Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Administratia publica, la loc pazit de transparenta

with 3 comments

Ideea unui „Raport de monitorizare a administraţiei publice locale în procesul dezvoltării urbane” a apărut într-un puseu de naivitate. Practic, am vrut o schimbare de paradigmă în relaţia dintre autoritatea publică şi ONG-uri. Am încercat să disipăm acel mit conform căruia între cei doi actori nu există dialog, ci doar confruntări sângeroase. Aşa că am creat un cadru metodologic care le-ar fi permis factorilor de decizie din administraţie să îşi evalueze onest şi liber propria activitate. Fără întrebări tendenţioase sau acuzatoare. Dimpotrivă, aveau ocazia să ne explice în detaliu cât de complicată este activitatea lor şi care le sunt opreliştile. Nu de alta, dar ar fi fost un bun prilej ca să punem capăt bârfelor despre neimplicare şi amatorism, care tot circulă în spaţiul public atunci când vine vorba despre aleşi locali şi funcţionari publici.

După trei luni de muncă de teren, telefoane, faxuri şi invitaţii cordiale am rămas cu sentimentul că oraşele noastre sunt conduse din umbră, de nişte anonimi care nu doresc să expună nimic din tainele orândurii administrative. Legea transparenţei era doar un alt exemplu de umor negru, dialogul era o fantezie, iar legea administraţiei publice locale era doar o întâmplare. Puţini au dat curs iniţiativei noastre. Mulţi au promis că-şi vor face loc în agendele lor pentru o şuetă aplicată despre exerciţiul funcţiunii. Cei mai mulţi ne-au ignorat cu desăvârşire.

Bruma de informaţii şi destăinuiri pe care le-am colectat aici sunt doar vârful icebergului. Dacă ar fi să le luăm ca atare, dezvoltarea urbană este la pământ. Legislaţia în vigoare este respectată doar formal, adevăratele decizii fiind luate pe criterii strict politice. Aparatul administrativ, plin de compartimente şi birouri, este un paravan pentru incompetenţă şi incompatibilităţi. Iar consilierii aleşi civic şi democratic nu au nicio legătură cu electorii. Contractul dintre cetăţeni şi aleşi pare să fi fost dizolvat, unilateral, de către cei din urmă, chiar din ziua numărătorii voturilor. Ambiguitatea pare să fie cea mai traficată monedă în actul guvernării locale şi are dublă utilizare. O dată, în relaţia cu cetăţeanul şi comunitatea, care nu apar nici măcar în discursuri, darămite în organizarea unor consultări publice reale şi eficiente. Dar şi în relaţia cu competitorii politici sau cu superiorii din aparatul executiv. Nu de puţine ori, aparatul executiv este pus în mişcare sau ţinut în repaus tocmai de ambiţii politice.

Din păcate, disfuncţionalităţile identificate cu ajutorul celor care au binevoit să răspundă punctual întrebărilor noastre nu produc revelaţii. Doar frustrări şi confirmări ale unor ipoteze mai vechi. Cetăţenilor le-au fost confiscate oraşele (comunităţile), care au devenit locul de joacă al unor personaje mult prea mistice pentru zilele pe care le trăim. Constatăm cum dezvoltarea urbană a fost transformată într-un este un domeniu exclusiv şi exclusivist. Ne uimeşte încăpăţânarea cu care factorii de decizie refuză să trateze acest proces în rotunjimea lui. Deciziile despre oraş implică mobilizarea şi consultarea aproape permanentă a comunităţii. Deciziile nu se iau la masa verde şi nu prin telefoane şuşotite (cu suprataxă).

Însă, cât timp demersuri similare cu ale noastre vor fi tratate cu cvasi-indiferenţă, ne vom simţi legitimaţi să suspectăm administraţia publică de practici oculte. Chiar dacă a intrat deja în limbajul comun, administraţia publică este angajată de către cetăţean. În mod evident, serviciile prestate de administraţia publică fac obiectul unor sesizări la Oficiul Naţional pentru Protecţia Consumatorului. Procesul de reconciliere între părţi nu ar trebui să fie dureros. Pur şi simplu cineva va începe să îşi ia munca în serios. În cazul de faţă, administraţia locală.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 14, 2010 at 1:15 pm

