Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for Martie 2010

Pe aici nu se transparenta decizionala si participare publica!

leave a comment »

Culmea panteismului: cladirile sa genereze abateri legale de la lege. Noul sediu al Primariei Generale a Bucurestiului are, asemenea mochetei portocalii (sic!), noi reguli de conduita, care reguli de conduita bat legile transparentei decizionale si participarii publice. De ce? „Pentru ca in sediul nou nu mai e ca pe Elisabeta, dom’le!”

Periplului intre noul si vechiul sediu cu o hartie parafata si incarcata de naduful si nervul societatii civile ii era fireasca preocuparea pentru raspunsul autoritatilor la misiva noastra. Vorbim aici de hartia in care semnalam ca modul in care urma sa se adopte bugetul, precum si structura bugetului, nu sunt tocmai conforme cu normele, asteptarile si firescul democratiei si dezvoltarii durabile – vezi https://preadetot.wordpress.com/2010/03/22/post-telefonic-temporar-deranjat/ . Drept pentru care ne imbracam frumos, ne taiem unghiile si taxam regulamentar cartela de metrou. Tineri activi, voiosi si cu spirit critic – definitia a la carte a ONG-istului, reprezentanti a mai multor astfel de stabilimente, intram emotionati si patrunsi de mirosul de nou ce razbate inca de la intrarea in sediu.

Mirosul de nou al mobilierului este in puternic contrast cu mirosul de vechi al naravurilor. Sedinta publica ce urma sa dezbata bugetul era anuntata pentru ora 13. Ora la care ne-am insinuat in fata sediului a fost 12.45 – ne gandim ca avem sa bajbaim pe holurile noului sediu si nu am vrea sa pierdem preambulul. Strecurandu-ne printre stivele de cutii care inca indicau starea de nomadism institutional, suntem intampinati in usa institutiei de un strajer. Firesc, asa se intampla – suntem intrebati cine suntem. Cetateni. Ce vrem? Si noi, la sedinta publica de dezbatere a bugetului. Nu se poate! Nu? Nu. Bine. Atunci plusam. Suntem reprezentanti ai unor organizatii non-governamentale. Brusc se agita spiritele militienesti in jurul nostru care, prin diviziune mitotico-militieneasca, ajung la numarul de 5-6. Poate chiar mai multi. Carevasazica, cetateanul care este si ong-ist suscita interese deosebite si tratamente asemenea.

Usor descumpaniti, repetam obsesiv cuvintele „dreptul nostru” si „sedinta publica”. Analog, adica tot obsesiv, ne sunt repetate „reguli noi” si „sa primim ok de sus”. Nu, nu vorbesc de mantuirea lor si ok-ul providential. De sus ne asteptam noi izbandirea statului de drept. Insa, sus tacere. In tot acest timp, cetatenii declarati a fi ong-isti stau inghesuiti in holul institutiei, in coltul din spatele usii de acces. Si, va rog, luati absolut ad litteram aceasta descriere. In jurul nostru raman 3 din cei 5-6, poate mai multi strajeri institutional, agitati si grijulii ca noi sa nu iesim din perimetrul din spatele usii.

Bineinteles ca este, din nou, speculata moneda locurilor indisponibile. Dar societatea civila s-a imprietenit cu Realitatea TV. Realitatea TV era sus, in sala de sedinte, presa fiind o alta categorie de cetateni – tura aceasta cetateanul privilegiat (se pare ca o camera de filmat bate discursul complicato-abstract ce mentioneaza respectarea legilor). Telefonic, ne este confirmat – mai sunt locuri. Mai mult, Realitatea TV semnaleaza domnilor de la prezidiul PMB cum ca exista jos ONG-isti ce nu pot patrunde in sediu. Ei si?

La ora 13.15, obositi de a ne negocia drepturile, abandonam sediul. O jumatate de ora de negot, gardianul anihileaza cetateanul, iar abuzul legea.

Hilarul nu este complet fara tichia de margaritar. Aflam ca reprezentnatii aparatului administrativo-masonic ne acuza de lipsa de interes – dupa ce depui o contestatie, nu ai buna cuviinta si disponibilitatea de a veni sa o sustii. Noi am facut-o, insa intre noi. La parterul institutiei in care de sus nu mai vine nimic, cu o audienta jalnica – mici cerberi institutionali, convinsi ca sediul de pe Dambovita le da mai multa autoritate.

Propunem instalarea unei custi – locul poate fi chiar placut: soarele bate bland prin usa de termopan fumuriu si cu vedere spre apa statuta a Dambovitei. Scrieti dumneavoastra pe ea „ONG-isti si alte categorii de cetateni care nu sunt presa”. Si asa mai stabilim o noua regula in noul sediu cu vechii oameni.

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

Martie 30, 2010 at 9:22 pm

Recunosc. Sunt un voyeur.

leave a comment »

Provincialii lipsiti de posibilitati ori intetii de a-si achiziona prima, a doua, a x-a casa au soarta unui nomad. Incep, in multe dintre cazuri, cu un camin studentesc animat si aglomerat, pentru ca examenul de licenta sa te arunce in tumultul imobialiar a

cate ferestre, atatea stabilimente sociale

cate ferestre, atatea stabilimente sociale

l proprietarilor intru inavutirea lor si tuturor generatiilor ce vor sa vie.

Si uite asa, din apartament in apartament, ajungi sa schimbi peisaje, scari de bloc, administratori si vecini. E firescul vietii urbane, te supui sau te intorci la caminul parintesc.

Acest du-te-vino locativ te deprinde cu viata de bloc, si nu orice bloc – blocul construit in era ceausista, mandru inaltate si insiruite de-a lungul si de-a latul orasului. Blocuri de 10 etaje, cu cate 4 apartamente pe etaj, ingramadesc familii, incheaga gospodarii si descrie tot atatea universe cate usii vezi pe palierul fiecarui etaj.

Peretii firavi intre aceste apartamente te fac, involuntar, martorul certurilor casnice ori, din contra. Daca esti dispus sa investesti timp, reusesti sa fii martoul nestiut al vietii famiale a vecinilor.

Si daca blocul in care locuiest nu este ”la sosea”, geamul este fereastra catre noi si multiple universe (trebuia sa folosesc acest cliesu, in ciuda usoarei tautologii). Blocurile vecine ce iti stau in coasta apartamentului te introduc in nenumarate alte vietii. Bucatarii cu aragaze aburinde ori sufragerii cu plasme un pic cam prea indraznete pentru niste bieti peretii ganditi intr-o epoca in care consumul minim era politica de stat – toate se desfasoara de-a lungul si de-a latul blocului.

Punctele comune sunt ghena blocului, respectiv casieria administratorului. Daca esti suficient de norocos, in lift te mai poti intersecta cu unul ori altul. Ridici privirea din podeaua liftului, zambesti complice, spui „la revedere” si atat. Tu stii ca aseara vecinul tau a vizionat un film dupa orele tarzii ale noptii.

De ce acest text pe acest blog? Viata urbana incepe in holul casei tale. Daca in vremurile in care aceste blocuri au fost construite, proximitatea apartamentelor si blocurilor facilita indeletnicirile securiste ale unor nomenclaturisit, azi devii involuntar, la o tigara, in balconul blocului tau, martorul strazii tale.

Ma intrebam daca vinovatia este reactia morala fireasca a faptului ca, timp de cateva zile, am urmarit doua bucatarii vecine de vis-a-vis. Eram fermecata de cum doua familii care, probabil, nu se cunosc, isi desfasoarele vietile complet paralel, iar eu le pot vedea acest parcurs. Eram un mic zeu al Titanului.

Intimitatea in blocurile „din spate” poate fi salvata doar de jaluze sumbre si susoteli. Ceea ce pare mai ingrijorator decat ceea ce se intampla inainte de 89. Nu avem decat sa ne plecam capetele in fata intimitatii noastre publice.

Si toate astea pentru ca acum, arhitectul de-atunci al Bucurestiului de azi,  sa se amuze de poate una dintre cele mai mari probleme lasate capitalistilor – intimitatea la bloc.

