Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for Decembrie 2010

Administratia publica, la loc pazit de transparenta

with 3 comments

Ideea unui „Raport de monitorizare a administraţiei publice locale în procesul dezvoltării urbane” a apărut într-un puseu de naivitate. Practic, am vrut o schimbare de paradigmă în relaţia dintre autoritatea publică şi ONG-uri. Am încercat să disipăm acel mit conform căruia între cei doi actori nu există dialog, ci doar confruntări sângeroase. Aşa că am creat un cadru metodologic care le-ar fi permis factorilor de decizie din administraţie să îşi evalueze onest şi liber propria activitate. Fără întrebări tendenţioase sau acuzatoare. Dimpotrivă, aveau ocazia să ne explice în detaliu cât de complicată este activitatea lor şi care le sunt opreliştile. Nu de alta, dar ar fi fost un bun prilej ca să punem capăt bârfelor despre neimplicare şi amatorism, care tot circulă în spaţiul public atunci când vine vorba despre aleşi locali şi funcţionari publici.

După trei luni de muncă de teren, telefoane, faxuri şi invitaţii cordiale am rămas cu sentimentul că oraşele noastre sunt conduse din umbră, de nişte anonimi care nu doresc să expună nimic din tainele orândurii administrative. Legea transparenţei era doar un alt exemplu de umor negru, dialogul era o fantezie, iar legea administraţiei publice locale era doar o întâmplare. Puţini au dat curs iniţiativei noastre. Mulţi au promis că-şi vor face loc în agendele lor pentru o şuetă aplicată despre exerciţiul funcţiunii. Cei mai mulţi ne-au ignorat cu desăvârşire.

Bruma de informaţii şi destăinuiri pe care le-am colectat aici sunt doar vârful icebergului. Dacă ar fi să le luăm ca atare, dezvoltarea urbană este la pământ. Legislaţia în vigoare este respectată doar formal, adevăratele decizii fiind luate pe criterii strict politice. Aparatul administrativ, plin de compartimente şi birouri, este un paravan pentru incompetenţă şi incompatibilităţi. Iar consilierii aleşi civic şi democratic nu au nicio legătură cu electorii. Contractul dintre cetăţeni şi aleşi pare să fi fost dizolvat, unilateral, de către cei din urmă, chiar din ziua numărătorii voturilor. Ambiguitatea pare să fie cea mai traficată monedă în actul guvernării locale şi are dublă utilizare. O dată, în relaţia cu cetăţeanul şi comunitatea, care nu apar nici măcar în discursuri, darămite în organizarea unor consultări publice reale şi eficiente. Dar şi în relaţia cu competitorii politici sau cu superiorii din aparatul executiv. Nu de puţine ori, aparatul executiv este pus în mişcare sau ţinut în repaus tocmai de ambiţii politice.

Din păcate, disfuncţionalităţile identificate cu ajutorul celor care au binevoit să răspundă punctual întrebărilor noastre nu produc revelaţii. Doar frustrări şi confirmări ale unor ipoteze mai vechi. Cetăţenilor le-au fost confiscate oraşele (comunităţile), care au devenit locul de joacă al unor personaje mult prea mistice pentru zilele pe care le trăim. Constatăm cum dezvoltarea urbană a fost transformată într-un este un domeniu exclusiv şi exclusivist. Ne uimeşte încăpăţânarea cu care factorii de decizie refuză să trateze acest proces în rotunjimea lui. Deciziile despre oraş implică mobilizarea şi consultarea aproape permanentă a comunităţii. Deciziile nu se iau la masa verde şi nu prin telefoane şuşotite (cu suprataxă).

Însă, cât timp demersuri similare cu ale noastre vor fi tratate cu cvasi-indiferenţă, ne vom simţi legitimaţi să suspectăm administraţia publică de practici oculte. Chiar dacă a intrat deja în limbajul comun, administraţia publică este angajată de către cetăţean. În mod evident, serviciile prestate de administraţia publică fac obiectul unor sesizări la Oficiul Naţional pentru Protecţia Consumatorului. Procesul de reconciliere între părţi nu ar trebui să fie dureros. Pur şi simplu cineva va începe să îşi ia munca în serios. În cazul de faţă, administraţia locală.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 14, 2010 at 1:15 pm

Clar de luna, lama de buldezer…

with one comment


Administratia publica cu raspunderi majore in Bucuresti, si aici ne referim la Primaria Generala a Capitalei, a decis précis: intre Buzesti si Rahova trebuie sa fie suplimentate benzile pentru decongestionarea traficului. Faptul ca exista opinii divergente cum ca, in fapt, aceasta artera va face exact contrariul, printre aceste voci chiar arhitectul sef al Londrei, domnul Oprescu stie mai bine. Si cum democratia nu s-a nasacut la sat, deci nu este vesnica, a decis de unul singur ce este mai bine pentru noi. Deci, sa se faca artera!

Despre proiect si inexistenta lui am mai scris aici. Deci revenim cu picioarele pe pamant si cu buldozerele pe Berzei. Este iarna si, mai important, este timpul scurt pana la alegeri. Deci domnul Oprescu trebuie sa vina cu niste lucruri finalizate pana in fatidicul an 2012. Si uite asa, in plina luna decembrie, ne dispare de pe harta patrimoniului, case una dupa alta. Si-asa nu sunt multe. E ca si cum nici nu ar fi.

Sa luam un exemplu intamplator. Sau nu: Berzei 34. Cladirea este protejata – face parte din ansamblul Stirbei Voda, al carui garant moral si legal este Ministerul Culturii. Cladirea a fost imprejmuita – precum ultima spovedanie a unui muribund, se fac cele trebuincioase si cele cuvenite pentru demolare. Demolarea insa a urmat intocmai regulile unui silogism impecabil: Ziua, toate sunt la vedere. Lucrurile ilegale / marsavesti / rusinoase trebuie facute discret. Concluzie: cladirea avea sa fie dezafectata noaptea, mai precis la orele 01.00. Am putea propavadui harnicia iesita din comun a administratiei publice, avantul muncitoresc iesit din comun, bunul simt care numai comun nu s-a dovedit a fi. Cum ong-istii nu au somn, domnul Oprescu a uitat ca noaptea nu este nici sfetnic si nici acoperamant bun. Deci, chemam militia. Da, militia. Pai de ce jignim aceasta institutie? Pai d-aia: initial au cerut sistarea lucrarilor, in lipsa unui document care sa legitimeze demolarea. Da, acel aviz de demolare. In mai putin de 10 minute si undeva in jurul orei 01.20, la fata locului apare o noua patrula. Una „mai superiora”: era trimisa de Oprescu insusi! Ca doar nu doarme cand orasul se darama. Deci dl. Oprescu a solicitat continuarea lucrarilor si singura masura pe care militia a luat-o a fost o amenda pentru „tulburarea ordinii publice”. Amenda se rupe, la fel si interesul militienilor pentru respectarea legii. Deci stau de straja ca lucrarile sa continue.

Bucurestiul este obisnuit cu demolarile de vineri spre sambata seara. Acestea se faceau, de-obicei, de catre proprietarii unor imobile de patrimoniu, atunci cand somnul natiunii este mai dulce, iar riscul de a fi opriti este redus. Este un comportament disperat al unor oameni care isi achizioneaza imobile-patrimoniu pentru terenul de desupt. Cladirea Berzei 34 a fost daramata vineri spre sambata noaptea, de catre domnul Primar Oprescu. Acesta nu este un pamflet, iar similititudinile sesizate nu sunt doar o gluma proasta. Este raportul de activitate al celui mai edil dintre edili!

Dincolo de componenta culturala, sa ne aplecam asupra umanitatii si a lipsei ei. Si, de ce nu, a legalitatii si, firesc, a aceleiasi lipse. Conform Legii, aceea care este, firesc, este interzisa evacuarea persoanelor intre lunile noiembrie si luni martie. In 10 decembrie, cetatenii de pe Berzei au fost scosi din imobile de ceea ce este intalnit in folclorul urban sub numele de mascati. Cu un hau in fata usii, mai precis excavatii din trotuarul stang pana in trotuarul drept, acestia au trebuit sa isi care mobila tiptil tiptil, lipiti de perete. De ce aceasta ilegalitate? Pentru ca primarul a zis ca este „o urgenta”.

Daca firma demolatoare a primit o amenda pentru tulburarea ordinii publice, vrem sa vedem si amenda pentru domnul Oprescu pentru tulburarea legalitatii si, de ce nu, suprimarea culturii. Sau poate o vom vedea in 2012.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 11, 2010 at 10:54 pm

Publicat în proiecte publice

Tagged with , , , , ,