Clar de luna, lama de buldezer…

with one comment


Administratia publica cu raspunderi majore in Bucuresti, si aici ne referim la Primaria Generala a Capitalei, a decis précis: intre Buzesti si Rahova trebuie sa fie suplimentate benzile pentru decongestionarea traficului. Faptul ca exista opinii divergente cum ca, in fapt, aceasta artera va face exact contrariul, printre aceste voci chiar arhitectul sef al Londrei, domnul Oprescu stie mai bine. Si cum democratia nu s-a nasacut la sat, deci nu este vesnica, a decis de unul singur ce este mai bine pentru noi. Deci, sa se faca artera!

Despre proiect si inexistenta lui am mai scris aici. Deci revenim cu picioarele pe pamant si cu buldozerele pe Berzei. Este iarna si, mai important, este timpul scurt pana la alegeri. Deci domnul Oprescu trebuie sa vina cu niste lucruri finalizate pana in fatidicul an 2012. Si uite asa, in plina luna decembrie, ne dispare de pe harta patrimoniului, case una dupa alta. Si-asa nu sunt multe. E ca si cum nici nu ar fi.

Sa luam un exemplu intamplator. Sau nu: Berzei 34. Cladirea este protejata – face parte din ansamblul Stirbei Voda, al carui garant moral si legal este Ministerul Culturii. Cladirea a fost imprejmuita – precum ultima spovedanie a unui muribund, se fac cele trebuincioase si cele cuvenite pentru demolare. Demolarea insa a urmat intocmai regulile unui silogism impecabil: Ziua, toate sunt la vedere. Lucrurile ilegale / marsavesti / rusinoase trebuie facute discret. Concluzie: cladirea avea sa fie dezafectata noaptea, mai precis la orele 01.00. Am putea propavadui harnicia iesita din comun a administratiei publice, avantul muncitoresc iesit din comun, bunul simt care numai comun nu s-a dovedit a fi. Cum ong-istii nu au somn, domnul Oprescu a uitat ca noaptea nu este nici sfetnic si nici acoperamant bun. Deci, chemam militia. Da, militia. Pai de ce jignim aceasta institutie? Pai d-aia: initial au cerut sistarea lucrarilor, in lipsa unui document care sa legitimeze demolarea. Da, acel aviz de demolare. In mai putin de 10 minute si undeva in jurul orei 01.20, la fata locului apare o noua patrula. Una „mai superiora”: era trimisa de Oprescu insusi! Ca doar nu doarme cand orasul se darama. Deci dl. Oprescu a solicitat continuarea lucrarilor si singura masura pe care militia a luat-o a fost o amenda pentru „tulburarea ordinii publice”. Amenda se rupe, la fel si interesul militienilor pentru respectarea legii. Deci stau de straja ca lucrarile sa continue.

Bucurestiul este obisnuit cu demolarile de vineri spre sambata seara. Acestea se faceau, de-obicei, de catre proprietarii unor imobile de patrimoniu, atunci cand somnul natiunii este mai dulce, iar riscul de a fi opriti este redus. Este un comportament disperat al unor oameni care isi achizioneaza imobile-patrimoniu pentru terenul de desupt. Cladirea Berzei 34 a fost daramata vineri spre sambata noaptea, de catre domnul Primar Oprescu. Acesta nu este un pamflet, iar similititudinile sesizate nu sunt doar o gluma proasta. Este raportul de activitate al celui mai edil dintre edili!

Dincolo de componenta culturala, sa ne aplecam asupra umanitatii si a lipsei ei. Si, de ce nu, a legalitatii si, firesc, a aceleiasi lipse. Conform Legii, aceea care este, firesc, este interzisa evacuarea persoanelor intre lunile noiembrie si luni martie. In 10 decembrie, cetatenii de pe Berzei au fost scosi din imobile de ceea ce este intalnit in folclorul urban sub numele de mascati. Cu un hau in fata usii, mai precis excavatii din trotuarul stang pana in trotuarul drept, acestia au trebuit sa isi care mobila tiptil tiptil, lipiti de perete. De ce aceasta ilegalitate? Pentru ca primarul a zis ca este „o urgenta”.

Daca firma demolatoare a primit o amenda pentru tulburarea ordinii publice, vrem sa vedem si amenda pentru domnul Oprescu pentru tulburarea legalitatii si, de ce nu, suprimarea culturii. Sau poate o vom vedea in 2012.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 11, 2010 at 10:54 pm

Publicat în proiecte publice

Tagged with , , , , ,

Populism urban

leave a comment »

Dupa mitinguri, procese, scandaluri si multa revolta cetateneasca, dl Oprescu decide: daca Curtea Suprema nu da dreptate cetatenilor in cazul Cathedral Plazza, va organiza un referendum. Faca-se voia cetateanului, peste capul justitiei si in pofida ei. Oare asta sa fie intelegerea pe care domnul Oprescu o are pentru notiunea participare publica?

Cathedral Plaza este pe atat de controversata, pe cat de ilegala ii este autorizatia de constructie. Si nu ne hazardam sa facem noi justitie via bloguri: doua instante au decis ilegalitatea autorizatiei de constructie. Si, dincolo de legalitate si lipsa ei, mai avem instrumental bunului simt. Unii dintre noi. 75 de metri, de la sol in sus, este obscen pentru o zona precum Calea Victoriei.

Februarie 2009, Tribunalul Dambovita a decis: autorizatia este ilegala. La Ploiesti, alta curte, alt verdict: este legala. Noi stim despre unele teorii ale interpretarii legii, stim cum e cu spiritual si litera legii, dar in aceasta faza suntem usor confuzi. Instanta numarul 3, probabil satula de acest nomadism al cauzei, decide, precis, irevocabil, definitiv: este ilegal. Scor: 2 la 1. Deci asa. Pai si atunci ce mai are de facut constructorul? Sa ajunga la cea mai cea instanta: Curtea Suprema.

Si cum grija cea mai mare pentru Bucuresti o poarta, prin fisa de post, dl. Oprescu, iata-l: „Constructorii au atacat cu recurs la Curtea Supremă, iar dacă nu vor câştiga, voi lăsa bucureştenii să decidă ce e de făcut cu această clădire. Se va organiza un referendum pe un grup reprezentativ pe 5.000-6.000 de bucureşteni în urma căruia să se decidă soarta clădirii de birouri”. Deci: avem 4 instante, un primar si „5.000 – 6.000 de bucuresteni”. Instantele, ca instantele: impartiale. Fiecare cu si in legea ei. Insa, ceea ce intereseaza cel mai mult aici – relatia dintre dl. Oprescu si cetateni.

Avem cazul cel mai recent al autostrapungerii centrale Buzesti – Berzei – Uranus. Modificarile in peisajul urban sunt majore. Pai si atunci unde a fost procedeul de participare publica? Care a fost sedinta aia in care s-a discutat despre proiect? Cati cetateni „reprezentativi” si-au exprimat acordul / dezacordul fata de proiect?

Si, sa alunecam un pic mai departe, si aici cerem deschis ajutorul specialistilor in ale juridicului si judiciosului: cum se poate ca un referendum sa anuleze decizia unei instante? Mai mult, a unei Curti Supreme? Noi intelegem si militam perpetuu pentru cetateanul – stapanul, vointa ultima si dorinta suprema. Insa daca cetatenii se urca in capul lor, al institutiilor, avem de-a face cu o clona de anarhie. Oare asta ne propune dl. Oprescu subtil?

Imobilul acela este, intr-adevar, o eroare. Eroarea masoara cam 12 etaje. Insa incalecarea unei instante supreme ne face sa sovaim un pic in confortul nostru cel de toate zilele, cum ca exista structuri care, teoretic, vegheaza. Intr-adevar, urbanismul nu se face in instante, insa nici urbanism prin referendum nu pare a fi solutia unui oras cu o strategie de dezvoltare. Participarea publica, cand este facuta cu sufletul curat este facuta la timp si cu folos. Or a antama cetateni reprezentativi intr-un proces care nu pare sa fie in acord cu oranduirea statului, ne face circumspecti in ceea ce priveste adevaratele intentii ale domnului Oprescu. Daca referendumul bate Curtea Suprema, referendumul este mai suprem decat ea?