Written by Irina Zamfirescu

Martie 28, 2010 at 7:07 pm

Publicat în Comportament urban

Tagged with , , ,

Catedrala Mahnirii Neamului

with 2 comments

In anul 2015, aproximativ 5000 de suflete se vor putea purifica si inalta pana la cota 110 metri. Vor avea la dispozitie 12 lifturi ca sa le fie ascensiunea mai usoara. Edificiul se va inalta pios in buza Palatului Parlamentului – alt locas de regasire pentru parlamentarii poporului. Se pare ca, pentru fetele bisericesti, ca si pentru muritorii de rand, marimea chiar conteaza.

Biserica Dreptei Credinte din Romania este in carti. Inutil si tardiv sa comentam noi, pacatosii, despre oportunitatea celei mai mari catedrale ortodoxe din Romania. Focul gheenei ne va inghiti pentru ca am indraznit sa intrebam daca am fost intrebati. Blestemul se va lasa sapte generatii in urma noastra pentru ca am cracnit cu privire la destinatia banilor nostri frumos impachetati in bugetul de stat. Afurisiti sa fim noi ce am fost necugetati sa vorbim despre estetica, costuri supradimensionate si lipsa de viziune a Bisericii care face management de suflete ratacite. Primim anatemisirea si propunem o abordare dincolo de inaltele ziduri ale viitorului locas.

Sa ne imaginam ca este o zi obisnuita de Boboteaza. Cinci mii de enoriasi pelerini sunt primiti cu dragoste in Catedrala Mantuirii Neamului. Emotia si evlavia sunt parte din pachetul all-inclusive oferit de BOR.

O buna parte dintre enoriasi vor veni din toate colturile patriei. Unii cu trenul, altii cu autocarul si altii, mai de clasa de mijloc, cu masina personala. Harta rutiera a Bucurestiului nu arata deloc promitator. Daca Biserica are vointa si putinta sa ridice o catedrala in 5 ani, bagam PUG-urile si PUZ-urile in foc ca drumurile de azi nu vor arata foarte diferit nici in viitorul cincinal. Enoriasii se vor incaleca in traficul bucurestean, se vor enerva si se vor cai. Slava ctitorului ca vor avea loc sa se spovedeasca. Mai multe artere vitale ale orasului vor fi blocate din motive de securitate si fluidizare. Forte de ordine (platite din banii nostri, pacatele noastre) vor fi dislocate sa asigure perimetre si filtre. Asa se face in faza de accesibilizare.

Suntem convinsi ca enoriasii nu se vor mai calca in picioare pentru a lua apa sfintita. Spatiul nu va mai fi o problema, nu? Posibil sa fie nevoie, din nou, de jandarmi si politisti comunitari care sa fie atenti la vanzatorii ambulanti neautorizati. Legea si ordinea guverneaza chiar si in zi de sarbatoare. Asa se face in faza de mentinere a ordinii publice.

Celor doua etape ne permitem sa previzionam o a treia etapa. Ar fi etapa incidentelor medicale, micilor infractiuni sau a deteriorarii unor bunuri publice (cosuri de gunoi, pubele, banci etc.). Poate suna fortat si rau-voitor, dar nu trebuie sa omitem si aceste riscuri specifice oricarei  adunari populare masive care nu se va bucura de sprijinul a armate de ofiteri SPP sau de organizatori de evenimente. Va fi un eveniment popular care, dincolo de dimensiunea unitatii in diversitate, va produce efecte si asupra celorlate doua milioane de suflete mai putin spovedite.

Asadar, iertata fie-ne cutezanta, ne hazardam cu alte cateva intrebari. Este Bucurestiul un oras pregatit pentru pelerinaj si turism eclesiastic? Va fi diferit un pelerinaj de Boboteaza de un meci de Liga I? Este sanatos sa suprapui o formula spiritual-arhitectonica intr-un iad urbanistic precum Bucurestiul?  Ce pozitie va lua Biserica Ortodoxa Romana, daca Palatul Parlamentului (viitorii vecini) va fi transformat in cel mai mare mall din Europa? In cinci ani se pot intampla multe.

Sursa:Mediafax. Viitoare catedrala

Sursa:Mediafax. Viitoare catedrala

Written by Irina Zamfirescu

Martie 25, 2010 at 1:14 pm

Post telefonic temporar deranjat

with one comment

La telefon,cu PMB

La telefon,cu PMB

Post telefonic temporar deranjat

Acesta este singura discutie intre Primaria Municipiului Bucuresti si orice cetatean care are o treaba sau alta cu un membru ori altul.

Taman bine, zilele acestea PMB a facut si a dres si a propus un buget pentru Bucuresti.

Bugetul PMB este bugetul fiecarui cetatean pentru ca, in pofida a ceea ce dl. Sorin Oprescu numeste „placa cetateanului – fondurile astora sunt fonduri publice” (sic! revenim la obsesiile noastre), bugetul nu este al Primariei, ci al nostru. Drept pentru care, precum o familie chibzuita si grijulie ce ne aflam noi, catateanul, ne uitam la ce bani avem, cantarim nevoile Bucurestiului si ne apucam de pus pa hartie proiectii financiare. In spatele unui buget stau taxele si impozitele, iar in fata lui se asterne promisiunea unui oras mai bun. Punctul 0 il reprezinta votarea acestui buget.

Azi, organizatiile Platformei pentru Bucuresti au reclamat Primariei modul in care alege sa cheltuiasca aceste fonduri. Cum au reclamat? Din autobuz in metrou, in alt metrou si in holuri pline de functionari bezmetici si exuberanti de mirosul unei mochete caramizii pentru trafic greu.

Vrem sa ne sustinem punctul de vedere, iar legea ne sustine sa facem asta. Conform legislatiei (legea 273 si legea 52), timp de 30 de zile proiectul de buget trebuie sa fie public. In aceasta perioada se centralizeaza sugestii si reclamatii pe acest document si, pentru fiecare dintre ele, se emite o pozitie oficiala. Am observat unele inadvertente la acest proiect si, conform mai sus mentionatei precautii, am vrut sa le sesizam si domniilor sale, reprezentantii nostri in tranzactiile financiare din banii publici.

Scriem un document oficial, cu exprimari echilibrate si cu un ton politicos, pentru ca asa se cade. Le explicam cum e cu Legile mai sus mentionate (cutuma spune ca orice administrator / functionar / persoana cu functie publica are in constiinta, la orice pas aceste decantari ale intelepciunii juridice, insa cutumele devin exceptii in cazul PMB) dupa care insiruim ce consideram noi oportun (pentru aceste detalii, ia mergeti dumneavoastra pe  http://www.urbanitate.activewatch.ro, ca prea rataciti pe bloguri informale!).

Manualul de comunicare interinstitutionala ne indica pasii: numar de inregistrare, fax catre institutia cu pricina, telefon pentru a primi numarul lor de inregistrare. Minunat. Sunam la cabinetul dlui. Primar: Linie telefonica temporar deranjata. Sunat la Secretariatul General al PMB, suna ocupat, obsesiv si repetitiv. Sunam la cabinetele unor consilieri, acelasi tratament. Domnii si doamnele se muta.

Haideti ca am ajuns la subiectul nostru. Noul sediu, pentru care achitam (noi, contribuabili, ma scuzati de obsesie), aproape 2 milioane si jumatet de euro anual, este asaltat de functionari imbacsiti de praf si bodoganind constatnt cu privire la noul lor statut de carausi. Isi cara calculatoare, dosare, cutii, cani, bibelouri. Si, pe drum dinspre Regina Maria pana pe Splai se pare ca au uitat de comunicatii. Ajunsa la registratura pentru a depune contestatia, reclam, confuza si usor amuzata: „ma scuzati ca va deranjez si eu cu contestatia mea, insa liniile telefonice se pare ca sunt moarte”. „Da, si maine o sa fie asa. Se muta”.

