Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for Noiembrie 2010

Populism urban

leave a comment »

Dupa mitinguri, procese, scandaluri si multa revolta cetateneasca, dl Oprescu decide: daca Curtea Suprema nu da dreptate cetatenilor in cazul Cathedral Plazza, va organiza un referendum. Faca-se voia cetateanului, peste capul justitiei si in pofida ei. Oare asta sa fie intelegerea pe care domnul Oprescu o are pentru notiunea participare publica?

Cathedral Plaza este pe atat de controversata, pe cat de ilegala ii este autorizatia de constructie. Si nu ne hazardam sa facem noi justitie via bloguri: doua instante au decis ilegalitatea autorizatiei de constructie. Si, dincolo de legalitate si lipsa ei, mai avem instrumental bunului simt. Unii dintre noi. 75 de metri, de la sol in sus, este obscen pentru o zona precum Calea Victoriei.

Februarie 2009, Tribunalul Dambovita a decis: autorizatia este ilegala. La Ploiesti, alta curte, alt verdict: este legala. Noi stim despre unele teorii ale interpretarii legii, stim cum e cu spiritual si litera legii, dar in aceasta faza suntem usor confuzi. Instanta numarul 3, probabil satula de acest nomadism al cauzei, decide, precis, irevocabil, definitiv: este ilegal. Scor: 2 la 1. Deci asa. Pai si atunci ce mai are de facut constructorul? Sa ajunga la cea mai cea instanta: Curtea Suprema.

Si cum grija cea mai mare pentru Bucuresti o poarta, prin fisa de post, dl. Oprescu, iata-l: „Constructorii au atacat cu recurs la Curtea Supremă, iar dacă nu vor câştiga, voi lăsa bucureştenii să decidă ce e de făcut cu această clădire. Se va organiza un referendum pe un grup reprezentativ pe 5.000-6.000 de bucureşteni în urma căruia să se decidă soarta clădirii de birouri”. Deci: avem 4 instante, un primar si „5.000 – 6.000 de bucuresteni”. Instantele, ca instantele: impartiale. Fiecare cu si in legea ei. Insa, ceea ce intereseaza cel mai mult aici – relatia dintre dl. Oprescu si cetateni.

Avem cazul cel mai recent al autostrapungerii centrale Buzesti – Berzei – Uranus. Modificarile in peisajul urban sunt majore. Pai si atunci unde a fost procedeul de participare publica? Care a fost sedinta aia in care s-a discutat despre proiect? Cati cetateni „reprezentativi” si-au exprimat acordul / dezacordul fata de proiect?

Si, sa alunecam un pic mai departe, si aici cerem deschis ajutorul specialistilor in ale juridicului si judiciosului: cum se poate ca un referendum sa anuleze decizia unei instante? Mai mult, a unei Curti Supreme? Noi intelegem si militam perpetuu pentru cetateanul – stapanul, vointa ultima si dorinta suprema. Insa daca cetatenii se urca in capul lor, al institutiilor, avem de-a face cu o clona de anarhie. Oare asta ne propune dl. Oprescu subtil?

Imobilul acela este, intr-adevar, o eroare. Eroarea masoara cam 12 etaje. Insa incalecarea unei instante supreme ne face sa sovaim un pic in confortul nostru cel de toate zilele, cum ca exista structuri care, teoretic, vegheaza. Intr-adevar, urbanismul nu se face in instante, insa nici urbanism prin referendum nu pare a fi solutia unui oras cu o strategie de dezvoltare. Participarea publica, cand este facuta cu sufletul curat este facuta la timp si cu folos. Or a antama cetateni reprezentativi intr-un proces care nu pare sa fie in acord cu oranduirea statului, ne face circumspecti in ceea ce priveste adevaratele intentii ale domnului Oprescu. Daca referendumul bate Curtea Suprema, referendumul este mai suprem decat ea?

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

Noiembrie 30, 2010 at 5:27 pm

Legalitate, consultare, transparenta si moloz. Mult moloz.

with 3 comments

Ulita fantasmo-futuristica Buzesti – Berzei – Uranus – Calea Rahovei: Dl. Oprescu ne spune ca proiectul este minunat, ONG-urile demonstreaza ca nu este legal, moral si oportun. Prezumtia de protejarea a binelui comunitatii de catre administratia publica locala este o gluma proasta. Deci, ce facem?