Written by Irina Zamfirescu

Noiembrie 30, 2010 at 5:27 pm

Legalitate, consultare, transparenta si moloz. Mult moloz.

with 3 comments

Ulita fantasmo-futuristica Buzesti – Berzei – Uranus – Calea Rahovei: Dl. Oprescu ne spune ca proiectul este minunat, ONG-urile demonstreaza ca nu este legal, moral si oportun. Prezumtia de protejarea a binelui comunitatii de catre administratia publica locala este o gluma proasta. Deci, ce facem?

Precaritatea calitatii traficului din Bucuresti este o axioma. O traim, nu o mai demonstram. Si atunci, masuri sunt necesare. Largim benzile pentru a face loc masinilor. Evident, din nou, o propozitie adevarata in sine. Insa, ceea ce o Primarie trebuie sa faca, este sa demonstreze ca solutia propusa nu este un truism, ci o solutie. Si atunci, largirea de pe Buzesti, cum o dovedim a fi oportuna?

Un proiect de o asemenea amploarea necesita un PUZ (Plan Urbanistic Zonal). Ceea ce putem traduce in strategie si planificare, cam cum se intampla toate lucrurile in administrarea oricarui lucru. Ceea ce proiectul propune nu este schitarea amatoristica a inca 2 benzi pe o ulita din Bucuresti, ci va fi o sosea care pleaca din Calea Buzesti si trece pe la Berzei, Uranus si se propteste in Calea Rahovei. O sosea care este prezentata de municipalitate printr-un contur. Studiu de oportunitate? Studiu de impact? PUZ? Detalii impuse de legislatia in vigoare. PMB este eficient: de la departamentul de Paint-arie (multumim Windows pentru ca exista) a plecat conturul viitoarei sosele. Si daca tot nu au cadadicsit cu studiile, de ce ar face-o cu obtinerea avizelor? O schita in Paint nu poate necesita deranjul Ministerului Dezvoltarii si Ministerului Culturii, deci o avizam la birourile de la etajul inferior, la Arhitectul Sef.

Cele doua dungi trasate la Paint-arie rad de pe fata arterelor Buzesti si Berzei niste cladiri de patrimoniu si trec prin niste zone protejate. De cine? De lege. Care lege? Una egala cu cea de sus mentionata si ignorata. Deci tratament egal pentru legile egale. Astfel ca PMB nu poarta grija unui Minister (Culturii, evident) usor amortit si somnolent, si trece cu parafa si peste neglijenta lui. In definitiv, somnul Ministerului Culturii naste Lipscaniul!

Majoritatea cladirilor de pe aceasta artera sunt intr-o stare avansata de degradare. Si, iata-ne, din nou, in fata unei axiome. Indignarea comun(ala) striga: demolare! Draga Indignare, unde erai cand bugetul capitalei, ani la rand, a avut buget zero pentru reabilitari cladiri patrimoniu? Dar, stimata Indignare, unde esti cand Ministerul Culturii, responsabil de cladirile de patrimoniu, le lasa cuprinse de mucegaiuri si vegetatii aeriene (admiram opera lui Cioran si, da, militam pentru spatiile verzi, insa nu in si peste structurile cladirilor). Sa ridice piarta importiva cinematografului Buzesti acela care a trimis o sesizare catre PMB ori Ministerul Culturii pentru a reclama, in calitate de cetatean, ca ii este incalcatul dreptul la cinematograful Buzesti!

Iar cand cetateanul motaie in cladirea de patrimoniu, departe de problemele strazii sale, se ivesc premisele ideale pentru o teapa infipta fix in dreptul de proprietate. Astfel se contureaza o alta suspiciune de ilegalitate in proiect: modalitatea in care PMB a declarat ca proprietatile oamenilor sunt de utilitate publica, ca trebuie sa fie expropriati si ca trebuie sa fie (stra)mutati. Incepem, firesc, cu evidenta: nu exista un studiu de oportunitate si de impact, deci nu exista fundament pentru declararea acelor cladiri ca fiind de utilitate publica. Aceasta nu este emanata din birouri si hartii, utilitatea publica este demonstrata. Proprietarii insa sunt deja evacuati.

