Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for the ‘Comportament urban’ Category

De ce nu se vede aerul? Da’ orasul?

leave a comment »

Bucurestiul pare a fi intins pe un catafalc. In stare semi-comatoasa, agonizand, iar peste el, diferite ipostazieri ale societatii se zbat si incearca sa isi impuna propria dimensiune a binelui. Insa cum binele este unul conjunctural si interpretabil, fiecare dintre aceste tabere isi negociaza suprematia propriilor argumente. Cum se face ca dezvoltarea urbana nu este o chestie stiintifica, matematica, deci indiscutabila, ci este o perpetua intersanjibilitate a princiiplor care descriu sfera binelui?

 

Orasul este un spatiu dinamic, articulat in conformitate cu nevoile economice si cultura specifica (si aici nu vorbim de o cultura anume, ci de toate dimensiunile existente si „inventabile”). Abordarea cea mai cumpatata in discutarea spatiului (fie public, fie privat) vine de la urbanisti – spatiul este o negociere perpetua intre investitori si administratia publice (unde administratia publica este reprezentanta cetatenilor pe pamant). Iar aceasta negociere trebuie sa tina cont de principiile democratiei participative si, in mod imperativ, de tratatele internationale ratificate de noi.

A lua altfel decat in serios aceste principii pare a fi o sfidare a unei logici elementare a vietii in polis. A demonstra necesitatea asumarii unei semnaturi pe un tratat international ne pare jignitoare. Ne place sa credem ca aceste documente cadru sunt mai mult decat niste bife oportune in vederea atingerii unor scopuri macro. Pentru un stat matur si integrat (evident cea mai cea integrare), a reitera formele fara fond este de un rudimentarism cras.

Democratia participativa este atunci cand un stat este asa cum trebuie sa fie. Democratia participativa este o axioma, iar a invoca complexitatea unui domeniu pentru a anula acest exercitiu este, de aceasta data, jignitoare pentru capacitatea cetatenilor de a acumula informatii ce le vizeaza direct calitatea vietii.

In aceste conditii, sfasierea pe care Bucurestiul o sufera este inexplicabila pentru o era a oamenilor educati. Din pacate am ajuns in momentul in care societatea este fragmentata perfect – 3 sfere „splendid de izolate”: cetatenii, sectorul non-guvernamental si administratia publica. Ne intoarcem la concepte si situatii ideale – toate aceste 3 sunt in fapt dimensiuni identice pentru instrumentul necesar dezvoltarii polisului. Antagonia si discrepantele erodeaza conceptul de polis la fel de grav ca si buldozerele.

Legitimitatea fiecareia dintre parti este in sine valabila. Insa unde se surpa platforma comuna? In intalnirea de saptamana trecuta de la Bruxelles, domnul Stolojan afirma: „in mod indiscutabil doua treimi din Bucuresti vor disparea pentru a face loc dezvoltarii economice”. Iata, aici este fisura – in intelegerea unor concepte precum dezvoltarea urbana durabila. Si aceasta nu isi poate avea cauza decat in lipsa de informatii, de educatie. Declaratia dlui. Stolojan ne-a frapat, insa acum pare masura perfecta pentru nivelul de „educatie urbanistica” al societatii romanesti, per ansamblu. Administratia publica locala prezinta acest domeniu ca fiind prea tehnic pentru a fi explicat muritorilor de rand, insa capacitatea noastra de a intelege de ratiune nu este deloc surprinzatoare – suntem cu totii fiinte rationale (si nu am zis-o noi primii). Este simplu – orice demers argumentativ are un public potential.

Absolut stupefiati, ne aflam in ipostaza de a explica administratiei publice locale principiile fundamentale ale dezvoltarii sustenabile. Invocarea tratatelor internationale mai sus amintite provoaca un gingas si ironic zambet pe fetele alesilor – „la noi nu se poate”. Avand in vedere ratificarea acestor tratate nu se poate este imoral si la limita legalitatii. A-ti asuma raspunderea pe un document international, in calitate de tara, induce reposanbilitatea angajamentelor. In calitate de Tara, nu de primarie!