Precaritatea calitatii traficului din Bucuresti este o axioma. O traim, nu o mai demonstram. Si atunci, masuri sunt necesare. Largim benzile pentru a face loc masinilor. Evident, din nou, o propozitie adevarata in sine. Insa, ceea ce o Primarie trebuie sa faca, este sa demonstreze ca solutia propusa nu este un truism, ci o solutie. Si atunci, largirea de pe Buzesti, cum o dovedim a fi oportuna?

Un proiect de o asemenea amploarea necesita un PUZ (Plan Urbanistic Zonal). Ceea ce putem traduce in strategie si planificare, cam cum se intampla toate lucrurile in administrarea oricarui lucru. Ceea ce proiectul propune nu este schitarea amatoristica a inca 2 benzi pe o ulita din Bucuresti, ci va fi o sosea care pleaca din Calea Buzesti si trece pe la Berzei, Uranus si se propteste in Calea Rahovei. O sosea care este prezentata de municipalitate printr-un contur. Studiu de oportunitate? Studiu de impact? PUZ? Detalii impuse de legislatia in vigoare. PMB este eficient: de la departamentul de Paint-arie (multumim Windows pentru ca exista) a plecat conturul viitoarei sosele. Si daca tot nu au cadadicsit cu studiile, de ce ar face-o cu obtinerea avizelor? O schita in Paint nu poate necesita deranjul Ministerului Dezvoltarii si Ministerului Culturii, deci o avizam la birourile de la etajul inferior, la Arhitectul Sef.

Cele doua dungi trasate la Paint-arie rad de pe fata arterelor Buzesti si Berzei niste cladiri de patrimoniu si trec prin niste zone protejate. De cine? De lege. Care lege? Una egala cu cea de sus mentionata si ignorata. Deci tratament egal pentru legile egale. Astfel ca PMB nu poarta grija unui Minister (Culturii, evident) usor amortit si somnolent, si trece cu parafa si peste neglijenta lui. In definitiv, somnul Ministerului Culturii naste Lipscaniul!

Majoritatea cladirilor de pe aceasta artera sunt intr-o stare avansata de degradare. Si, iata-ne, din nou, in fata unei axiome. Indignarea comun(ala) striga: demolare! Draga Indignare, unde erai cand bugetul capitalei, ani la rand, a avut buget zero pentru reabilitari cladiri patrimoniu? Dar, stimata Indignare, unde esti cand Ministerul Culturii, responsabil de cladirile de patrimoniu, le lasa cuprinse de mucegaiuri si vegetatii aeriene (admiram opera lui Cioran si, da, militam pentru spatiile verzi, insa nu in si peste structurile cladirilor). Sa ridice piarta importiva cinematografului Buzesti acela care a trimis o sesizare catre PMB ori Ministerul Culturii pentru a reclama, in calitate de cetatean, ca ii este incalcatul dreptul la cinematograful Buzesti!

Iar cand cetateanul motaie in cladirea de patrimoniu, departe de problemele strazii sale, se ivesc premisele ideale pentru o teapa infipta fix in dreptul de proprietate. Astfel se contureaza o alta suspiciune de ilegalitate in proiect: modalitatea in care PMB a declarat ca proprietatile oamenilor sunt de utilitate publica, ca trebuie sa fie expropriati si ca trebuie sa fie (stra)mutati. Incepem, firesc, cu evidenta: nu exista un studiu de oportunitate si de impact, deci nu exista fundament pentru declararea acelor cladiri ca fiind de utilitate publica. Aceasta nu este emanata din birouri si hartii, utilitatea publica este demonstrata. Proprietarii insa sunt deja evacuati.

Din fundal, domnul Oprescu: ” La ala ii reconstruiesc fatada la 250 de metri in spate”. Ala este cinematograful de mai sus. Si identificam deja un pericol indepartat, insa ne hazardam un pic: daca peste doi ani domnul Oprescu nu mai primeste de la noi stampila, va fi somer. Si, asa cum o arata cifrele, somerii iau calea strainatatii. Avertizam Italia: daca va bate la porti un anumit Sorin Oprescu care spune ca stie si poate, va darama Colosseumul si il va reface, din mulaje in ghips, un pic mai incolo. Care Colosseum? „Ala”.

Written by Irina Zamfirescu

Noiembrie 25, 2010 at 9:55 pm