Din fundal, domnul Oprescu: ” La ala ii reconstruiesc fatada la 250 de metri in spate”. Ala este cinematograful de mai sus. Si identificam deja un pericol indepartat, insa ne hazardam un pic: daca peste doi ani domnul Oprescu nu mai primeste de la noi stampila, va fi somer. Si, asa cum o arata cifrele, somerii iau calea strainatatii. Avertizam Italia: daca va bate la porti un anumit Sorin Oprescu care spune ca stie si poate, va darama Colosseumul si il va reface, din mulaje in ghips, un pic mai incolo. Care Colosseum? „Ala”.

Written by Irina Zamfirescu

Noiembrie 25, 2010 at 9:55 pm

Cu Palatul in instanta

with 2 comments

Azi s-a intamplat o dezbatere. Nu oricum si nu cu oricine: una publica, cu oameni alesi pe spranceana (pentru lista participanti: www.orasulestitu.ro). Asa, si? Pai domnii reprezentativi pentru domnul Ovidiu Popescu (sic!) s-au dat iar in petec.

 

Totul a inceput cu argumentul investitorului, ca asa se cade intr-o dezbatere publica: aduci toate partile si le lasi sa isi spuna pasul. “Invitatiile pentru aceasta dezbatere ne-au parvenit abia vinerea trecuta. Aceasta dezbatere ar fi trebuit sa fie un pic amanata, astfel incat proprietarul sa fie prezent. Organizatorii ar fi trebuit sa convina o alta data. Insa nu au vrut acest lucru.”. Hopa! Astia suntem noi. Pai: 1. nu moare calul cand vrea stapanu’ si nici dezbaterea cand vrea investitorul. Resursele unei organizatii non-guvernamentale sunt mici si dependente de terte parti. Daca asteptam sa vina toata lumea, deci si ministrul, si investitorul, si arhitectul se duceau si fondurile structurale si noi tot nu ne strangeam.2. 6 zile pentru a pregati participarea la o dezbatere sunt suficitente. Nu dam doctorate, exprimam un punct de vedere deja formulat.

Si acum, daca tot suntem la investitor, o sa profitam de ocazie sa mai facem o analiza pe un document al domniei sale. Domnul Theodor Paleologu ne-a dat noua, deci si presei, actiunea in contencios administrativ depusa impotriva domniei sale de catre dl. Ovidiu Popescu. Si cum exegeza este pe atat de utila pe cat de placuta pentru acest blog, sa purcedem.

