Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Bahto velo velo!

leave a comment »

Bicilistul din Bucuresti are o trasatura pe care putini altii o au: incrancenare. Buba vine inca de la motorul generator al statutului de bicilist – pedaleaza pentru viata ta!, relaxarea la ghidon fiind o utopie urbana.

Incrancenarea de mai sus isi are originea in multiple cauze: benzile speciale pentru (anti)bicilcisti, soferii din spatele traficului, pietonii de pretutindeni, biciclistii.

La presiunile organizatiilor non-guvernamentale, primariile din toate sectoarele au cugetat: sa se faca piste. Si s-au facut. Din pacate organizatiile s-au oprit la argumentarea oportunitatii efectuarii pistelor. Deci primariile le-au facut dupa chipul si asemanarea lor: ineficiente, pe-alocuri, de nefolosit, presarate cu obiecte de mobilier urban. Calul de dar nu se cauta la dinti, insa cand calul se dovedeste a fi o martoaga demult stirbita, iti vine sa nu primesti darul. Bordurile inalte fac efectiv imposibil de utilizat biciletele de oras, lipsite, in majoritatea cazurilor, de amortizoare. Oare Bucurestiul sa nu fie oras? Si daca reusesti sa sari peste bordura, este posibil sa ramai proptit in santuletul ce traverseaza pista pentru ca, de ce nu, lucratorii au lucrat ceva exact pe culoar. Iar daca bicilistul doreste sa simta briza racoroasa si dubios mirositoare a Damovitei, zig-zag-ul in lungul raului il va linisti pentru o perioada de timp de la utilizarea benzii. Si, pentru a epuiza argumentele futilitatii acestui culoar plapand si galbui, va aducem in text tonetele de/cu/pentru flori. Pete de culoare urbane, stau bovarice si sfidatoare, de-a lungul si de-a latul pistelor, camarute din PVC. Plecam de la premiza ca aceste stabilimente functioneaza in legalitate. Ghiciti cine le-a dat autorizatiile.

Dar, dincolo de benzile galben-inutile se intinde carosabilul salbatic. Pentru a fi sofer in Bucuresti trebuie sa ai: rabdare, carnet de conducere, specific categoriei, o carte buna la indemana si o butelie in portbagaj. Sunt si soferi care zambesc bicilistului. Pe cuvant. In fata acestora ma inclin si ii exonerez de la categoria soferilor mai jos prezentati. Pentru ca multi dintre soferii din Bucuresti nu stiu a cuprinde cu gandul categoria participantului la trafic: participantul este acela care participa (sic!). Astfel ca avem: soferii, pietonii care sunt nevoiti sa utilize trecerile de pietoni (pentru a da un rost acestor treceri) si orice alte vietati care, intr-o forma sau alta, au de-a face cu traficul – politisti ce dirijeaza traficul, catei dezorientati ce vor la radacina copacului de viz-a-viz si bicilistul. Cu totii, conform luxului democratic, avem dreptul de a utiliza drumurile publice. Daca esti sofer, semnalizeaza la orice miscare de volan – bateria masinii tale se poate realimenta, nu-ti face griji. Daca cobori din masina, nu deschide portiera cu ochii inchisi – s-ar putea sa calci pe capul unui bicilist. Daca vezi un bicilist care vine spre tine, tu ruland intre niste dungi galbui, pe un trotuar, nu calca accelerat cu dintii inclestati – esti musafir pe parcela altcuiva. Iar daca claxonezi la mai putin de 5-7 metri de roata din spate a unui biclist, fa-ti timp in agenda de un drum la un service auto pentru indreptarea capotei. Este greu sa fii sofer in Bucuresti, dar este si mai greu sa nu fii atunci cand esti in trafic.

Despre pietoni, numai de bine. Ce prejudiciu ar putea aduce niste oameni ce merg? Mersul este, conform spuselor medicilor, sanatos. Bicilistii insa pot avea o relatie usor atipica cu acestia, relatie care este cauzata tot de municipalitate. Astfel ca am ajuns sa ne revendicam reciproc trotuarul. Jumatate mie, jumatate tie, dar care jumtate? Aceea dintre dungile galbene este a bicilistului. Insa dungile galbene in unele dintre zone, coincid cu marginile trotuarului. Cum facem imparteala? Cu invective, recunoscute popular ca injuraturi. Iar daca totusi e spatiu pentru toata lumea, pietonul nu intelege sa faca uz de cumpatare in utilizarea spatiului –  fie ca merg in grupuri-insirate (4-5 persoane, umar langa umar, de la stanga la dreapta, din bordura in bordura), fie merg in deriva, virand neasteptat si surprinzator pentru roata din fata a bicicletei. Pietonii din toate sectoarele Bucurestiului ar trebui sa stie ca nici bicilistii nu s-au vrut impleticitii printre picioarele lor.

Glumim doar

Glumim doar

Ultima dintre categorii, paradoxal, este chiar bicilistul. Nu ne putem delimita de subspecia biciclist agresiv, care se ipostaziaza in toate si in fiecare dintre trasaturile mai sus  enumerate. Uneori, biciclistul cu pricina pare sa isi asume toate metehnele soferilor si pietonilor mult huliti. Mersul pe bicicleta este un mars de protest pentru el. Existenta lui sta in umbra unor conspiratii globale. Evident, face toate conexiunile intr-un registru suburban si sub-biciclistic. Incrancenarea lui este atat cea pe care o poarta, cat si aceea pe care o provoaca.

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

Aprilie 13, 2010 la 8:25 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: