Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for Iulie 2010

ALPAB ca zapada (episodul 3)

with one comment

Investitiile publice prezinta doua coordonate principale, care le determina caracterul de natagaduit public: sunt facute in folosul comunitatii si sunt facute din banii publici. Conjugand cele doua premise, institutiile si sub-institutiile menite a rupe chitante si a intocmi facturi cu stampile nobil-institutionale sunt administratorii banilor cetatenilor. Da, din nou in paradigma cetateanului-contribuabil furios.

Nu mai tarziu de anul trecut, a fost prezentata o minune a ierbotehnicii si institutio-tehnicii: in luna decembrie este inverzit Bucurestiul. Paradoxal, la momentul acela,organizatii de mediu, iata, reclamau o actiune de inverzire. A cui? A zapezii. In luna decembrie au fost plantate chestii (sac!) in valoarea de 380.000 de euro. Unde? Pe sol. Si cum decembrie, conform climei Romaniei si traditiei hibernalo-iernatice este zapada, putem deduce ca au fost plantate intre sol si zapada. Dar tot spatii verzi se cheama. Si cum carcoteala nu are limite, plusam – legea achizitiilor publice specifica:orice contract al careia una dintre parti este institutie publica si care depaseste suma de 15.000 de euro trebuie sa fie unul pentru care s-a facut o licitatie publica. Insa, in definitiv, de ce s-ar fi deranjat? Orice firma cu ceva notiuni minime de eficienta de gestionare a timpului s-ar fi lipsit de aceasta procedura in conditiile in care se anunta “Licitatie publica pentru inverzirea nametilor de decembrie”. Firma care s-a incumetat, totusi, probabil la un ghes institutional, caci procedura de licitatie nu a fost lansata, a fost premiata cu o suplimentare de 320.000 de euro – pentru curaj si initiativa. Sintetizand: in luna decembrie, spatiul verde a valorat 700.000. De ce? De sarbatori!

Perseverenta este o virtute. Deci ALPAB revine si in 2010. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice da amenda maxim posibila – 200.000 lei. Pai de ce? Au fost identificate 77 de contracte incheiate la mustata – fix sub pragul de 15.000 care i-ar fi obligat la procedura de licitatie. Se cuvine sa laudam fruntea instituiei care a gasit de cuviinta sa citeasca legea si sa nu mai actioneze impotriva ei. Despre creirul ei, al institutiei, gasim ca are fracturi in cugetare, evident. Pe langa aceste 77 de contracte, au fost gasite alte 6 cu sume mult peste aceasta suma. Stati, multe cifre, ne incurcam. Pai da, este posibil sa fie tocmai aceasta ideea – printre 77 astea atribuite corect, nu s-or putea subtiliza altele 6? Ei bine, nu.

De ce noi credem ca nu e bine.

  1. este ilegal. Indiferent de fracturile de logica, de intentiile de a aduce primavara in mijlocul trienelor, de cele 77 contracte incheiate (aparent) legal, de decat (sac!) 6 contracte pe anul acesta care nu au respectat procedurile achizitiilor publice ALPAB-ul dispune de sume colosale, via PMB, care nu pot fi justificate din perspectiva durabilitatii (floricele perene versus arborilor ceva mai longevivi, toaletari de fantani cvasizilnice, etc). Mai mult, nu mai tarziu decat iarna aceasta, ALPAB vedea o binecuvantare in proiectul AQUA PARK care vine sa salveze o bucata din Parcul Tineretului care este „o parloaga” din „lipsa fondurilor de amenajare”!
  2. este imoral. mentinerea in conducerea acestei institutii a domnului Radu Popa, cu girul domnului Oprescu. Cate cerneluri virtuale trebuie sa mai curga pentru a argumenta demiterea acestui domn?
  3. este sfidator. Amenda de 200.000 de lei, binemeritata de-altfel, va trebui achitata de institutie, deci ALPAB, nu de dl. cu penelul institutional.

Deci contribuabilii vor plati amenda pentru faptul de a li se irosi banii.

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

Iulie 8, 2010 at 6:39 pm

Legi, a-legi, cu-legi

leave a comment »

Statul este starea de asezare a societatii. In plan teoretic, statul este suportul si manifestarea ordonata a indivizilor, care indivizi, cumulati, sunt societatea. Iar statul functioneaza in virtutea si, paradoxal, contrar (uneori) legilor. Spiritul legilor, deloc metafizic, este interpretabil si flexibil. Interpretabilul genereaza: sensuri sporadice, alternative antagonice, ego-uri nimicitoare, logica a-rationala.