  1. Utilizarea excesiva a termenilor ce tin de sfera misticului. Incurajam cultura, insa o supradoza de Mircea Eliade, fara atenta supraveghere a unui univers literar ori filosofic, dauneaza retoricii comune si juridice. Termeni precum ocult, mistifica sunt recurenti in documentul oficial depus. Si, ca si cum nu ar fi suficient, documentul “demonstreaza interesele oculte”. Usor oximoronic sau poate avem o premiera – ocultul relevat si demonstrat?
  2. Utilizarea termenului ilegal in aceeasi maniera obsesiva. Apelul la o curte care nu este orice curte, ci de-a dreptul una de apel, deci care trebuie sa stabileasca caracterul de lega / ilegal / alegal /etc-legal admite un proces indelungat de cantarire, analizare, citare si diagniosticare. Documentul da dovada de o providentiala previziune juridica: e ilegal, e abuziv, deci sa i se taie capul. Mai mult decat stabilirea caracterului de ilegal si abuziv ab initio, avem de-a face cu “evidenta scandaloasa” a acestui caracter. Deci reducem rolul Instantei de judecata la rolul de receptor al concluziilor. Haideti sa fim chibzuiti si in acord cu legislatia si moralitatea statului de drept: prezumtia de nevinovatie sufera cand vede verdicte in documente ce instrumenteaza un proces.
  3. Documentele oficiale, deci si acesta in cauza, nu admit semne de exclamatie. Sau cel putin asa ne indica limba romana. Textul este presarat de “?!” si “!”. Adica domnul Popescu tipa la instanta. “Este scandalos!”. Acesta este un paragraf in documentul ce se doreste argumentativ si care deserveste ca instrument instantei. La cine tipa? La instanta? Se cade sa facem asta?
  4. “Corespondenta solicita expres [dintre Ministerul Culturii si proprietar] sa inaintez documentatia pentru consolidarea Palatului! Aceasta nu are nici o legatura cu faza PUZ a proiectului!” (a se vedea semnele de excalamare!!) Aceasta este o capacana pe care chiar investitorul si-a intins-o: s-a impins singur in contrargumentarea propriilor argumente. Daca in mod curente ne prezinta reabilitarea Palatului strict in termeni de intima si perversa legatura cu PUZ-ul din coasta cladirii, acum ne spune ca nu e nicio legatura. Pai nu e! Si noi la fel spunem. Atunci, de ce aveti palatul de ani de zile si el se simte din ce in ce mai slabit in lupta cu gravitatia si igrasia? Si nu trebuie sa pierdem vreun moment din vedere: a fost achizitionat un Palat, nu o tarla pe care sa propunem PUZ-uri. Sau nu?
  5. “Situatia a devenit alarmanta si exprima persiflarea [via Divertis?] constienta si incalcarea deliberata a drepturilor si intereselor mele legitime, deoarece abuzul se perpetueaza intr-o maniera inexplicabila altfel decat prin incalcarea cu rea-credinta a obligatiilor si indatoririlor administratiei”. Depe site-ul institutiei Ministerului Culturii si Patrimoniului National “elaborează şi asigură aplicarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare în domeniul culturii şi cultelor, protejând şi promovând patrimoniul cultural, diversitatea culturală, creaţia contemporană şi industriile culturale, susţinând participarea cetăţenilor la viaţa culturală şi asigurând libertatea religioasă şi sprijinirea cultelor”. Deci,efectiv, despre ce vorbeste documentul? Indatoririle administratiei sunt sa fie cu grija la patrimoniu si sa sustina participarea cetatenilor la.. Ceea ce a facut dl. Theodor Paleologu si, speram, va face si dl. Kelemen Hunor, este exact contrariul a ceea ce este stipulat in document si in deplina concordanta cu indatorirea administratiei.
  6. „[..] ministrilor care au refuzat fara justificare si prin fraudarea legii [sic!], eliberarea in termen a avizului precum si la daune morale pentru repararea prejudiciului de imagine pe care autoritatea administrativa centrala si cei doi ministri mi le-au provocat, prin instigarea incorecta a unor organizatii non-guvernamentale, interesate sa sprijine „interese oculte”, ale concurentei din domeniu”. Toate ONG-urile, la careu! Ocultilor si deservitilor! Practic, aparat-apendice al disidentei constructoare de PUZ-uri aberante, ONG-urile asteapta blande si obediente semnale la care sa raspunda cu: dezbateri, mitinguri, nervi si „instigari”. Ei bine, nu. Este nedrept si, am putea adauga, calomniator la adresa unor oameni care inteleg sa isi faca din interesul public mai mult decat o misiune. Putem chiar cere daune morale in instanta pentru „prejudiciul de imagine” adus prin aceasta fraza. S
  7. Si cum tichia de margaritar sade bine, avem si piesa de rezistenta: antentul oficial, asa cum arata intr-un document al dlui. Ovidiu Popescu catre Ministerul Culturii si Patrimoniului National, poarte numele de Stirbey Palace si are un jpeg mic cu Palatul Stibei in infatisarea-i care face cinste: de Palat. Suntem tentati sa credem ca este o imagine din arhiva, avand in vedere ca Palatul e Palat, nu ruina-anexa-la-PUZ. Dar sa inchidem optimist: macar stie ca are un palat in posesie.

 

Nota editiei: Acesta este un pamflet, deci sa plangem.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 28, 2010 at 9:03 pm

Zero parale

leave a comment »

Primarul Neculai Ontanu a revenit pe micile ecrane. Aproape in prime-time si de-a dreptul in studiourile B1TV. Pret de aproape o ora s-a conversat cu doi jurnalisti pregatiti constiincios cu intrebari deloc provocatoare. Actul jurnalistic n-a reusit sa desluseasca actul administrativ in care este angajat domnul Ontanu. Totusi, timpul s-a scurs mai lin printre emanatiile distinsului ales.

