Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for August 2010

Comanda la Ontanu

with one comment

Angajatii din subordinea primarului Neculai Ontanu sunt sub sechestru – nimic nu vine, nimic nu pleaca, totul se centralizeaza. Domnule Ontanu, domnule Ontanu, ii lasati pe angajatii Primariei Sector 2 sa se joace cu noi?

Exista, prin targul din Obor, un mit conform caruia domnul Ontanu vrea sa fie peste tot, sa citeasca si sa pregateasca toate hartiile care intra sau ies din primarie. Precum un parinte grijuliu, tine pe palmele-i intreaga comunicare interna si externa. Am pus aceste cuvinte pe seama unor invidii de conjunctura. Probabil nu este atat de rau.

Si iata-ne trimitand solicitare catre Primaria Sector 2. Suntem noi, o celula mica din societatea civila. Dorim sa discutam si sa clarificam niste chestiuni care ar veni in sprijinul cetateanului. Potentialii parteneri de discutie erau: arhitectul sef, un membru al comisiei X, al comisiei Y si, de ce nu, al comisiei Z.

Primim, dupa un timp rezonabil (pe care noi l-am decriptat ca fiind dedicat contemplarii profunde) un raspuns – “Vrem sa vorbim. Ia sunati-ne dumneavoastra pana pe 13 ale lunii si stabilim ce si cum”. Semnat si parafat de Arhitectul Sef. Entuziasmati de vremelnica victorie, sunam pentru conformitate.

Acesta, incurcat la telefon, nu intelege despre ce este vorba. Parca ar fi auzit de demersul nostru. Parca era o organizatie non-guvernamentala care ar vrea sa stea de vorba cu ei, insa nu poate sa ne dea un raspuns ferm. In viziunea domniei sale, antetul, stampila si semnatura nu au caracter oficial si definitiv fara avizul celui “de sus”. Care-i musai sa fie Primarul. Ales, reprezentat al cetatenilor pe pamant si mare aparator al drepturilor si libertatilor de sector.

Nu pierdusem doar o batalie, dar eram dezbracati total de armura si eram retrimisi prin verificari telefonice. Pe la vreo trei birouri si departamente. Poate asa se proba ca suntem apti de a interactiona cu timizii functionari. (Era sa zicem publici, dar ar fi fost o obscenitate). Conform indicatiilor, retrimitem solicitarea la biroul de presa si primim raspuns extrem de prompt – “Ca urmare a solicitării dumneavoastră de a realiza interviuri cu angajaţi ai Primăriei Sectorului 2, vă solicităm să ne furnizaţi în scris întrebările la care doriţi să obţineţi răspunsuri.În funcţie de specificul acestora, domnul primarul Neculai Onţanu va direcţiona aceste solicitări către direcţiile abilitate să vă ofere cele mai corecte şi complete date despre activitatea desfăşurată de către instituţia noastră în folosul comunităţii.”

Prin urmare, barfa de Obor a fost confirmata chiar de aparatul administrativ al domnului Ontanu. In ograda domniei sale nu se umbla cu munitii periculoase: 215/2001, 544/2001 sau 52/2003.  Ne manifestam compasiunea pentru angajatii din Primaria Sector 2 (fost serviciu public, actualmente garnizoana) si, totodata, bucuria ca domnul Neculai Ontanu este doar colonel in retragere. Oare ce ne-am face cu el activ?

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

August 12, 2010 at 1:04 pm

Tacerea mieilor

with one comment

Contractul de cesiune dintre cetatean si administratorul public are ca obiectiv principal reprezentarea. Administratorul public este un mixt optim intre dorintele, nevoile si banii cetateanului, toate materializate in proiectul de buget si planul de investitii local anual. Iar cum setul de nevoi si dorinte sunt dinamice, analog trebuie sa fie relatia dintre cei doi.

