Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Comanda la Ontanu

with one comment

Angajatii din subordinea primarului Neculai Ontanu sunt sub sechestru – nimic nu vine, nimic nu pleaca, totul se centralizeaza. Domnule Ontanu, domnule Ontanu, ii lasati pe angajatii Primariei Sector 2 sa se joace cu noi?

Exista, prin targul din Obor, un mit conform caruia domnul Ontanu vrea sa fie peste tot, sa citeasca si sa pregateasca toate hartiile care intra sau ies din primarie. Precum un parinte grijuliu, tine pe palmele-i intreaga comunicare interna si externa. Am pus aceste cuvinte pe seama unor invidii de conjunctura. Probabil nu este atat de rau.

Si iata-ne trimitand solicitare catre Primaria Sector 2. Suntem noi, o celula mica din societatea civila. Dorim sa discutam si sa clarificam niste chestiuni care ar veni in sprijinul cetateanului. Potentialii parteneri de discutie erau: arhitectul sef, un membru al comisiei X, al comisiei Y si, de ce nu, al comisiei Z.

Primim, dupa un timp rezonabil (pe care noi l-am decriptat ca fiind dedicat contemplarii profunde) un raspuns – “Vrem sa vorbim. Ia sunati-ne dumneavoastra pana pe 13 ale lunii si stabilim ce si cum”. Semnat si parafat de Arhitectul Sef. Entuziasmati de vremelnica victorie, sunam pentru conformitate.

Acesta, incurcat la telefon, nu intelege despre ce este vorba. Parca ar fi auzit de demersul nostru. Parca era o organizatie non-guvernamentala care ar vrea sa stea de vorba cu ei, insa nu poate sa ne dea un raspuns ferm. In viziunea domniei sale, antetul, stampila si semnatura nu au caracter oficial si definitiv fara avizul celui “de sus”. Care-i musai sa fie Primarul. Ales, reprezentat al cetatenilor pe pamant si mare aparator al drepturilor si libertatilor de sector.

Nu pierdusem doar o batalie, dar eram dezbracati total de armura si eram retrimisi prin verificari telefonice. Pe la vreo trei birouri si departamente. Poate asa se proba ca suntem apti de a interactiona cu timizii functionari. (Era sa zicem publici, dar ar fi fost o obscenitate). Conform indicatiilor, retrimitem solicitarea la biroul de presa si primim raspuns extrem de prompt – “Ca urmare a solicitării dumneavoastră de a realiza interviuri cu angajaţi ai Primăriei Sectorului 2, vă solicităm să ne furnizaţi în scris întrebările la care doriţi să obţineţi răspunsuri.În funcţie de specificul acestora, domnul primarul Neculai Onţanu va direcţiona aceste solicitări către direcţiile abilitate să vă ofere cele mai corecte şi complete date despre activitatea desfăşurată de către instituţia noastră în folosul comunităţii.”

Prin urmare, barfa de Obor a fost confirmata chiar de aparatul administrativ al domnului Ontanu. In ograda domniei sale nu se umbla cu munitii periculoase: 215/2001, 544/2001 sau 52/2003.  Ne manifestam compasiunea pentru angajatii din Primaria Sector 2 (fost serviciu public, actualmente garnizoana) si, totodata, bucuria ca domnul Neculai Ontanu este doar colonel in retragere. Oare ce ne-am face cu el activ?

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

August 12, 2010 at 1:04 pm

Tacerea mieilor

with one comment

Contractul de cesiune dintre cetatean si administratorul public are ca obiectiv principal reprezentarea. Administratorul public este un mixt optim intre dorintele, nevoile si banii cetateanului, toate materializate in proiectul de buget si planul de investitii local anual. Iar cum setul de nevoi si dorinte sunt dinamice, analog trebuie sa fie relatia dintre cei doi.

Dezideratul comunicarii publice a fost upgradat la rangul de obligativitate de regimurile democratice si, deci, participative. Pentru a formaliza aceasta regula de bun simt (regula conform careia administratia publica trebuie sa isi comunice identitatea, planurile si investitiile) s-a ivit intrumentul Legea 544/2001. Aceasta lege ne asigura liberul acces la aceste informatii. Totusi, nu este o lege panaceu si nu poate prezenta subtilitatile unor procese atat de complexe. Aici intervin omul si povestea. Iar demersul nostru a fost gandit ca fiind unul axat pe discutii semi-libere, in baza unor repere clare legate de functia si demnitatea fiecarui conlocutor in parte.