 

Intriga a fost asigurata de anuntul domnului primar de a juca intr-o liga mai mare. In 2012 va candida la Primaria Generala a Capitalei. Cei zece ani de primarie de sector il recomanda. Plus ca, intre timp, s-a mai schimbat si compozitia alifiilor. Care alifii? Alea care ung omul simplu si-l transforma intr-un competitor feroce. Dincolo de ambitiile constitutionale si umane ale domnului primar, in retorica domniei sale am observat niscaiva apucaturi care i-ar putea ingreuna accesul la fotoliul de Primar. Facem un pustiu de bine si ii acordam putina consultanta. Cand va deveni Primar, promitem sa-i acordam mai multa Consultanta.

  1. Rolul administratorului umil si apolitic care gestioneaza cateva mii de miliarde de lei (vechi), in beneficiul comunitatii nu mai prinde la public. Suntem in 2010, an de criza si de grija. Toti ochii sunt pe bani acum. Daca au disparut, noi vrem sa stim de ce. Daca ei exista (si mai este si excedent, dupa spusele domnului Ontanu), vrem, din nou, sa stim de ce. Nu ne aratati banii, doar sursa.
  2. Este profund indecent sa afirmati public ca cetatenii pe care ii pastoriti nu sunt informati si ca ar trebui sa se mai documenteze inainte de a se revolta in varii probleme. Invatati sa ascultati/cititi. La intrebari de genul „De ce  s-au schimbat de 3 ori, in 2 luni, dalele din Parcul Tei?”, nu se raspunde niciodata cu „Dar n-a fost investitie din bugetul local, ci privata. Contributia a fost de zero lei, zero bani.” Raspunsul ideal ar fi incercat sa cuprinda argumentele si logica edilitara din spatele amenajarii acelui parc. Va rugam, domnule Ontanu, nu-i mai certati pe cetatenii comuni cand se uita urat la investitiile repetitive si neinspirate din jurul lor. Dumneavoastra va laudati cu zece ani de domnie la primarie. Ei, nu se pot lauda cu cele doua decenii de absurditate si indolenta in guvernare. Fie ea mare sau mica.
  3. Este riscant sa promiteti ca, odata ales, veti activa si imputernici structuri ferme care sa controleze legalitatea constructiilor ce rasar din piatra de patrimoniu. Formal, stim ca acestea exista. Unde este plus valoarea? Cumva insinuati ca numai cu sceptrul de Primar ati putea starni controalele in teren?
  4. In actul comunicarii, limbajele non-verbal si paraverbal  au o pondere de 93%. Pe verificate. Va sugeram sa va calibrati discursul in functie de numarul de participanti. Daca sunteti doar dumneavoastra, in intimitatea oglinzii, sunteti liber sa spuneti orice si oricum. Problema devine delicata cand alaturi de dumneavoastra sunt mai multi receptori umani, plus un cameraman impertinent care tine cadrul cam detaliat cu mimica dumneavoastra. Asadar, va recomandam maxima prudenta cand afirmati ca ati demolat nenumarate constructii ilegale. (Apropo, mai primiti cu 544/2001? Nu stam mult, promitem!)
  5. Uniunea Europeana nu da bani gratis. Daca sunteti intrebat despre oportunitatea unui proiect, cu telegondola de pe Colentina in frunte, nu raspundeti NICIODATA ca banii erau gratis si ca ati fi fost mai putin inteligent daca nu puneti mana (laba?) pe finantare. Ideal ar fi sa raspundeti conform urmatoarelor criterii: impact pe termen mediu si lung asupra mediului si asupra vietii economice locale, dar sa nu uitati de impact social. Daca va incapatanati sa raspundeti ca la talcioc, nu faceti decat sa-i enervati pe colegii dumneavoastra din departamentul tehnic care se ocupa de documentarea respectivului proiect. Lecturi obligatorii pentru dumneavoastra: http://www.inforegio.ro/ si http://www.scribd.com/doc/10969427/Codul-bunelor-maniere .