Seninatatea doamnei a fost dezarmanta. Deci, printre acele cutii, lazi si pachete se gasesc si cablurile aferente telecomunicatiilor. Zilele acestea se ocupa cu mutarea lor peste podul ce va sa vie de la Grozavesti. Admit, aceasta este varianta hilara si putin probabila. Probabil ca printre acele doamne asudande si carande, sunt doamnele de la celalat fir. Au lasat receptoarele ridicate din furca, sa nu fie acuzate de rea credinta, si au pornit pe Dambovita in jos, precum Fefeleaga-Imobiliara administratiei publice.

Cum poti sista comunicarea cu o institutie publica? Sa aderam teoriei conspirationiste si sa o punem pe seama unei strategii: daca nu dau de noi pe telefoane si faxuri, poate ne lasa bugetul in forma propusa de noi? Domnilor si doamnelor, aceasta este o circumstanta agravanta. Agravanta grav (sic!).

Ajunsa si pe holurile noului sediu, cu aceeasi petitie in mana, surprind discutia unui grup de carausi-functionari. O doamna cheama alarmata o sumedenie de superiori: „eu nu o sa pot respira in acest birouas. Am nevoie de un spatiu. Cum  sa lucrez aici? Va bateti joc de mine?”.

Doamna, ia incercati dumneavoastra sa dati de un membru al institutiei dumneavoastra prin telefon. Veti descoperi o noua dimensiune a bataii de joc.

La telefon, cu PMB

La telefon, cu PMB

Written by Irina Zamfirescu

Martie 22, 2010 at 8:21 pm

Strada Mihai Eminescu, nr. 186

leave a comment »

Sursa Hotnews,Fost imobil vechi din strada Mihai Eminescu

Sursa Hotnews,Fost imobil vechi din strada Mihai Eminescu

Justitia este ultimul resort pentru a contracara efectele unui abuz. Iar o decizie definitiva produce efecte, evident, definitive. Pentru a duce la indeplinire o astfel de decizie se apeleaza la un executor judecatoresc. Cand si aceasta este depasit, politia trebuie sa intervina.

In strada Miha Eminescu, intr-o zona protejata, se lucreaza la ridicarea unui imobil de 7 etaje. Caracteristicile zonei interzic o astfel de trufie: nu poate fi construit un astfel de imobil (anuntat a fi bloc de locuinte) in aceasta zona. Incompatibilitatea nu se limiteaza la aprecierile noastre, legea o sustine.

Ca si cum aceast lucru nu ar fi suficient, lucrarile au afectat serios locuintele din vecintatea imobilului-wanna-be, surpand peretii caselor si ducand la prabusirea unei case vechi.

In acest moment ne putem creiona doua directii in care sa ne indreptatam revolta.