Poate ca este de vina vara, care ne indeamna la discutii lungi sau poate dorinta reala de a discuta cu decidenti ori macar factori relevanti in procesul de dezvoltare urbana. In repetate randuri am auzit discursul pe care l-am disociat de nuanta politica: vrem sa discutam cu cetatenii, iubim orasul pe care il slujim, ne respectam cetatenii si vointa acestora. Deci avea sa fie simplu sa gasim oameni dispusi sa stea de vorba cu noi pret de 40 de minute despre obiectul afectiunii, grijei si atentiei administratorilor publici. Ne-am zis noi.

Metodologic, totul incepe cu o baza de date. Planurile noastre au integrat inclusiv varianta audientelor – instrument destinat tocmai comunicarii. Totul avea sa fie simplu pentru ca traim vremuri democratice, deci transparente. Din pacate, site-urile institutiilor s-au dovedit a fi, de cele mai multe ori, niste majordomi plictisiti sau pusi pe informatii eronate. In naivitatea noastra civica ne imaginam ca fiecare primarie are pe site postate numele si contactele lucratorilor care iau decizii vitale pentru comunitate. Eroare 404!

Ne-am suflecat manecile cu morga oficiala si am inceput sa trimitem solicitari curtenitoare si telefoane catre secretariatele primariilor. In noianul de alte solicitari, acestea aveau sa isi astepte randul. Iar randuiala administrativa a aruncat demersul nostru in abisul asteptarii, promisiunilor, amanarii. Deci urmatoarea etapa.

Optimismul, tangential naivitatii, ne-a impins inspre comunicarea directa cu partidele politice. Am plecat de la ipoteza de bun simt- consilierii locali sunt alesi, pe liste. Deci au in spate partide. Deci ele, partidele, trebuie sa fie interesate de discutii cu noi, cetatenii. Scriem misiva frumoasa, in care ne exprimam increderea ca mai mult decat sloganuri politice, ei, politicienii, sunt interesati de noi, cetatenii. Trecand de obstacole, precum identificarea numerelor de telefon, apoi de fax, am trimis. Nu am primit niciun semn.

Am facut ce am stiut mai bine – am reusit sa gasim cate un contact, ici colo, de care ne-am agatat pentru alte si alte contacte. Acolo unde nu a functionat paradigma virala, am apelat la cunostinte. Incepem sa credem cu tarie ca fiecare cetatean al tarii are cate o ruda in Italia si o alta, membru de partid. Rauri de limonada si de explicatii/justificari s-au scurs pentru a convinge niste oameni „din interior” sa scormoneasca in agendele telefoanelor personale. Si am reusit ceva discutii (admitem, exista un partid mai deschis decat toate celalalte. Nominalizarea lui in studiu, atunci cand acesta va fi finalizat in septembrie).

In ceea ce priveste parghiile oficiale, altele decat caciuleala aferenta unor discutii semiformale cu privire la contacte, nu am reusit sa utilizam. Comunicarea administrativa, in afara legii 544/2001, ne-a fost limitata. Am auzit povesti cu deschiderea si dorinta de a discuta cu membrii societatii civile, am auzit cum ca un primar ar iubi Bucurestiul, un altul ar fi pentru Mine, altul “este aici”. Si totusi noi, de mai bine de o luna, nu reusim sa discutam cu majoritatea acelora pe care i-am delegat sa ne reprezinte.

Facem un apel – daca sunteti consilier local, sa stiti ca v-am cautat. La primarie, la partid, pe facebook, pe blog. Vrem sa stam de povesti. Vrem sa ne amintim reciproc rolurile si scopurile noastre in mecanismul global – noi sa fim informati, dumneavoastra sa ne reprezentati.

Written by Irina Zamfirescu

August 11, 2010 at 8:10 am

Ce-Re planifica o revolutie post-modernista

with one comment

Complementaritatea este dezirabila. La nivelul cuplului, micro-comunitatilor, comunitatilor, clasei politice si Universului, in genre. Dar  cand complemnetaritatea dintre administratie locala si cetatenii rezida in ignoranta (este o nuanta diplomatica pentru naduful, coruptia, lipsa de transparenta) din partea primilor si frustrarile si diseprarea celor din urma, situatia este pe atat de trista, pe cat de dezirabila.