 

Dezvoltarea urbana si administratia publica este matematica. Exista modele testate si functionale, exista tari „normale la cap”. Daca acest cadru teoretic exista, de ce sa facem acest oras conjunctural si nu unul durabil? De ce e nevoie de schimbarea regulilor pana cand acestea sunt in concordanta cu oamenii pe care ii avem la indemana? Nu e mai igienic sa cautam oameni care sa se ridice la nivelul acestor cadre teoretice si aplicatre cu succes in alte parti?

 


Written by Irina Zamfirescu

Aprilie 6, 2011 at 11:00 am

Cu Palatul in instanta

with 2 comments

Azi s-a intamplat o dezbatere. Nu oricum si nu cu oricine: una publica, cu oameni alesi pe spranceana (pentru lista participanti: www.orasulestitu.ro). Asa, si? Pai domnii reprezentativi pentru domnul Ovidiu Popescu (sic!) s-au dat iar in petec.

 

Totul a inceput cu argumentul investitorului, ca asa se cade intr-o dezbatere publica: aduci toate partile si le lasi sa isi spuna pasul. “Invitatiile pentru aceasta dezbatere ne-au parvenit abia vinerea trecuta. Aceasta dezbatere ar fi trebuit sa fie un pic amanata, astfel incat proprietarul sa fie prezent. Organizatorii ar fi trebuit sa convina o alta data. Insa nu au vrut acest lucru.”. Hopa! Astia suntem noi. Pai: 1. nu moare calul cand vrea stapanu’ si nici dezbaterea cand vrea investitorul. Resursele unei organizatii non-guvernamentale sunt mici si dependente de terte parti. Daca asteptam sa vina toata lumea, deci si ministrul, si investitorul, si arhitectul se duceau si fondurile structurale si noi tot nu ne strangeam.2. 6 zile pentru a pregati participarea la o dezbatere sunt suficitente. Nu dam doctorate, exprimam un punct de vedere deja formulat.

Si acum, daca tot suntem la investitor, o sa profitam de ocazie sa mai facem o analiza pe un document al domniei sale. Domnul Theodor Paleologu ne-a dat noua, deci si presei, actiunea in contencios administrativ depusa impotriva domniei sale de catre dl. Ovidiu Popescu. Si cum exegeza este pe atat de utila pe cat de placuta pentru acest blog, sa purcedem.