  1. Constructorul. A sfida interesul public in favoarea intersului privat nu este, intr-o societate de consum, o crima. De aceea exista institutii tampon: acestea trebuie sa negocieze interesul celor doua parti si sa decida conform cu legislatia. Astfel ca firmei cu pricina, in lipsa dovezilor care sa ateste diverse practici oculto-ilegale, nu ii putem acuza de intentiile marete, cam de 7 etaje. Putem insa sa ridicam (sic!) suspiciosi din spranceana in fata uneia dintre minciunile lor: au anuntat intentia de a construi imobil de locuinte. Insa criza, bat-o vina, a blocat piata imobiliara. Deci pe parcurs se razgandesc si contruiesc un imobil de birouri. Ce mi-e una, ce mi-e alta, zic ei. Haideti, domnilor, nu vrem sa va jignim si sa va descriem cum, spre exemplu, traficul intr-o zona de cladiri cu birouri este fundamental diferit fata de traficul dintr-o zona cu apartamente. Si pentru a incheia cu acest actor, sa ii explicam ca declaratiile lipsite de proba sunt barfe. Acestia sustin ca riveranii au cerut banii pentru a nu mai face lobby pentru oprirea constructiei. Nu spunem ca nu ar fi adevarat, dar sa ne arate si noua o proba pentru ca o minciuna poate genera multe altele.
  2. Autoritatile. Care autoritati? TOATE! Azi suntem categorici si ridicol de agresivi pentru ca azi suntem nervosi rau. Sa o luam cumva cronologic. In faza de avizare. Autoritatile exista pentru ca exista legi. Prinosul pe care acestea ar trebui sa il aduca acestor minunate inventii sociale care le genereaza salariul este inlocuit cu dispretul si oportunismul. Ministerul Culturii, Primaria Sector 2, cu toate directiile-i din dotare, au primit adrese de la riveranii din zona cu privire la acest proiect. Bagam seama ca aceste instituii duc lipsa acuta de PR ori strategie de comunicare. Raspunsul acestora a pus in balanta doar impertinenta si sfidarea – daca situatia nu le este pe plac, sa se adreseze instantelor. Cu alte cuvinte, cetateanul face treaba de teren, iar institutia desface treaba birocratic. Cum a ajuns ca acel imobil sa obtina avizele de constructie cand, evident, nu isi avea cazul? Mai mult, atunci cand o instanta da un verdict in defavoarea unui astfel de proiect, exista doar doua posibilitati: toate instantele implicate in avizarea constructiei sunt fie proaste, fie infractoare. Zau ca nu jignim oameni, deci nu le putem aplica termeni precum „prosti”. Si daca tot am ajuns la acest capitol, sa aducem in discutia si politia. Cetatenii au iesit ieri sa blocheze cu propriile masini santierul. Politia s-a prezentat la „ fata locului” si a rezolvat situatia: santierul a fost eliberat de multimea zgomotoasa. Politia, conform statutului, apara litera legii. Legea a dat, asa cum am mentionat, o sentinta. Din nou ne aflam in postura deloc comoda noua: acei politisti fie nu pot/sti a citi litera legii, fie sunt fideli (aici lipseste un complement direct, nu ne hazardam sa completam fraza).

Casa din strada Eminescu nr 186 este compromisa. Imaginea institutiilor publice asemenea. Dar legea? Cu legea ce ati avut?

Written by Irina Zamfirescu

Martie 20, 2010 at 7:01 pm

Publicat în proiecte publice

Tagged with , , ,

20 de ani dupa

leave a comment »

In dimineata zilei de 21 decembrie 1989, Piata Palatului (actuala a Revolutiei) era sufocata de tancuri si taburi. Vreo zece oameni stateau pe langa Biblioteca Nationala, ignorand parca de acoperisul si mormanele de schele ce stateau sa se prabuseasca in strada. Muzeul National de Arta si Ateneul erau, la randul lor, strajuite de masinariile razboinice. Aerul rece era impregnat cu mirosul  incendiilor de peste noapte si al munitiei trase in nestire. Bucurestiul purta haine gri.

Facem un salt de doua decenii si exploram noul Bucuresti. Orasul si-a schimbat hainele si a trecut la o cromatica mai diversificata, la limita stridentei. Fatadele cladirilor sunt mascate de bannere uriase care anunta oportunitati pe masura. Cartierele muncitoresti, incep sa se acopere timid cu tot soiul de culori anapoda. Sirurile interminabile de blocuri construite la norma sunt fragmentate de cladiri din otel si sticla fumurie. Probabil acolo a trait, candva, un parc. Iar drumurile prafuite sunt incadrate de masini care au castigat la loteria parcarilor.

Una dintre zicalele nostalgicilor regimului ceausist spune ca nu avem suficienta vopsea ca sa acoperim tot ce a construit Imparatul Estului. Paralizam in fata acestei persiflari, asa cum am paralizat in procesul de reconstructie. Am  ales calea usoara – un strat superficial de vopseluri schizoide care sa ne asunda trecutul. Capitalismul romanesc se traduce prin masini incalecate in trafic, reclame luminoase pe blocuri cu tencuiala macinata sau prin spargerea (mai mult simbolica) a unui perete din apartamentul proprietate personala, confort 2.

Zgomotul de senile sau de AKM-uri de acum 20 de ani a fost inlocuit cu claxoane suburbane si injuraturi pe masura. Noul Bucuresti miroase a parfumuri de taraba ilegal-volanta si a shaorma.

Va trimitem in trecutul nostru recent (http://codrin-prisecaru.blogspot.com/2009/12/16.html) si va adresam doua intrebari. De fapt, ce s-a schimbat in orasul vostru? Cat de mult v-ati transformat in ultimele doua decenii?