Centru de Resurse pentru participare publica si-a suflecat manecile, a strans o gasca de Bucuresteni curiosi si dispusi la voluntariat si face treaba administratiei locale. Astfel ca, in fapt, discutam de functionari publici voluntari. Concret: 82 de voluntari vor bate drumurile Bucurestiului, vor indetifica locuri ce trebuie reanimate si vor creiona planuri de dezvoltare urbana durabila si in acord cu eficienta, calofilul si firescul.

Exercitiul este mai mult decat unul dezirabil de participare publica. Imperativul acestui demers decurge firesc din abandonul si pasivitatea administrativa in fata evidentului: Bucurestiul aluneca in sfera unor elemente contrare dezvoltarii urbane conforme cu decenta. Proiectele pe care ONG-urile inteleg sa le dezvolte in acest sector releva insa un fapt curios – cetatenii sunt intrigati si dispusi chiar ei sa genereze schimbarea pe care administratia publica ignora sa o faca. Dincolo de rezultatele palbabile la finalul acestor campanii,rezultatele intermediare sunt cu mult mai relevante. Ceea ce pare idealism intr-o faza initiala este cu mult depasit prin dorinta de implicare activa in proces. De dragul concretului, voi cuantifica teoria de mai sus: Ce-Re a propus 40 de locuri pentru aceasta explorare urbana si s-a vazut “nevoita” sa dubleze numarul de participanti.

Energia Bucurestiului, din pacate, sau, de dragul retoricii, din fericirii, acum este in cetateni. Regretabil, este o energie combatanta, pentru ca s-a nascut din dorinta de a reconstrui ceea ce administratia publica a lasat sa se “desconstruiasca”.

Vorbim de revolutii – coasele au fost inlocuite cu aparate foto, revolta distructiva cu disponibilitatea de a furniza expertiza si alternative, baricadele opuse s-au convertit in complementaritatea dintre vointa si putinta. Cei 86 de participanti din acest week-end la haladuiala boema prin Bucuresti au frumuseata grupului revolutionar care doreste reinstaurarea firescului prin parghiile firesti ale democratiei participative.

Deznadejdea cetateneasca va fi inclocuita de participarea cetateneasca. Discursurile panicarde despre ruinarea culturala a Bucurestiului vor face loc procesului de “negociere” intre planurile pe care, la final de proiect, acesti voluntari le vor pune pe masa administratiei publice. Iar, la final de proces, va exista un cheag de oameni care isi va puatea asuma din renasterea Bucurestiului.

Clasa politica este, conform normelor lingvistice, o notiune abstracta, insa cei 86 de oameni sunt indivizi cu CNP-uri si cu un loc clar definit in dinamica sociala. Beat this!

Written by Irina Zamfirescu

Mai 27, 2010 at 6:48 pm

Ce este Ordonanta 114/2007 si la ce este ea buna?

leave a comment »

Spatiul verde, conform Registrelor Localitatilor

Spatiul verde, conform Registrelor Localitatilor

Spatiul verde nu se vede, nu se simte si nu se respira: spatiul verde se Registrul Localitatilor. Calitatile empirice ale acestor spatii sunt in puternica contradictie cu vointa politica: spatiul verde este acela care este recunoscut ca atare in aceste catastife institutionale, catastife ce nu vad lumina zilei.

Ordonanta 114 / 2007 este minunata! Aceasta stipuleaza imposibilitatea de schimbare a destinatiei spatiilor verzi. Intr-o tara cu spatiu verde deficitar (26 de metrii patrati per individ, minimul European, deci obligatoriu, fiind de 50) este fireasca aceasta norma. Obligativitatea de a planta este mult mai complicate decat obligativitatea de a nu taia. Oare?

Registrul Localitatilor este un fel de cartare a acestor zone verzi. Un functionar public ar trebui sa strabata orasul si sa noteze spatiile pe care le sesizeaza a fi verzi (aceasta este o simplificare sinistra). In momentul acesta, mai mult de 99% dintre orase, sa spunem cvasitotalitatea oraselor din Romania, nu au acest functionar in “teren”. Deci Registrele nu exista.

Cele mai de sus sunt premisele, iar concluzia, in logica sistemului legislativ romanesc: modificarea ordonantei astfel incat singurele spatii verzi care sunt subiectul interdictiei de realizarea a unor proiecte imobiliare sunt acelea prezentate ca atare in mai sus mentionatele non-existentele registre.

