Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for Februarie 2010

Administratie ca-n filme, viata ca-n jungla

leave a comment »

Un primar este primar pentru ca la finele lunii primeste un salariu. Parcul nu este facut de Ontanu, Piedone, Chiliman, Volosevici, Negoita, Gheorghe Stefan, Ciuhandu etc, ci de un primar. Placutele care prezinta parcurile publice ca fiind creatia lor semi-dumnzeiasca – si acelea costa bani. Banii contribuabilului.

Daca doriti, exercitiul poate fi dus si mai departe. In definitiv, lucrarea nu a fost executata de primul gospodar (sic!) al urbei, ci de o mana de oameni care fie lucreaza in baza unui contract public (sic! din nou), fie pentru un salariu minim pe economie. Deci, sa mai temperam impostura asta proletara.

Functia de primar este o functie ca oricare alta. Indivizi, persoane fizice (vorba ceea!) isi depun un CV pentru a aplica pentru functia de primar. Fie ca sunt sau nu sustinuti de partide politice, campania electorala este in fapt un lung si agonizant interviu. La final, noi, stampilagii (scuzat fie-mi termenul), desemnam o persoana plecand de la prezumtiile de competenta si reprezentativitate.

Relatia ulterioara angajarii intre orice individ si angajator este mentinuta de faptul ca, la finele lunii, contul angajatului este alimentat cu recunostinta pecuniara. Sarcinile de serviciu sunt indeplinite in virtutea acestei cedari – servicii contra bani. Pentru a exemplifica, sa discutam despre Ion Popescu (personaj fictiv, a fi tratat ca atare!), inginer in proiectare din cadrul firmei Apoteotic S.R.L. (acelasi caracter fictiv, acelasi tratament). La sfarsit de luna, in contul lui Popescu intra suma de 880 lei. Semnatura oficiala a dlui. Popescu este Inginer, Apoteotic S.R.L. Chiar daca acesta proiecteaza rachete ce vor salva omenirea, semnatura acestuia nu va fi Ion Popescu, Salvatorul Universului. Cei 880 lei ii cumpara drepturile asupra semnaturii oficiale.

Sa presupune ca Ion Popescu este primar. Un primar, prin mandatul cedat de comunitate, trebuie sa asflateze, planteze, deszapezeasca, curete, etc. Face acest lucru in virtutea faptului ca fiecare dintre noi, platitori de taxe, impozite &Co asiguram un buget prin care domnul primar poate face toate acestea. Domnul Oprescu probabil ca si-ar da ochii peste cap la vazul acestei propozitii, uitand probabil ca noi avem mai multi ani de contributii, decat are dumnealui la Primarie. Renuntam la un pachet de tigari, un drum la Sovata si un cico cu prietenii pe luna pentru a cotiza la fondurile publice. Mai mult, dl. Ion Popescu poate sa asfalteze si toate celelalte pentru ca eu, contribuabilul, exist.

De obicei uitam sau refuzam sa ne mai gandim la jocul de roluri din cadrul comunitatii. Ne afundam in lecturi promotionale care ne vin odata cu ziarele (onorabila initiativa, parol!) si, in drumurile noastre cotidiene ne indeletnicim cu Jules Verne, Eliade si altii. Astfel ca, poate, unora ne scapa compozitiile libere din spatiile publice recunoscute si sub titulatura de parcuri. Pe acele bule metalice scrie cum ca parcul a fost realizat / reabilitat / infurmusetat / binecuvantat de X, unde X este numele repsectivului primar. In virtutea faptului ca eu, contribuabilul, asigur exercitarea functiei de primar prin cotizatiile lunare, dl Primar ar trebui sa treaca, sub numele domniei sale, numele fiecaruia dintre contribuabilii respectivului sector ori oras. Daca tot e ctitorie, sa trecem toti mecenatii, nu?