  1. Utilizarea excesiva a termenilor ce tin de sfera misticului. Incurajam cultura, insa o supradoza de Mircea Eliade, fara atenta supraveghere a unui univers literar ori filosofic, dauneaza retoricii comune si juridice. Termeni precum ocult, mistifica sunt recurenti in documentul oficial depus. Si, ca si cum nu ar fi suficient, documentul “demonstreaza interesele oculte”. Usor oximoronic sau poate avem o premiera – ocultul relevat si demonstrat?
  2. Utilizarea termenului ilegal in aceeasi maniera obsesiva. Apelul la o curte care nu este orice curte, ci de-a dreptul una de apel, deci care trebuie sa stabileasca caracterul de lega / ilegal / alegal /etc-legal admite un proces indelungat de cantarire, analizare, citare si diagniosticare. Documentul da dovada de o providentiala previziune juridica: e ilegal, e abuziv, deci sa i se taie capul. Mai mult decat stabilirea caracterului de ilegal si abuziv ab initio, avem de-a face cu “evidenta scandaloasa” a acestui caracter. Deci reducem rolul Instantei de judecata la rolul de receptor al concluziilor. Haideti sa fim chibzuiti si in acord cu legislatia si moralitatea statului de drept: prezumtia de nevinovatie sufera cand vede verdicte in documente ce instrumenteaza un proces.
  3. Documentele oficiale, deci si acesta in cauza, nu admit semne de exclamatie. Sau cel putin asa ne indica limba romana. Textul este presarat de “?!” si “!”. Adica domnul Popescu tipa la instanta. “Este scandalos!”. Acesta este un paragraf in documentul ce se doreste argumentativ si care deserveste ca instrument instantei. La cine tipa? La instanta? Se cade sa facem asta?
  4. “Corespondenta solicita expres [dintre Ministerul Culturii si proprietar] sa inaintez documentatia pentru consolidarea Palatului! Aceasta nu are nici o legatura cu faza PUZ a proiectului!” (a se vedea semnele de excalamare!!) Aceasta este o capacana pe care chiar investitorul si-a intins-o: s-a impins singur in contrargumentarea propriilor argumente. Daca in mod curente ne prezinta reabilitarea Palatului strict in termeni de intima si perversa legatura cu PUZ-ul din coasta cladirii, acum ne spune ca nu e nicio legatura. Pai nu e! Si noi la fel spunem. Atunci, de ce aveti palatul de ani de zile si el se simte din ce in ce mai slabit in lupta cu gravitatia si igrasia? Si nu trebuie sa pierdem vreun moment din vedere: a fost achizitionat un Palat, nu o tarla pe care sa propunem PUZ-uri. Sau nu?
  5. “Situatia a devenit alarmanta si exprima persiflarea [via Divertis?] constienta si incalcarea deliberata a drepturilor si intereselor mele legitime, deoarece abuzul se perpetueaza intr-o maniera inexplicabila altfel decat prin incalcarea cu rea-credinta a obligatiilor si indatoririlor administratiei”. Depe site-ul institutiei Ministerului Culturii si Patrimoniului National “elaborează şi asigură aplicarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare în domeniul culturii şi cultelor, protejând şi promovând patrimoniul cultural, diversitatea culturală, creaţia contemporană şi industriile culturale, susţinând participarea cetăţenilor la viaţa culturală şi asigurând libertatea religioasă şi sprijinirea cultelor”. Deci,efectiv, despre ce vorbeste documentul? Indatoririle administratiei sunt sa fie cu grija la patrimoniu si sa sustina participarea cetatenilor la.. Ceea ce a facut dl. Theodor Paleologu si, speram, va face si dl. Kelemen Hunor, este exact contrariul a ceea ce este stipulat in document si in deplina concordanta cu indatorirea administratiei.
  6. „[..] ministrilor care au refuzat fara justificare si prin fraudarea legii [sic!], eliberarea in termen a avizului precum si la daune morale pentru repararea prejudiciului de imagine pe care autoritatea administrativa centrala si cei doi ministri mi le-au provocat, prin instigarea incorecta a unor organizatii non-guvernamentale, interesate sa sprijine „interese oculte”, ale concurentei din domeniu”. Toate ONG-urile, la careu! Ocultilor si deservitilor! Practic, aparat-apendice al disidentei constructoare de PUZ-uri aberante, ONG-urile asteapta blande si obediente semnale la care sa raspunda cu: dezbateri, mitinguri, nervi si „instigari”. Ei bine, nu. Este nedrept si, am putea adauga, calomniator la adresa unor oameni care inteleg sa isi faca din interesul public mai mult decat o misiune. Putem chiar cere daune morale in instanta pentru „prejudiciul de imagine” adus prin aceasta fraza. S
  7. Si cum tichia de margaritar sade bine, avem si piesa de rezistenta: antentul oficial, asa cum arata intr-un document al dlui. Ovidiu Popescu catre Ministerul Culturii si Patrimoniului National, poarte numele de Stirbey Palace si are un jpeg mic cu Palatul Stibei in infatisarea-i care face cinste: de Palat. Suntem tentati sa credem ca este o imagine din arhiva, avand in vedere ca Palatul e Palat, nu ruina-anexa-la-PUZ. Dar sa inchidem optimist: macar stie ca are un palat in posesie.

 

Nota editiei: Acesta este un pamflet, deci sa plangem.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 28, 2010 at 9:03 pm

Cultura cinismului sau cinismul culturii?

leave a comment »

Am invatat, cu totii, ca arta nu trebuie sa aiba grija frumusetii. Estetica uratului este un concept modern, pe care prezentul l-a imbratisat, incurajand contrastele. Contrastul accepta raul necesar pentru potentarea binelui imperativ. Si asa s-a nascut carciuma imensa Lipscani. Si, poate, ideea Bienalei Tinerilor Artisti din Palatul Stirbei.