Aceasta situatie ma duce la perpetua hulita teorie a formelor fara fond. Cronologia nu a fost niciodata punctual forte al decidentilor politici, insa pare fireasca ordinea obligativitatilor: masura de realizare a registrelor este anterioara acestei modificari a ordonantei. Si asta pentru ca inexistenta registrelor arunca in nulitate insasi norma. Dar poate existenta teoretica a acestor documentatii este suficienta. Sau disparitia spatiilor verzi va facilita realizarea registrelor prin numarul mic, din ce in ce mai mic, al spatiilor verzi.

Conform actualului registru, spatiile verzi din Bucuresti sunt: parcul Herastrau, parcul Cismigiu si parcul Carol. Petecele verzi de printre parcuri, unde sunt majoritatea parcurilor pentru copii, IOR, Circului sunt iluzii, stihii palide ale unor parcuri. Practic, toate aceste incorect-numite de noi spatii verzi pot deveni, daca maine se voteaza ca atare, spatii construibile.

Situatia este cu atat mai tragica cu cat, in Romania, tot ce este construibil va fi construit.

Written by Irina Zamfirescu

Mai 24, 2010 at 6:26 pm

Bagheta magica a IT-istului de primarie

leave a comment »

In conditiile in care, in unele dintre cazuri, Primariile de sector se iau cu altele si mai uita / igonra / amana sa posteze, pe site-ul institutiei , cu minimul de 3 zile inainte anuntul cu privire la sedintele publice , echipa proiectului suna, sistemtaic, sa intrebe: pe cand va intruniti, stimati consilieri? Pe 27 Aprilie, Primaria sectorului 4 ne anunta: pe 29, ora 15.30.

Azi, pentru a ne asigura ca toate cele necesare asistarii noastre la sedinta sunt cum ar trebui sa fie, sunam sa ne reasiguram. Doamna ne spune ca, intr-adevar, sedinta a fost anuntata a avea loc azi, insa din cauza unor probleme, a fost devansata cu o zi. Carevasazica, a fost ieri, deci am ramas fara obiectul monitorizarii – sedinta. Descumpaniti, insa instigati la circumspectie de aceasta veste, explicam ca pe 27 am fost anuntat ca sedinta va avea loc azi. Doamna, usor iritata, ne explica cum ca ceea ce noi afirmam este imposibil. Sedinta a fost anuntata inca de vineri ca fiind devansata. Traducand, mintim. Am renuntat la frontul telefonului de pe 27, nu aveam cum sa dovedim ca acel telefon chiar a fost real. Insa descumpanirea ramane – si cum a fost anuntata aceasta intarziere? Firesc, catre cetateni, pe site. Ii explicam doamnei ca avem site-ul deschis pe durata conversatiei si ca acolo este anuntata a avea loc pe 29. Imposibil, din nou, de la celalalt capat. „Noi ne-am facut datoria”. Si totusi, fortand o conversatie care, in mod cert, se dorea cu ardoare a fi abandonata de interlocutor, insistam ca site-ul, principala spre unica platforma de comunicare intre cetateni si primarie, indica data de azi pentru sedinta.

Definitia Doamnei-Orice-Functie-O-Avea-In-Primarie: „datoria noastra este de a solicita modificarile pentru site echipei tehnice. Daca acestia nu au operat modificarile, nu este problema noastra”. Intrebarea fireasca, in logica oricarei discutii cu o entitate publica – nu institutia isi asuma raspunderea pentru comunicarea via site? Bineinteles ca nu, raspunsul doamnei.

Astfel ca, transparenta decizionala la Primaria de sector 4 este total la discretia personalului tehnic. Mai mult, avand in vedere ca institutia nu isi asuma raspunderea pentru continutul site-ului, sa nu ne mire daca vom gasi pe site retete culinare, trasee turistice din Canada ori detalii cu privire la retelistica si echipamente IT.

Cerem Primariei Sectorului 4 sa ne dea numerele de contact ale departamentului IT pentru ca, pe viitor, sa le directionam cererile ce vizeaza infromatii de interes public.

Written by Irina Zamfirescu

Aprilie 29, 2010 at 11:20 am

Si Domnul a zis: „Sa se defriseze 4 hectare!”

leave a comment »

Aparent deviant, numarul masinilor angajate in trafic este invers proportional cu sporul natural. Defetismul mioritic pare preschimbat, in societatea moderna, in frustrari specifice capitaliste. Doua masini per familie, familiile recunoscute de stat ca institutii ori concubinaj, ajung toate, in diferite momente ale zilei, in trafic.

In Targu Mures, traficul a ajuns la osul surescitat al administratiei locale. Inca de prin anul 2000 se discuta, se calculeaza, se negociaza si se planifica o centrura ocolitoare. Centurile sunt bune si daca mai si ocolesc, sunt minunate. De ce discutiile dureaza 10 ani? Pentru ca Romania este recunoscuta ca o tara cu un mare apetit pentru discutii.