Daca vreunul dintre numele imprimate pe placute nu va suna familiar, poate aveti sansa sa-l vedeti pe la televizor. Sa luam un exemplu intamplator, domnul Piedone. Campanie ampla de mediatizare a actiunilor inerente functiei sale este coordonata cu capete luminate din studiourile Antena 1, 2 si 3. La Euforia nu ne uitam, deci nu ne pronuntam. Suna si se vad ca practicile de mediatizare proletaro-comunista de acum doua decenii. Dl. Piedone face, dl. Piedone drege, dl. Piedone este mantuirea! Nu putem imputa unui post privat felul in care alege sa-si construiasca grila de programe, dar ne enervam cand incearca sa ne reconstruiasca agenda publica. Le reamintim Antenelor ca dl. Piedone face si drege pentru ca noi platim si platim. Supramediatizarea este, in general, un fenomen dezirabil pentru clasa politica – Administratie in Prime Time. Insa eforturile ce stau in spatele datului bine pe sticla, si aici ne referim chiar si la aspectele estetice, par costisitoare si redundante. Mai ales cu unii primari ce par veniti pe lumea asta dintr-un tub catodic.

Din pacate, nici Internetul nu pare mai sigur. Din click in click ajungem tot la primarul Piedone. Pe situl Primariei Sectorului 4, domnul Piedone intinde mana inspre noi, beneficiarii virtuali ai serviciilor sale. Piedone este pentru tine! Nu, multumim. Noi ne doream doar un site informativ, transparent si usor de utilizat. Oare zambetul megaloman al dlui Piedone o fi si el un bun public? Daca tot am platit executia, am vrea sa vedem si noi caietul de sarcini pentru firma care a realizat site-ul.

Site oficial primaria Sector 2

Site oficial primaria Sector 2

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 24, 2010 at 2:16 pm

Bucurestiul instant

leave a comment »

Ceausescu era un semi-ilegalist: se ascundea, dar nu il cauta nimeni. Si asa s-a nascut Bucurestiul.Pai cum asa?

Orasul se dezvolta in acord cu planuri ample, gandite in termenii durabilitatii si armoniei arhitecturale si conform cu norme urbanistice si de mediu conforme cu legislatia nationala si europeana. Glumesc. Sau poate sunt eliptica de un „ar trebui” sa se dezvolte. Insa povestea Bucurestiului din anii ’80 este pe atat de hilara, pe cat este de revoltatoare. Aceste notiuni, inca neinventate, erau inlocuite de vointa tovarasilor Ceausescu.

Arhitecti si constructori, amuzati, nostalgici, insa cu sarcasm trist povestesc la Reporter Special (Antena 3) cum si de ce Bucurestiul arata azi asa cum a fost proiectat in anii 80. Proiectatul presupune demersuri etapizate si procese de consultare si imbunatatiri premergatoare construiri. Astfel ca termenul trebuie inlocuit cu termeni din sfera verbului a se ivi. Bucurestiul anilor 80 s-a ivit conform cu ceea ce Ceausescu considera oportun de a raporta la centrul de comanda.

In cadrul emisiuni sunt depanate povestile Bulevardului Dacia, Pasajului Unirii si Lujerului, intersectia Plevnei cu Furtuna si cladirea Ministerului Justitiei. In fapt este povestea constructorului din epoca comunismului față cu absurdul.

Revenind la fraza de deschidere a acestei postari, se pare ca temerea cea mai mare a tovarasului era aceea a prinderii lui. De-aceea era dependent de spatii deschise. Orizonturi largi, campuri deschise, astfel incat dusmanul perpetuu, invizibil si inexistent sa nu il poate incolti. Spre exemplu, locul pe care acum se afla Bulevardul Dacia a fost un astfel de potential loc pentru potentialii lui inamicii. Farmecul unui dictator este acela de a face din vointa sa politica de stat..și de construcții. Astfel ca ceea ce acum se face cu consultari publice, cu avize de X si de Y si de Z s-a intamplat in 8 zile. Acest bulevard a luat locul maghernitei in doar 8 zile.

Aceeasi claustrofobie complotico-maladiva a stat si la baza construirii intersectiei dintre Calea Plevnei si Furtuna. Fie ca pericolul estimat de tovaras era mai ”iminent”, iertat fie-mi pleonasmul, fie ca estimarile cu privire la timpul necesar de constructie au condus la aceasta apreciere, lucrarea a durat 2 nopti si o zi.