Dezideratul comunicarii publice a fost upgradat la rangul de obligativitate de regimurile democratice si, deci, participative. Pentru a formaliza aceasta regula de bun simt (regula conform careia administratia publica trebuie sa isi comunice identitatea, planurile si investitiile) s-a ivit intrumentul Legea 544/2001. Aceasta lege ne asigura liberul acces la aceste informatii. Totusi, nu este o lege panaceu si nu poate prezenta subtilitatile unor procese atat de complexe. Aici intervin omul si povestea. Iar demersul nostru a fost gandit ca fiind unul axat pe discutii semi-libere, in baza unor repere clare legate de functia si demnitatea fiecarui conlocutor in parte.

Poate ca este de vina vara, care ne indeamna la discutii lungi sau poate dorinta reala de a discuta cu decidenti ori macar factori relevanti in procesul de dezvoltare urbana. In repetate randuri am auzit discursul pe care l-am disociat de nuanta politica: vrem sa discutam cu cetatenii, iubim orasul pe care il slujim, ne respectam cetatenii si vointa acestora. Deci avea sa fie simplu sa gasim oameni dispusi sa stea de vorba cu noi pret de 40 de minute despre obiectul afectiunii, grijei si atentiei administratorilor publici. Ne-am zis noi.

Metodologic, totul incepe cu o baza de date. Planurile noastre au integrat inclusiv varianta audientelor – instrument destinat tocmai comunicarii. Totul avea sa fie simplu pentru ca traim vremuri democratice, deci transparente. Din pacate, site-urile institutiilor s-au dovedit a fi, de cele mai multe ori, niste majordomi plictisiti sau pusi pe informatii eronate. In naivitatea noastra civica ne imaginam ca fiecare primarie are pe site postate numele si contactele lucratorilor care iau decizii vitale pentru comunitate. Eroare 404!

Ne-am suflecat manecile cu morga oficiala si am inceput sa trimitem solicitari curtenitoare si telefoane catre secretariatele primariilor. In noianul de alte solicitari, acestea aveau sa isi astepte randul. Iar randuiala administrativa a aruncat demersul nostru in abisul asteptarii, promisiunilor, amanarii. Deci urmatoarea etapa.

Optimismul, tangential naivitatii, ne-a impins inspre comunicarea directa cu partidele politice. Am plecat de la ipoteza de bun simt- consilierii locali sunt alesi, pe liste. Deci au in spate partide. Deci ele, partidele, trebuie sa fie interesate de discutii cu noi, cetatenii. Scriem misiva frumoasa, in care ne exprimam increderea ca mai mult decat sloganuri politice, ei, politicienii, sunt interesati de noi, cetatenii. Trecand de obstacole, precum identificarea numerelor de telefon, apoi de fax, am trimis. Nu am primit niciun semn.

Am facut ce am stiut mai bine – am reusit sa gasim cate un contact, ici colo, de care ne-am agatat pentru alte si alte contacte. Acolo unde nu a functionat paradigma virala, am apelat la cunostinte. Incepem sa credem cu tarie ca fiecare cetatean al tarii are cate o ruda in Italia si o alta, membru de partid. Rauri de limonada si de explicatii/justificari s-au scurs pentru a convinge niste oameni „din interior” sa scormoneasca in agendele telefoanelor personale. Si am reusit ceva discutii (admitem, exista un partid mai deschis decat toate celalalte. Nominalizarea lui in studiu, atunci cand acesta va fi finalizat in septembrie).

In ceea ce priveste parghiile oficiale, altele decat caciuleala aferenta unor discutii semiformale cu privire la contacte, nu am reusit sa utilizam. Comunicarea administrativa, in afara legii 544/2001, ne-a fost limitata. Am auzit povesti cu deschiderea si dorinta de a discuta cu membrii societatii civile, am auzit cum ca un primar ar iubi Bucurestiul, un altul ar fi pentru Mine, altul “este aici”. Si totusi noi, de mai bine de o luna, nu reusim sa discutam cu majoritatea acelora pe care i-am delegat sa ne reprezinte.