8 octombrie – 7 noimebrie: Bienala Tinerilor Artisti. Eveniment care aduna artisti din n state intru emulatii spirtuale, asa cum orice eveniment artistic provoaca. Si asa cum sade bine tuturor celor ce sunt de-ale artei contemporane, trebuie sa existe un element neconventional. Scena: Palatul Stirbei. Cu ocazia acestui eveniment, portile impunatorului edificiu se deschid pentru a confirma coerenta intru paragina Palatului – interiorul este asa cum este reprezentat si de fatada: intr-o stare avansata de degradare si abandonat. Contrastul dintre lucrarile expuse si Palat poate, intr-adevar, confirma teoria validata de arta – discrepantele genereaza stari emotionale puternice. Insa, daca odata vizitat locul, starea emotionala pe care o rezervati este doar de vibratie artistica, atunci Palatul nu isi merita proprietarii de drept. Si anume catatenii.

Lucrarile sunt artistic presarate printre igrasie, pereti lipsiti de bucati de tencuiala si crapaturi adanci in perete. Intr-adevar, acesta este, a la lettre, un spatiu neconventional. Insa avand in vedere ca vorbim de un spatiu al unui monument de clasa A (reluam, aceasta este sintagma birocratica pentru monument istoric de importanta nationala), acesta este un spatiu imoral, obscen de imoral prin abanondarea unui edificiu in care cu totii avem interes si, prin noi, istoria.

Organizatorii si-au facut, din punctul nostru de vedere, un deserviciu enorm din organizarea acestei expozitii aici. Nu incriminam niciun moment un astfel de eveniment, in sine. Incurajam arta si, firesc, orice manifestare a ei este nu doar oportuna, ci necesara. Insa arta neconditionata ne este un concept strain. Am invatat sa facem rabat de la traditional, de la calofil, insa nu si de la decenta. Amplasarea unesi astfel de expozitii in Palatul Stirbei in paragina pare sa valideze paragina, ci nu galeria de arta. Iar validarea unei astfel de paragine nu face cinste nici organizatorilor si, din pacate, nici manifestarii artistice.

Din nou, citam din dl Ovidiu Popescu, se pare un mecena in scena artistica Bucuresteana: “Desi nu este prima dezvoltare de acest fel, se doreste a fi un proiect de pionierat si de buna practica in integrarea noului si vechiului in arhitectura contemporana”. Ni se permite, in acest punct, sa fim usor paranoici? Daca domnul Popescu sustine “integrarea vechiului” in Absolutul Contemporan, putem sa avem suspiciunea unei potriviri de agende intre cele doua parti? Aceasta este strict o ipoteza de lucru, deci nu o acuza.

Noi nu am putut identifica decat doua circumstante atenuante pentru organizatori:

  1. au ales acest loc pentru a gasi un pretext pentru deschiderea portilor catre noi, cetateni, si a face un real “audit” al starii in care se afla imobilul;
  2. intreaga galerie este un test: daca intri in expozitie si pleci cu sentimentul revelator si curator de a fi fost partas la Arta, si esti lipsit de frustrarea si revolta unui loc istoric batjocorit, in mod cert exista probleme in structura ta de cetatean.

In cazul in care oricare din aceste doua ipoteze pot fi validate, ramane totusi o nostalgie usor retorica (sic!): cum se face ca artistii nu vad igrasia de exponate si nu vad monumentul de cladire?

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 15, 2010 at 1:08 pm

Scrisoare intre-deschisa catre proprietarul Palatului Stirbei

with 2 comments

Azi, la orele 9, 14 indivizi “derizorii” din punct de vedere numeric, au stat timp de o ora in fata Ministerului Culturii. Nu au stat oricum, ci militand pentru Palatul Stirbei, deci impotriva PUZ Complex Multifunctional Stirbei. Dintr-un birou cu o buna conexiune la internet, dl. Ovidiu Popescu trimite un comunicat de presa si, deci, un picior in capul ONG-istilor.

Nu reluam povestea cu Palatul si cu motivele pentru care noi nu consideram un proiect oportun ridicarea unui Complex in coasta unui Palat. Azi o sa analizam textele emise de domnul mai sus mentionat, proprietarul de fapt al Palatului (in ceea ce priveste proprietarul de drept, aici putem enumera pe fiecare dintre cetatenii Romaniei, in conditiile in care imobilul este monument istoric clasa A, deci de importanta nationala).