In mod cert stiti regula – par samabata, impar duminica. Aici vorbim de numerele de inmatriculare si regula conform careia acestea aveau drept de a circula – ambuteoajele erau improbabile. Insa tovarasul, vizionar al epocii mall-urilor, a intrezarit necesitatea Pasajului Unirii. In anul 1987 pasajul a fonst contruit in lunile mai si iunie, matematic – in 2 luni.

Din caldurosul si comodul an 2010, putem sa ne amuzam un pic de istorisirile celor prezenti in materialul Antenei 3. Spre exemplu, lipsa de viziune in spatiu a lui Ceasusescu era rezolvata prin cladirile 1 la 1. Carevasazica, erau construite machete in marime naturală. Tovarasul banuia ca vrea un bloc. Drept pentru care se construia o banuiala de bloc in marimea in care tovarasul il dorea. Din panza, pefeleu, carton, se ridicau aceste machete uriase pentru a putea fi cuprinse de mintea generoasa a tovarasului.

Ridicularizarea gesticularii excesive era straina de mesterii din domeniu. Ceea ce pentru restul poporului era pretext de maimutareala, pentru acestia erau proiecte si schite conform cu, care acestia trebuia sa construiasca. Planul era spontan si schitat in aer de mana dibace a tovarasului. Au existat confuzii cu privire la decodarea acestor gesturi, iar pentru aceia responsabili cu lucrarile, situatia era un pic dramatica – Ceausescu folosea acelasi gest pentru a darama si pentru a construi, iar atunci cand indica limitele constructiei, asa cum le vedea el, deci cum trebuia sa se infaptuiasca, folosea linia orizontului.

Subiectul este stralucit, drept pentru care va recomand sa urmariti materialul (editia din 13 februarie). Avand in vedere experienta mea in domeniul analizei media, va recomand sa faceti abstractie de anumite aspecte ce tin de sfera sofismului  (daca reclama cu inversunare calitatea si stilul de constructie al tovarasului in unele locuri, in altele reclama actualului regim politic tocmai lipsa avantului proletar in constructii).

Iata si link : http://www.antena3.ro/emisiuni/reporter-special .

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 20, 2010 at 10:41 pm

Noua revolutia portocalie

leave a comment »

Mandatul de primar al dlui. Oprescu se impleteste armonios cu o campanie PR de promovare a actului dramaturgic. A admis, in sfarsit, ca starea soselelor a devenit inadmisibila. In sfarsit, suntem in complet acord. Doar ca argumentele care stau in spatele acestei deja devenite axiome sunt diferite pentru noi si pentru domnia sa.

Domnia sa a cedat in fata a 2 factori majori – presiunea mediatica si incetatenita si supralicitata, conform declaratiilor dlui. Oprescu, replica a contribuabilului care devine banal prin imputarea actului de utilizare a fondurilor publice.

Identificam din discursul tovarasului primar doua probleme majore – gropile si oamenii. Pentru a simplifica problema si a nu dilua mesajul, problema o reprezinta vocalizarea oamenilor cu privire la problema gropilor. Mult mai simplu asa. Opresiunea discursului mediatic este apanajul unei institutii pe care, imi permit o judecata de valoare, dl. Oprescu o regreta – cenzura mediatica politica de stat. Nu se mai poate. Cum altfel dejucam planurile maleficei media?

Strategic, a face din dusmanul poporului dusmanul conducatorului este o miscare inteligenta. Insa de ce sa fii doar inteligent cand poti fi genial? Astfel ca, pe ascuns, te aliezi si cu dusmanul mai sus mentionat. Si nimeni nu te uraste.