Invariabil, discutiile purtate cu membrii administratiei locale, de oriunde, va fi infundatata de “legea nu imi permite sa fac ce trebuie” ori “legea este interpretabila in acest punct”. Cine este aceasta lege care este atat de gelatinoasa incat se poate distorsiona pana la propria-i anulare?

In cvasitotalitatea cazurilor in care (dis)functionarii publici admit erori ale institutiei, au implacabil la indemana anomalii legislative. Apanajul, gandit initial pentru a facilita normalitatea, acum incurca.

Deci: pe o strada, sa zicem din Bucuresti, pe fiecare dintre partile strazii, siruri de case. Una dintre partile strazii figureaza ca fiind spatiu verde, pe cealalta parte, nu. Cei care, conform hartiilor, stau illicit si contrar curentului eco pe petice de iarba, privesc cu amestecata uimire si invidie mansardele si etajele superiore ce se adauga vis a vis de ei. Deci cer aviz de primarie sa mai ridice si ei un etaj doua. Insa hartiile existente la PMB nu atesta vreo cladire in acele locuri, deci pe ce sa se ridice etaje suplimentare?

Autoritatea publica (sa ramanem in sfera conceptelor, fara nominalizari inutile) vrea sa ajute, insa legea nu permite. Ordonanta 114/2007 interzice constructiile pe spatiul verde, deci nici nu se poate aduce etaje suplimentare la o casa care, in mod ilegal, si-a permis trufia sa se iveasca intr-un astfel de spatiu. Dar nu, paradigma in care ne situam este aceea a functionarului public, deci spatiul verde se dovedeste a fi impertinent pentru a se fi insinuat sub casa omului. Aspiratiile inaltatoare, cu de la unul la 3 etaje, sunt firesti si incurajante intr-o societate in plin avant (inspre orice).

Deci,sa sintetizam argumentul organului ce ne are in administrare: ordonanta este proasta pentru ca nu recunoaste dreptul casei care se afla acolo (acolo = unde planurile urbanistice indica spatiu verde) de a exista. Deci ordonanta este un impediment real in calea sprijinului pe care, ea, administratia, o declara ca neconditionata si mereu in sprijinul dezvoltarii urbane. Iar dezvoltarea urbana este verticala, nu durabila.

Mai sus avem enuntata o problema. Sa desfasuram acum solutiile cele mai evidente, fara a aduce in discutie factori terti precum hazardul. Solutia propusa de administratie este de a anula acele dispozitii din ordonanta care neaga dreptul imobilelor de a fiinta pe spatiul verde. Cele doua premise pe care isi bazeaza argumentele: dezvoltarea orasului trebuie sa se faca conform unor state din occident care acum sunt expandate multilateral si in sprijinul betoanelor si, pe de alta parta, OUG 114 nu are fundament de aplicare pentru ca spatiile verzi din evidente nu sunt identice cu spatiile verzi din realitati.

Radicalistii ratiunii, excentrici ai logicii evidente, ar putea, evident, carcotind, sa contracareze cele mai de sus: dezvoltarea imobiliara, lipsita de un PUG actualizat si conform cu respectarea principiilor betoniste si verticale este contrara traditiei, culturii si bunului simt urban. In ceea ce priveste lipsa de consistenta a OUG 114 – cum indrazneste o ordonanta din 2007 sa nu recunoasca existenta unui imobil din 1996? – aici fisura poate fi reclamata ca fiind cauzata de lipsa de cartare a spatiilor verzi, o reinventariere a acestor spatii, conform cu realitatea actuala, nu cu povestirile lui Neculce.

Legile nu exista per se. Exista prin aplicabilitate. Iar aplicabilitatea este un proces sinuos in care intervin doi factori determinanti: capacitatea de interpretare si interesul celui care intelege sa aplice respectiva lege. Atunci, putem deduce anumite atribute ale celor care administreaza mosia publica – avand in vedere ca legea pentru ei este o piedica, fie au probleme de interpretare (care pot fi congenitale, deci nu putem perora acuzatii), fie intentiile lor nu le pot face cinste in piata publica a intentiilor.

Written by Irina Zamfirescu

Iulie 1, 2010 at 12:39 pm