Dl. Popescu zice asa: „Am aflat cu surprindere şi indignare de protestul organizat astăzi de 14 indivizi care se opun unui proiect avizat de Comisia Naţioanala a Monumentelor Istorice şi care va crea mii de locuri de munca şi va aduce o investiţie de peste 100 de milioane de Euro. Consider că protestul de astăzi a unui număr derizoriu de indivizi este o nouă încercare de  denigrare a proiectului si de intimidare şi presiune pusă asupra instituţiilor statului de drept şi în special asupra Ministrului Hunor care trebuie să elibereze avizul”.

– nu vom discuta despre surprinderea si indignarea participantilor la miting de a vedea un PUZ respins in urma cu un an din nou pus pe masa Ministerului.

– cei 14 indivizi derizorii au in spate 13 organizatii non-guvernamentale.

– argumentul social al generarii locurilor de munca este unul primitiv si, mai mult, nici mijlocul nu scuza scopul. Niciodata.

– iata, aveti dreptate, asta am facut: presiune pe institutiile statului. Presiune de a respecta procedurile legale si de a-si respecta mandatul: societatea civila vrea proces de consultare publica.

Ovidiu Popescu: „acţiunea celor 14 indivizi sfidează toate comisiile care s-au pronunţat în favoarea acestui proiect. Proiectul de reamenajare al Palatului Ştirbei a fost aprobat în cadrul Comisiei tehnice de Urbanism a Primăriei Capitalei, în cadrul Secţiunii de Urbanism din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi în cele din urma la CNMI.”

– Organizatiile Non-guvernamentale nu sfideaza institutiile. Acestea ar functiona perfect cu functionari perfecti. Noi reclamam proceduri, decizii, nu institutii.

Ovidiu Popescu: „Inaltimea cladirii a fost stabilita in perfect acord cu inaltimea cladirilor din vecinatate si se va alinia la cornisa cu dimensiunea acestora. “

– Intr-adevar, daca discutam de cladirea – turn din umbra Catedralei Iosif.

Ovidiu Popescu:” Din punctul nostru de vedere, centrul Bucurestiului trebuie sustinut din punct de vedere al densitatii, daca vrem ca acesta sa-si mentina importanta urbana in fata dezvoltarii tot mai accelerate a periferiei”.

– Evident, vorbim de punctul de vedere al constructorului pentru care densitatea urbana se traduce in densitatea conturilor. In ceea ce priveste densitatea Caii Victoriei ne permitem sa fim rezervati cu privire la necesitatea amplificarii ei. Riscam sa o transformam intr-un bloc compact de masini si cladiri.

Piesa de rezistenta: Ovidiu Popescu: „Cat despre afectarea structurii Palatului, aceste critici sunt din categoria “aberatii” si mici demagogii pe o tema care implica foarte multa cunoastere specializata. Echipa noastra de arhitecti, unii dintre cei mai recunoscuti si apreciati, au luat toate masurile ca Palatul sa fie in deplina siguranta iar structura lui sa nu fie in nici un fel afectata. Mai mult decat atat, restaurarea Palatului se va face cu arhitecti restauratori de prim calibru.”

– Aberatiile desapre care ne vorbeste dl. Popescu sunt sustinute de materialul difuzat de Antena 1 saptamana trecuta – de pe blocul vecin (sic!) este vizibila fundatia. Propriu-zis fundatia: excavatoarele ce au dezafectate cramele (si ele, monumente istorice pe vremea cand au fost doborate) au scos la iveala ceea ce ochiul nu ar fi trebuit sa vada decat in faza de construire – fundatia.

– Arhitectii cei mai cunoscuti si specializati despre care ni se povesteste in comunicat: cei mai dintre care? Ati uitat categoria de referinta. Si putem sa banuim despre ce arhitecti se face vorbire.

De ce Palatul Stirbei nu este restaurat decat simultan cu construirea Complexului? Aceasta pare o forma de santaj, iar santajul cu pretul cladirilor monument istoric este o josnicie. De ce planul de reabilitare a Palatului nu a aparut acum 2 ani, anterior PUZ-ului? Responsabilitatea in fata cetatenilor de a lua in grija, si nu in administrare acest Palat tranforma acest plan de reabilitare in „santaj civic”.