Inainte de orice, proiectul care aduce modificari la nivelul geometriei urbane necesita un studiu de impact. Acesta apreciaza efectele pe care un proiect le are asupra: mediului, dezvoltarii armonioase a orasului, factorilor sociali si economici. Se ia proiectul si se trece prin furcile caudine ale tuturor posibilitatilor. Pentru proiectul soselei ocolitoare au fost realizate doua astfel de studii.

Primul a suferit de doua boli cronice ale dezvoltarii urbane: anti-eco si expirat din pricina discutiilor mai sus descrise ca fiind mult prea lungi.

Discutia a ajuns pana la cele mai luminate capete ale statului. Si aici vorbim de capete de resort. Domnul Borbely si-a dat si el cu parerea si cu avizul. Daca prima varianta viza despadurirea a aproximativ 8 hectare, dl. Borbely, probabil obisnuit cu injumatatiri de buget pe timp de criza (sic!), a semnat documentul care nu permite mai multe de 4 hectare de padure doborata.

Acesta a fost contextul. Acum, sa intram in sedinta de consiliu care a avut loc la Targu Mures si care a fost anuntata, laudabil, in presa locala si prin afise stradale – barfa municipala pe tema acestui proiect. Carevasazica, toata lumea este poftita sa participe, insa nu toata lumea este invitata. Dintre cei invitati, cu inalta si distinsa atentie si consideratie, de municipalitate: preoti, presedinti de asociatii de locatari, cetateni de onoare, profesori universitari.

In mod cert, cetateanul este de onoare daca municipalitatea ii ingroapa in ea onoarea. Conform zicalei cu mana ce hraneste si cainele, cetateanul nu va renunta la onoarea de a plati abonamente la servicii publice injumatatite. Concluzia onorabililor: proiectul este minunat, initiativa laudabila, iar padurea victima colaterala.

Reabilitarea termica castiga simpatia cetatenilor. Simpatia cetatenilor aduce prestigiu presedintilor de asociatie. Prestigiul aduce bani. Este un silogism in mai multe etape, insa descrie clar firul rosu al relatiei dintre administrator public si adminitrator de bloc. In definitiv, marimea nu conteaza – iar administratorii intre ei sunt colegi, deci se sustin. Concluzia administratorilor:  proiectul este necesar, initiativa demna, iar padurea, si ea, in drum.

Dar ajungeam la cea mai cvasi-liberala categorie socio-profesionala: preotul. Conform fisei de post, preotul propavaduieste cuvantul Domnului. Firesc, Dumnezeu trebuie intrebat ce vrem sa facem cu gradina lui, de unde si invitatia adresata preotilor. Insa preotul uita pe cine reprezinta si negura uitarii se asterne pe constiinta lui – el reprezinta 70.000 de enoriasi! Deci, in Targu Mures, pe cap de preot, stau (spiritual, evident) asezati cumintei si obedienti 70.000 de enoriasi. Oile Domnului sunt devotate si mereu gata de a impartasi punctul de vedere binecuvantat. Nu-i de mirare ca toti vad in padure un lucru necurat, strategic plasat de Satana, in drumurile cotidiene spre si dinspre, firesc, biserica prelatului.

Aroganta de a te erija in vocile asa zisilor enoriasi ascunde mai mult decat oprimism duhovnicesc. Mai mult, sunt tentata sa fac calcule ce tin de dari netrecute prin catastiful financiar al institutiilor statului – daca chiar are acest numar de enoriasi, credinciosi activi si cu teama de cele de sus, ganditi-va cati mor, cat se casatoresc, cati isi boteaza pruncii.

Dincolo de suspiciunile deloc noi ce planeaza asupra preacinstei unor preoti, incurajam acest prelat sa candideze pentru postul de primar chiar el. Daca exista 70.000 de oameni care converg in opinii cu el, are asigurati suficienti votanti cat sa sparga piata electorala.

Written by Irina Zamfirescu

Aprilie 27, 2010 at 5:47 pm

Bucurestiul instant

leave a comment »

Ceausescu era un semi-ilegalist: se ascundea, dar nu il cauta nimeni. Si asa s-a nascut Bucurestiul.Pai cum asa?