Oprescu se intalneste cu drumarii (?!) si le explica situatia. Indicele de isteritate al poporului devine iritant si greu de dat pe mute. Situatia necesita o reactie rapida. Asflatatul, evident, pentru ca nenumarate pagube materiale sunt reclamate. Acesta este raspunsul unui administrator, ceea ce dl. Oprescu este. Insa, asa cum am anuntat in deschiderea acestui post, primarul-serif peste capitala s-a ocupat de citit tratate de PR si studii de dramaturgie. Astfel ca propune o solutie in beneficiul imediat al tuturor partilor implicate – sa plantam in zonele ce suscita cele mai mari consternari cat ”mai multi oameni d-astia imbracati in portocaliu” care sa agite in jurul acestor gropi. Le si acoperim, daca tot ne mobilizam, si dupa ce se potoleste vanzoleala din presa, discutam si cu privire la calitatea lucrarilor.

Nu pot discerne acum ce este mai grav – perceptia unui ales public cu privire la articulatiile fundamentale ale unei societatii democratice, butaforia pe care a inscenat-o cu aceseasta categorie obscura a drumarilor sau faptul ca azi populatia Bucurestiului nu a fost in strada, in fata primariei.

Dl. Primar si-a anulat legitimitatea functiei obtinuta in virtutea mandatului dumnealui. Ma intreb,in meseria ( nu cred ca domnia sa a practicat vreodata vreo profesie, divedindu-si calitatile de meserias ) de medic, deonotlogic, s-a situat un pic mai sus?

Domnule Oprescu, dumneavoastra ati citit fisa postului?

Aici este linkul catre materialul audio intergal. Aspectele discutate in cadrul sedintei sunt multe, insa resursele mele emotionale nu. De-aceea, cu umilinta, va rog sa imi ingaduiti sa revin cu o serie de noi comentarii pe marginea acestui subiect.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6921471-audio-cum-rezolva-oprescu-spatele-usilor-inchise-problema-gropilor-asfaltatorii-din-capitala-vor-vada-rastesc-asfaltatori-declansam-gropaniada-face-liniste-vedem-treburile-noastre.htm .

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 17, 2010 at 9:39 pm

Rosul covorului inlocuit de nobilul asfalt pentru dl. Boc

with 2 comments

Investirea fondurilor publice in infrastructura este activa si reactiva. Factorii care influenteaza aceste investitii si teoria lui cum sa fii o gazda buna.

Inainte de primirea oaspetilor, trebuie respectata o lista de to do things. Sunt reguli simple de convietuire care, respectate, au doua efecte imediate – te scutesc de situatii incomode si te recomanda ca persoana cel putin decenta. Nu e exces de zel si nici fandoseala aristocrata, este firescul social al interactiuni.

Acesta fiind cadrul coneptual, dl. Emil Boc a vizitat Ploiestiul. Dl. Premier este oaspetele, iar Ploiestiul gazda. Ploiestiul este personaj colectiv si, prin urmare, abstract. Astfel ca, reprezentantul orasului printre oraseni este institutia primarului. Decantand pana la ultimul atom, Primarul este Gazda. Aceasta calitate este tradata si de supralicitata expresie – ”edilul sef – primul gospodar al orasului”.

Calculam cu minutiozitate traseul musafirului – hol, sufragerie, toaleta (eventual). Deci, matura, aspirator, praful sters, mielul asezat frumos sub pescarul din portelan de pe televizor si, firesc, un sul de hartie igienica nou nout la toaleta, scuzat fie detaliul. Nu e timp de curatenie generala, asteptam Craciunul sau Pastele.

Dl. Boc vine de la Bucuresti, iar Primaria este in centrul orasului (evident. Primaria face centrul, si nu invers). Traseu – soseaua Bucuresti – Ploiesti, cartierul Bariera Bucuresti, zona Gara de Sud, Bulevardul Castanilor. Pentru cei care nu sunteti din Ploiesti, informatiile sunt irelevante. Importanta este distanta de aproximativ 8 kilometri (poate). Ziua vizitei – 12 februarie. Ziua curateniei – 12 februarie. Tot acest traseu a fost presarat cu omuleti verzi cu lopeti si tarnacoape. Tractoare in sus si in jos luau zapada pe care o carau…nimeni nu stie unde. Dupa care alti omuleti, cu alte salopete, portocalii, plombau, cu o dibacie iesita din comun, gropi. Manualul elementar de asfaltat face din precipitatii inamic de necombatut. Se pare insa ca  dl. Boc bate legile fizicii, chimiei si ale industriei asfaltarii. Pana la venirea oaspeteului, centrul orasului era impecabil.