Ovidiu Popescu: „Din acest punct de vedere, ceea ce caracterizeaza capitala este eclectismul si nu armonia arhitectonica. Sau altfel spus, ordinea este data tocmai de dezordine si de amestecul stilurilor. Bucurestiul nu este un oras muzeu. El este un oras viu, in plina dezvoltare si fara „epoci de aur clare”

– Aceasta caracterizare ne pune in fata unui defetism urban: asa stau lucrurile. Punct. Insa daca reconstruim parcursul arhitectural cred ca putem identifica numele care stau in spatele lipsei de armonie. Dezordinea, deci haos (pentru ca semantic, sunt cam in aceeasi zona) nu este un dat, ci un scop: lucrurile trebuie sa mearga impotriva acestei dezordini, nu sa o alimenteze. Bucurestiul nu este un oras muzeu pentru ca Palatul Stirbei este in aceasta stare, pentru ca Lipscaniul este cum este, etc. Nefericite argumente acestea pentru dl. Popescu.

Ovidiu Popescu: „Ceea ce este cu adevarat important este ca noile cladiri sa fie necesare oraşului, sa-i aducă plus valoare si mai mult decat orice, sa fie de calitate.“

– Tot domnul Popescu ne spune care va fi destinatia cladiri nou construite: “gazdui boutique’uri de lux, cafenele si apartamente rezidentiale de lux”. Caracterul necesar al acestor stabilimente ne scapa total. Deci a picat si acest test.

Ovidiu Popescu : « Uneori, acestia [organizatiile protestatare] poate nici nu realizeaza ca printr-o astfel de atitudine de dispret superficial, ei se transforma de fapt, in “culturnici” pe stil nou care, prin blocarea intiativelor de restaurare si integrare urbana moderna condamna  patrimoniul la umilinta mizeriei. »

– Timp de doi ani v-am incurajat sa reabilitati Palatul Stirbei. O facem in continuare. Procedeul utilizat de dl. Popescu se cheama sofism : face abstractie de anumite premise relevante pentru a extrage o concluzie conform cu vrerea, si nu cu realitatea. Din nou : nu ne opunem reabilitarii palatului ori integrarii urbane moderne ( cine defineste acesti termeni?arhitectii contractati de dvs ?), ne opunem proiectului din spatele Palatului.

In final, domnul Ovidiu Popescu isi face autocritica si admite ca Palatul din proprietatea domniei sale nu se simte tocmai bine : “Amanarea unei decizii in privinta demararii acestui proiect poate duce la prelungirea agoniei unei importante cladiri de patrimoniu si in final, la distrugerea ei iremediabila pentru care vor exista responsabili daca nu legali, cel putin morali. “

Asa este, domnule Popescu, mortul este de vina intotdeauna.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 12, 2010 at 2:28 pm

Facultatea de Drept comite stangacii

with 2 comments

Sa faci ce zice popa, nu ce face el! Deci, cum ar veni, sa faci cum inveti pe bancile facultatii de drept, nu dupa cum invoca ea legea. Invatatura populara si intelepciunea seculara nu par insa sa mai aiba de-a face cu normele de drept si cu statul, asa cum ar trebui el sa fie conform teoriilor politice.

In anul 2005, printr-o ordonanta de Guvern, care a fost intarita in 2007, prin alta ordonanta de Guvern, se interzicea schimbarea destinatiei spatiilor verzi. Ce e verde, asa sa ramana. Dar cu 2 ani inainte prima prevedere care protejeaza spatiile verzi, Primaria Sector 1 a aprobat un PUZ, legal, insa nu si moral (sa nu intram in polemici cu iz filosofic, insa legile se nasc tocmai pentru a preveni situatiile in care bunul simt ar putea fi incalecat de apucaturi meschine, individuale sau de grup). Astfel ca, in 2003, a fost avizat pozitiv un PUZ care prevedea construirea a ceva (ceva orice, dar din betoane) pe spatiul verde. Si cum anii au trecut, mai precis 5, PUZ-ul a expirat. Beneficiarii acestuia insa au insistat si au revenit in 2009 cu aceeasi cerere, dar de asta data la PMB – este singura institutie care poate aviza PUZ-uri in Bucuresti. Doar ca PUZ-ul, in forma lui din 2005, este ilegal. Transformarea zonei verzi in zona construita nu poate fi avizata, nu poate fi luata in considerare serios fara a abuza de lege.