Orasul se dezvolta in acord cu planuri ample, gandite in termenii durabilitatii si armoniei arhitecturale si conform cu norme urbanistice si de mediu conforme cu legislatia nationala si europeana. Glumesc. Sau poate sunt eliptica de un „ar trebui” sa se dezvolte. Insa povestea Bucurestiului din anii ’80 este pe atat de hilara, pe cat este de revoltatoare. Aceste notiuni, inca neinventate, erau inlocuite de vointa tovarasilor Ceausescu.

Arhitecti si constructori, amuzati, nostalgici, insa cu sarcasm trist povestesc la Reporter Special (Antena 3) cum si de ce Bucurestiul arata azi asa cum a fost proiectat in anii 80. Proiectatul presupune demersuri etapizate si procese de consultare si imbunatatiri premergatoare construiri. Astfel ca termenul trebuie inlocuit cu termeni din sfera verbului a se ivi. Bucurestiul anilor 80 s-a ivit conform cu ceea ce Ceausescu considera oportun de a raporta la centrul de comanda.

In cadrul emisiuni sunt depanate povestile Bulevardului Dacia, Pasajului Unirii si Lujerului, intersectia Plevnei cu Furtuna si cladirea Ministerului Justitiei. In fapt este povestea constructorului din epoca comunismului față cu absurdul.

Revenind la fraza de deschidere a acestei postari, se pare ca temerea cea mai mare a tovarasului era aceea a prinderii lui. De-aceea era dependent de spatii deschise. Orizonturi largi, campuri deschise, astfel incat dusmanul perpetuu, invizibil si inexistent sa nu il poate incolti. Spre exemplu, locul pe care acum se afla Bulevardul Dacia a fost un astfel de potential loc pentru potentialii lui inamicii. Farmecul unui dictator este acela de a face din vointa sa politica de stat..și de construcții. Astfel ca ceea ce acum se face cu consultari publice, cu avize de X si de Y si de Z s-a intamplat in 8 zile. Acest bulevard a luat locul maghernitei in doar 8 zile.

Aceeasi claustrofobie complotico-maladiva a stat si la baza construirii intersectiei dintre Calea Plevnei si Furtuna. Fie ca pericolul estimat de tovaras era mai ”iminent”, iertat fie-mi pleonasmul, fie ca estimarile cu privire la timpul necesar de constructie au condus la aceasta apreciere, lucrarea a durat 2 nopti si o zi.

In mod cert stiti regula – par samabata, impar duminica. Aici vorbim de numerele de inmatriculare si regula conform careia acestea aveau drept de a circula – ambuteoajele erau improbabile. Insa tovarasul, vizionar al epocii mall-urilor, a intrezarit necesitatea Pasajului Unirii. In anul 1987 pasajul a fonst contruit in lunile mai si iunie, matematic – in 2 luni.

Din caldurosul si comodul an 2010, putem sa ne amuzam un pic de istorisirile celor prezenti in materialul Antenei 3. Spre exemplu, lipsa de viziune in spatiu a lui Ceasusescu era rezolvata prin cladirile 1 la 1. Carevasazica, erau construite machete in marime naturală. Tovarasul banuia ca vrea un bloc. Drept pentru care se construia o banuiala de bloc in marimea in care tovarasul il dorea. Din panza, pefeleu, carton, se ridicau aceste machete uriase pentru a putea fi cuprinse de mintea generoasa a tovarasului.

Ridicularizarea gesticularii excesive era straina de mesterii din domeniu. Ceea ce pentru restul poporului era pretext de maimutareala, pentru acestia erau proiecte si schite conform cu, care acestia trebuia sa construiasca. Planul era spontan si schitat in aer de mana dibace a tovarasului. Au existat confuzii cu privire la decodarea acestor gesturi, iar pentru aceia responsabili cu lucrarile, situatia era un pic dramatica – Ceausescu folosea acelasi gest pentru a darama si pentru a construi, iar atunci cand indica limitele constructiei, asa cum le vedea el, deci cum trebuia sa se infaptuiasca, folosea linia orizontului.

Subiectul este stralucit, drept pentru care va recomand sa urmariti materialul (editia din 13 februarie). Avand in vedere experienta mea in domeniul analizei media, va recomand sa faceti abstractie de anumite aspecte ce tin de sfera sofismului  (daca reclama cu inversunare calitatea si stilul de constructie al tovarasului in unele locuri, in altele reclama actualului regim politic tocmai lipsa avantului proletar in constructii).

Iata si link : http://www.antena3.ro/emisiuni/reporter-special .

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 20, 2010 at 10:41 pm