Ce se va intampla cu aceste plombe nu mai tarziu de venirea primaverii? Trebuie sa intrebam specialistii. Resursele financiare utilizate in acest heirupism? Trebuie sa intrebam functionarii publici.

Gatuit de consternare si dezarmat in fata impertinentei actului administrativ, vocea de la telefon care a semnalat aceste intamplari a descris balta generalizata in care se afla orasul si tichia de margaritar din centru. Sigur, paralela cu vremurile apuse prin ’89 este inevitabila. Dar am putea evita acest cliseu care, in fapt, nu cred sa rezide in figura autoritara a liderului, ci in calitatile specifice ale functionarului-subaltern.

Dar, domnule primar Volosevici, ploaia? Ploaia nu ati putut sa o opriti?

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 13, 2010 at 12:18 pm

Publicat în Uncategorized

Tagged with ,

Piata Romana, nr. 7

with 2 comments

Despre neglijenta intentionata, un rau acaparator

al caldirilor care altfel nu pot fi dovedite. Sau cum proprietarii sunt stanjeniti de frumos si valoare atunci cand vor sa construiasca pe locul cladirilor patrimoniu.

În general, probelemele comporta doua dimensiuni majore: oportunitate si legalitate. Daca in ceea ce priveste legalitate, interpretarile sunt limitate, iar cadrul rigid, pentru oportunitate lucrurile se complica.

Ceva este oportun atunci cand este adecvat intamplarilor, cand este potrivit, indicat, favorabil. Asa scrie in DEX. Potrivit pentru ce?Indicat de cine? Favorabil cui? DEX-ul nu mai este util la acest nivel.

De ce aceasta analiza lingvistico-gramaticala? Pentru ca Piata Romana, numarul 7. Nicu Alifantis este cu 3 case mai incolo (chiar? Ce este la nr 10 in Piata Romana?).

Revenind. Haideti sa discutam aplicat pe acest caz.

Aspectele ce tin de legalitate. Institutul National pentru Monumente Istorice a cerut Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National a Municipiului Bucuresti si Directiei Generale a Patrimoniului Cultural a Ministerului Culturii si Cultelor, in noimbrie 2007, clasarea acestei cladiri in randul monumentelor istorice. Acesti demiurgi ai arhitecturii trebuie, cu puterea cvasi-mistica a stampilelor si semnaturilor domniilor sale, sa ateste valoarea de patrimoniu a unei cladiri. Divagam.

Conform Ordinului 2048 din 16 februarie 2009, capitolul VII Procedura de clasare de urgenta a bunurilor imobile* „(3) Declansarea procedurii de clasare de urgenta se efectueaza in maximum 3 zile de la identificarea situatiei imobilului sau de la inregistrarea solicitarii privind situatia imobilului”. Ceea ce pentru unii este maxim 3 zile, pentru vulgul profan sunt doi ani. Cladirea nu este nici pana acum clasata.

Aspecte ce tin de oportunitate. Aici stam si cugetam din mai multe puncte de vedere.

Este curent sesizata practica de a transforma o cladire-patrimoniu in bun public. Carevasazica, proprietarii cladirilor patrimoniu nu au voie sa le darame, insa nici nu sunt obligati sa se ingrijeasca de ele. Deci, la mijloc de daramat si restaurat sta neglijenta. Jos cu ialele, spargem geamuri, toate cele trebuincioase ca persoanele fara locuinta sa intelega ca acolo este un nou sediu social, incognito, insa boem. Plata insa nu se face pecuniar, ci in indici de distrugere. Propietar fericit, persoana fara locuinta fericita, insa raman terte instante revoltate. Aceasta ipoteza este confirmata si de faptul ca acolo este proiectat un imobil de sticla inca din anul 2005.