Written by Irina Zamfirescu

Martie 17, 2010 at 7:47 pm

Ti-am dat un comision!

with 2 comments

Ministerul Finantelor Publice are nevoie de Refresh Button. Minister cu un portofoliu prea rigid, tehnic si arid pentru common people, se dezice de Tunul de Fildes si coboara printre noi. Cum se poate ajunge cel mai simplu la cordul comun al poporului? Cum sa facem un Minister sexy?

Este voba de capital de imagine. O institutie este atractiva daca este populista ori daca este populara. Populismul, in criza financiara, pentru un Minister responsabil, este o strategie riscanta. Agreem aceasta teza. Ramane varianta 2 – sa fie o institutie populara. A fi popular nu este deloc treaba usoara. Trebuie sa fii in acord cu majoritatea, trebuie sa ai o comunicare publica accesibila, trebuie sa ai site violet (?!) si trebuie sa fii simpatic. Pe timp de criza, majoritatea isi doreste locuri de munca, deci nu se poate ca MF sa fie popular. O comunicare publica accesibila, care sa comunice (scuzati tautologia) indici si cotari de bursa, chiar daca s-ar face in epitete, in mod cert nu este atractiva. Site violet, avem. Multumim domnule Gheorghe. Simpatic: domnul Vladescu este ocupat cu eficienta, deci mai slabut cu zambetul. Dar aici putem interveni institutional.

Facem angajari: cautam perosoana charismatica, obisnuita cu publicul, cu care publicul sa fie obisnuita, care sa fie emitator de mesaje pozitive si care sa ne consilieze ”pe probleme cu populatia”. Pentru ca, sa admitem, sunt probleme cu populatia. CV-urile le primim pe casuta postala a redactiei ori la portarul din poarta institutiei,  de hartie, dischete, CD-uri, stickuri, suport video ori audio.

Anuntam castigatorul: in urma centralizarii si parcurgerii aplicatiilor, emisiunea Danutz S.R.L  este castigatoare. Deci reprezentantul ei pe pamant, dl. Dan Bittman, a fost selectat.  Multumim pentru atentie.

Pe fisa postului dlui. Bittman, functionar public, in virtutea titulaturii de consilier MF pe probleme cu cetatenii, intalnim, propbabil: popularizarea actiunilor de reducere a pensiilor printre adolescentii veniti la concerte, centralizarea sugestiilor de imbunatatire a cromaticii site-ului si popularizarea programului Prima Casa. Ma scuzati, asta era un paragraf mai jos.

Publicitatea. Practica curenta si, parol, deloc blamabila, este utilizarea si supralicitarea (in unele dintre cazuri, poate nu isi are cazul aici) a imaginii deja constituite in mentalul colectiv al unui personaj public. Mentalul colectiv utilizeaza Ti-am dat un inel ca fundal sonor pentru romantice cereri in casatorie. Colectivul, in virtutea unei traditii milenare, se aduna doi cate doi, in sfanta institutie a casatoriei. Deci da, Holograf este o trupa ce poate promova programul Prima Casa, destinata tinerilor, in pragul mai sus mentionatei institutii.

Hopa! Prima Casa este un program garantat de stat (statul roman) prin Ministerul Finantelor Publice. Un consilier, in virtutea faptului ca este un vector de comunicare intre institutia reprezentata si popor, devine Brand institutional. Pentru ca, in fapt, acesta este motivul pentru care institutia a ales persoana respectiva. Reluam: brand-ul institutiei Ministerului  Finantelor Publice, Minister care garanteaza in numele statului pentru programul prima casa, devine imaginea unei banci, Millenium, mai precis, in promovarea programului Prima Casa.

Eu observ o incompatibilitate. Oare este trecut in declaratia de avere a dlui. Consilier comisionul Millenium?

Consilier MFP, sursa:www.9am.ro

Consilier MFP, sursa:www.9am.ro

Written by Irina Zamfirescu

Martie 14, 2010 at 7:57 pm

Publicat în fonduri publice

Tagged with ,