Si ce fac beneficiarii – Facultatea de Drept si o doamna avocat (deci tot cu legea in mana si in minte)? Ce stiu ei mai bine – apeleaza la lege. Si asa au ajuns in instanta cu acuze la adresa PMB, si acum citam: “ un refuz nejustificat in conditia in care documentatia depusa este completa, iar obligatia de a supune aprobarii CGMB a acestui act administrativ subzista din anul 2002”. Deci dosarul este complet, de ce se cramponeaza institutia? De lege si de toate binefacerile ei.

Paradoxul provine de la cei care reclama incompetenta PMB – spiritul si litera legii, valorile si etica din spatele sistemului de drept. Nu ne asteptam ca facultatea de drept ori un avocat, oricare ar fi acesta, sa dea dovada de valori ecologiste – si asta in virtutea faptului ca asteptarile noastre sunt de cele mai multe ori inselate, deci am decis sa nu ne mai asteptam la astfel de lucruri. Insa, parca niste deontologie si profunzime nu strica unor materializari ale conceptului abstract de legalitate.

A existat o dezbatere publica pe tema acestui PUZ – probabil prea multa democratie pentru a fi inteleasa de reclamanti. Au fost centralizate observatii cu privire la acest PUZ si urmeaza ca acesta sa se discute in sedinta Consiliului General al Primariei Bucuresti. Invitam reprezentantii Facultatii de Drept sa ne explice paradigma in care se afla si cum se face ca un PUZ care si-a pierdut valabilitatea trebuie sa existe in virtutea faptului ca a mai existat odata si in ciuda legilor care zic ca nu se mai poate.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 6, 2010 at 10:11 am

Orasul fara pic de lipici

with one comment

Revolutia tehnologica a ultimilor ani a anuntat, pripit si cu entuziasm, moartea hartiei imprimate. Ecologistii fanatici s-au declarat extaziati de abandonul hartiei, iar investitorii platformelor web si-au deschis nenumarate conturi. Hartia a murit! Eroare! Traiasca hartia! Advertisingul nu se poate limita la online. Indivizii se ipostaziaza in nenumarate forme, in toate ramanand potential client. Pieton, sofer, biciclist – bipezi dotati cu ochi, deci care vad. Deci afise stradale sa fie!

Concert Florin Salam, Concert Tudor Gheorghe, Lacul lebedelor pe gheata, Filarmonica din X, Diana Vass si Concert Michael Bolton. Stau aliniati pe pereti, garduri, stalpi, copaci, privind entuziasmati la trecatorul care, in cele mai multe dintre cazuri, are ochii functionali si, inevitabil, curiosi. Iar ochii alearga, fara voia lor, peste zeci de afise confuze, lipite cu suprapuneri si cu mazgalituri sugestive pe fata/corpul personajului.

Dinamica perindarii afiselor este direct proportionala cu puterea lui Dan Bursuc (asa este scrijelit pe majoritatea posterelor ce anunta spectacole din garda balcano-manelistica), teatrului Palatul Copiilor, Operetei Bucuresti ori Circului Globus. Fiecare dintre initiatorii unui astfel de spectacol-eveniment sunt egali vinovati in fata Bucurestiului de spoire hada si necontrolata. Prejudecatiile cu privire la cultura civilizatoare ne par anulate in fata cioburilor de hartie ce raman lipite pe oras dupa ploi. Spectacolele trec, afisele raman, Bucurestiului i se mai aduce un pic de minus-valoare. Goana dupa spatiu publicitar lipsit de facturare este un pic agasanta – afisele sunt acoperite de alte afise, iar exercitiul publicitar devine o competitie a lipitorilor profesionisti.

Reglementarea acestui tip de marketing este stricta. Aplicarea, din contra. Sunt prevazute amenzi, iar organul comunitar intitulat politist trebuie sa le aplice. De unde suspiciunea noastra cu privire la inaplicarea regulii? Pai de la afise. Un sistem articulat si eficient de aplicare a amenzilor are drept consecinta fireasca combaterea comportamentului sanctionat, insa Tudor Gheorghe zambeste inca alaturi de Sorinel, Salam si Malaiele. Suntem sceptici spre convinsi ca amenzile nu sunt aplicate.