Efectele de lunga durata a acestor strategii sunt tare ghiduse. Acest abandon creeaza disconfortul firesc (e cu titlu de opinie!) al participantilor la viata urbei – ceea ce este daramat, ruginit si emana mirosuri altfel decat istorico-boeme este respins. Nu stiu in ce masura pot fi blamati aceia dintre noi care, odata vazand paragina in care aceasta cladire au ajuns, vad ca oportun pentru ei daramarea.

Categoriile esteticului sunt, cel mai adesea, recunoscute, nu cautate. Proprietarul imobilului din Piata Romana, nr. 7, se face vinovat de manipularea cetatenilor prin devalorizarea unei cladiri de patrimoniu. A urati, a brutaliza aceasta cladire este echivalentul cu a insinua miicimea istorica a Bucurestiului.

Dle. Alifantis, nu vreti sa va rescrieti piesa?

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 9, 2010 at 5:57 pm

Publicat în Comportament urban

Tagged with , , ,

Scopuri si roluri

leave a comment »

In ce masura este necesar demersul persuasiv cu privire la necesitatea acestui proiect? In functie de pozitia pe care fiecare dintre noi o are in societate, demersul este unul necesar, oportun sau stanjenitor. Cele trei categorii sunt – cetatenii activi si reactivi in domeniul dezvoltarii urbane, cetatenii care au sesizat ceva nereguli si aceia care au interese in perpetuarea pasivitatii si in opacitatea administratiei locale.

Astfel ca, in mod firesc, la deschiderea blogului si la inceput de proiect, adresam mesaje fiecareia dintre categoriile de persoane mai sus enumerate. Si facem acest lucru nu in vederea legitimarii a ceea ce urmeaza sa intrepridnem, ci in virtutea clarificarii rolului pe care fiecare il are in peisajul urban si potentialul loc in cadrul proiectului.

Pentru cetatenii activi si incisivi in ceea ce priveste dezvoltarea durabila, mesajul se transforma intr-o invitatie. Coerenta si concertarea actiunilor in domeniul urbanismului de guerrila pe care il propunem este esential. Vom monitoriza institutii, vom organiza intalnirii publice si spontane sub forma de flash mob, vom fotografia si incrimina public aberatiile arhitecturale si demersurile ilegale si imorale in ceea ce priveste asa zisa dezvoltare urbanistica. Evitam motto-uri proletaro-activiste, insa invitatia de a va alatura noua este o necesitate in economia proiectului.

A doua categorie sunt cetatenii care vad, aud, se impiedica, insa nu sunt decisi si precisi in a actiona.  Acuza, insa nu reclama. Sunt acei indignati muti, care aleg susoteala de salon in schimbul presiunilor pe care cetatenii sunt indreptatiti sa le faca in virtutea parghiilor legale care permit actiunea directa asupra deciziilor administrative. Motivele pentru care aleg activismul-discret nu sunt relevante aici, insa vom reveni cu amanunte.

A treia categorie este aceea pe care o invitam sa se opreasca un pic din patosul imobiliar si frenezia unei arhitecturi lipsite de sustenabilitate si eficienta. Acestei categorii vrem sa ii explicam si sa ii obligam la empatie. Vom explica relatia de determinism dintre constructii si trafic, vom prezenta rolul si argumenta necesitatea cladirilor patrimoniu si inca alte lucruri asemenea. Si daca la finele acestui demers argumentativ nu obtinem rezultatul scontat, in ceea ce priveste intentiile lor imobiliare, ii vom constrange la empatie – reclamam public, instigam populatia la utilizarea resurselor legislative de a stavili demersurile ostile convieturii urbane.

Va indemnam sa va identificati categoria in care v-ati plasat prin actiunile dumneavoastra de pana acum. Apoi, va invitam pe toti aceia care sunteti in categoria 2 si 3 sa migrati discret, dar hotarat, inspre prima categorie. Iar in final, admitem: de sus lipseste categoria functionarilor publici de resort. Omisiunea este una intentionata si rezida in convingerea si increderea ferma ca acestia sunt deja parte integranta a primei categorii.

deschide prezentare proiect

Va multumim pentru atentie si va mai asteptam sa poftiti pe la noi!

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 8, 2010 at 2:48 pm

Publicat în Uncategorized

Tagged with , , , ,