Facem un apel – daca sunteti consilier local, sa stiti ca v-am cautat. La primarie, la partid, pe facebook, pe blog. Vrem sa stam de povesti. Vrem sa ne amintim reciproc rolurile si scopurile noastre in mecanismul global – noi sa fim informati, dumneavoastra sa ne reprezentati.

Written by Irina Zamfirescu

August 11, 2010 at 8:10 am

Tenorul buff in prime-time

with one comment

Nu mai tarziu de marti, domnul Oprescu ne tinea din nou in fata televizorului. Este edilul sef al capitalei (sic!), deci nu putine sunt ocaziile in care in domnia sa trebuie sa graiasca natiunii. A fi administrator, in genere, este un lucru complicat, insa a fi administrator de metropola damboviteana trebuie sa fie un lucru extrem de complicat, delicat si, pe alocuri, iritant. Dar, fara urma de tagada, comunicarea publica este vitala. Pentru ca: mandatul este unul temporar, niciodata suficient, vrei sa vorbesti cu alegatorii nu doar in audiente sau in urma unor cereri pe 544/2001 si, de ce nu, pentru ca asa se face in democratiile maturizate.

Domnul Oprescu, invitat prin videoconferinta in studioul TVR, explica cum a inteles sa aplice ordonanta 63/2010. Este o discutie de fond importanta, cu toate ca nu este in fapt obiectul acestei postari. Sintetizand: Guvernul zice ca nu mai sunt bani. Deci trebuie redus numarul anagajatilor din aparatele de stat. Pentru ca argumentul sa capete ciclicitate, aceasta masura trebuie sa aiba ca si consecinta directa economii, adica bani. Domnul Oprescu alege sa desfiinteze posturile vacante pentru ca, in logica domniei sale, oricum primaria este sub numarul necesar de angajati. Nu contestam, insa nu intelegem cum se face ca desfiintarea unor posturi care in fapt nu sunt ocupate de nimeni determina in mod direct economii la bugetul de stat.

Revenind la intalnirea de marti seara. Nu intram in teoria canalelor de comunicare in masa, insa este relevant, in acest context, sa readucem in discutie insasi ratiunea de a fi a mass-media: vector de comunicare. Ca orice vector de comunicare, ea, presa, nu vobreste cu un interlocutor de dragul suetei, ci pentru consumatorul de media – telespectatorul, cititorul, ascultatorul. Da, ascultatorul docil, curios totusi si intotdeauna direct beneficiar al actului jurnalistic. Deci, domnul Oprescu marti a vorbit nu doar cu crainicul TV, ci cu noi, cu toti aceia care au urmarit stirile TVR de marti de seara. Si cum intelege domnul Oprescu comunicarea, intr-o seara torida de marti? Pornind de la o neintelegere (a se citi in sensul propriu – dl. Oprescu nu a deslusit ce a spus dna. din studio) s-a iscat o pleiada de cuvinte,  mai mici si mai mari, mai multe mai mici, si, cum li se cuvin cuvintelor mici, un ton pe masura. Domnul Oprescu a tipat la noi.  Ridicarea tonului, in multe dintre culturile lumii, nu este un lucru la indemana ori apanaj al unor functii publice. Dar culturile difera, iar functiile publice, si ele, sunt traduse diferit.

Ridicam aici o problema de filosofie a limbajului – in terminologia curenta, pentru functii de stat mai este utilizat termenul de “demnitar”. Deducem, ca radacina acestui termen este demnitate. Insa specificatiile cu privire la demnitatea cui, fata de cine, formele de manifestare lipsesc. Precum multe alte notiuni abstracte, traducerea efectiva a termenului este in responsabilitatea simtului comun. Fiecare isi traduce demnitatea conform cu propriul sistem de valori si cod etic. Nu putem extrapola, marti seara a fost, in mod cert, un accident. Insa demnitatea nu stim sa comporte accidente.

Stire TVR: http://www.tvr.ro/articol.php?id=86647&c=49

Written by Irina Zamfirescu

August 6, 2010 at 10:43 am