A petici Bucurestiul cu hartie nu este o solutie nici pentru vanzari si nici pentru oras. Precum precupetele ce isi aduc la piata oulele de curte infasurate in ziar, Bucurestiul pare infofolit in straturi celulozice indezirabile si perisabile. Nu stim ce opineaza dl. Tudor Gheorghe ori dl. Malaiele, spre exemplu, cu faptul ca spectacolele in care performeaza sunt anuntate cu atata agresivitate estetica si salbaticie. Cert este ca bucuria initial proclamata a mortii hartiei imprimate este convertita in ingrijorarea ca afisele omoara.

Written by Irina Zamfirescu

Iunie 18, 2010 at 9:47 am

Ce-Re planifica o revolutie post-modernista

with one comment

Complementaritatea este dezirabila. La nivelul cuplului, micro-comunitatilor, comunitatilor, clasei politice si Universului, in genre. Dar  cand complemnetaritatea dintre administratie locala si cetatenii rezida in ignoranta (este o nuanta diplomatica pentru naduful, coruptia, lipsa de transparenta) din partea primilor si frustrarile si diseprarea celor din urma, situatia este pe atat de trista, pe cat de dezirabila.

Centru de Resurse pentru participare publica si-a suflecat manecile, a strans o gasca de Bucuresteni curiosi si dispusi la voluntariat si face treaba administratiei locale. Astfel ca, in fapt, discutam de functionari publici voluntari. Concret: 82 de voluntari vor bate drumurile Bucurestiului, vor indetifica locuri ce trebuie reanimate si vor creiona planuri de dezvoltare urbana durabila si in acord cu eficienta, calofilul si firescul.

Exercitiul este mai mult decat unul dezirabil de participare publica. Imperativul acestui demers decurge firesc din abandonul si pasivitatea administrativa in fata evidentului: Bucurestiul aluneca in sfera unor elemente contrare dezvoltarii urbane conforme cu decenta. Proiectele pe care ONG-urile inteleg sa le dezvolte in acest sector releva insa un fapt curios – cetatenii sunt intrigati si dispusi chiar ei sa genereze schimbarea pe care administratia publica ignora sa o faca. Dincolo de rezultatele palbabile la finalul acestor campanii,rezultatele intermediare sunt cu mult mai relevante. Ceea ce pare idealism intr-o faza initiala este cu mult depasit prin dorinta de implicare activa in proces. De dragul concretului, voi cuantifica teoria de mai sus: Ce-Re a propus 40 de locuri pentru aceasta explorare urbana si s-a vazut “nevoita” sa dubleze numarul de participanti.

Energia Bucurestiului, din pacate, sau, de dragul retoricii, din fericirii, acum este in cetateni. Regretabil, este o energie combatanta, pentru ca s-a nascut din dorinta de a reconstrui ceea ce administratia publica a lasat sa se “desconstruiasca”.

Vorbim de revolutii – coasele au fost inlocuite cu aparate foto, revolta distructiva cu disponibilitatea de a furniza expertiza si alternative, baricadele opuse s-au convertit in complementaritatea dintre vointa si putinta. Cei 86 de participanti din acest week-end la haladuiala boema prin Bucuresti au frumuseata grupului revolutionar care doreste reinstaurarea firescului prin parghiile firesti ale democratiei participative.

Deznadejdea cetateneasca va fi inclocuita de participarea cetateneasca. Discursurile panicarde despre ruinarea culturala a Bucurestiului vor face loc procesului de “negociere” intre planurile pe care, la final de proiect, acesti voluntari le vor pune pe masa administratiei publice. Iar, la final de proces, va exista un cheag de oameni care isi va puatea asuma din renasterea Bucurestiului.

Clasa politica este, conform normelor lingvistice, o notiune abstracta, insa cei 86 de oameni sunt indivizi cu CNP-uri si cu un loc clar definit in dinamica sociala. Beat this!

Written by Irina Zamfirescu

Mai 27, 2010 at 6:48 pm