Probabil astazi, domnul Neculai Ontanu a plecat de la birou spre studioul B1TV cu urmatorul proverb in gand: Zeii au hotarat ca virtutea sa fie obtinuta cu sudoare. Desi a avut toate conditiile (contractuale, oare?) pentru a ne seduce definitiv si iremediabil, a sfarsit intr-un proverb mai tragic si fatalist: Gura pacatosului adevar graieste! Pacat, domnule Ontanu! Ajungem la vorba bengalezului: Nu poti sa pasti o vaca in pom si sa usuci orezul cu vorba.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 20, 2010 at 8:16 pm

Ba pe-a PUZ-ului Poligrafiei!

with 2 comments

Tocmai ce s-a consumat si ultima etapa premergatoare intrarii proiectului PUZ Poligrafiei in consiliul general spre votare – consultarea publica. Adusi in sala unde doar oamenii mari au voie, oengisti si propritarii terenurilor, deci elaboratorii PUZ-ului, in sala de consiliu a Primariei Generale, cu mic, cu inverstitor, aciuiati in tabere, veniti sa isi expuna punctul de vedere. Totul s-a desfasurat conform procedurii si asteptarilor.

De o parte avem ONG-uri, de cealalta parte dl. Prodecan al facultatii de drept (irelevant, nu dam nume), precum si dna avocat Chereches, dimpreuna cu sotul domniei sale, avocat de-asemenea (dam nume, este relevant). Intre cele doua parti: un culoar intre doua randuri de scaune, precum si PUZ-ul inpricinat, deci viziunile cu privire la legislatie si amenajarea spatiului urban.

Argumentele, de o parte si de alta, au fost oarecum predictibile: reprezentantii ONG-urilor cu legea care interzice schimbarea destinatiei spatiilor verzi, legea sanatatii publice si alte cateva legi. De cealalta parte, avand in vedere ca avem in scena conaisseurs ai sistemelor legislative interstelare, firesc, tot legea. Si in plus, ceva lamentatie. Nu revenim acum pe fondul problemei. Si asta nu pentru ca am fi superficiali, preferand formele goale ale confruntarilor, ci pentru ca intr-un post anterior am discutat despre usoarele discrepante majore intre cererile partilor si legea (pentru articolul cu pricina, click aici).

Frumusel, ordonat, precum sunt toate lucrurile la facultatea de drept, domnul Prodecan ne-a vorbit aproximativ 20 minute (un interval imens in conditiile unei dezbateri publice extrem de limitate ca timp) despre dl. Stoicescu. Cum care dl. Stoicescu? Dl. Care a lasat prin legat (?!) ca 3/8 (sic!) din averea domniei sale sa revina facultatii de drept cu conditia ca orice profit de pe urma acesteia sa devina burse, ajutoare sociale, camine si o serie de alte facilitati pentru studentii de la facultatea in cauza. Evident, nu punem decat sub nobletei gestul domniei sale, dar ce treaba are asta cu spatiul verde si cu ordonanta 114/2007? Noi vorbeam de spatiul verde, dl. Prodecan despre cele 53 de milioane investite in studenti, noi vorbeam despre respectarea legii, dl. Prodecan dadea inainte cu studentii merituosi, definiti ca fiind aceia cu media peste 8. Noi cu PUZ-ul, dl Prodecan cu virtutile. Nu-i bai, virtutea e buna, insa ne intoarcem in cercul vicios al mijloacelor care justifica scopul. Si daca studentii acestia merituosi ajung in instante precum dna. Chereches, care cere reactualizarea unui PUZ expirat inca din 2007, noi am ridica din spranceana la aceste investitii.

Si iata ce trecere frumoasa facem la cuplul Chereches. Dna, mai vulcanica din fire. Dl., mai rezervat, insa cu replici acide tinute sub limba si eliberate strategic. Impreuna: familia Chereches. Cu o naivitate virginala, dna Chereches explica cum a achizitionat, in 2002, un teren cu 35 de ramasite ale unor cladiri. De unde spatiu verde? Avem de-a face cu un grav caz de mal praxis: pai cum, dna. Chereches nu a cerut de la Primarie documentatia inainte de achizitionare si nu a vazut ca acel spatiu este cartat V1a = spatiu verde ce nu poate sa isi schimbe destinatie? Caci daca nu a facut intocmai, despre ce avocat vorbim aici? Unul slab. Mai mult, banuim si de chiul pe cei doi avocati de la cursurile de retorica din facultate: unui argument precum limitarea spatiului verde, deci precaritatea calitatii vietii pentru un bucuresti betonizat, domniile lor raspund cu: “nu este o zona locuita. Deci, cine sa se bucure de un parc acolo?”. Plusand, argumentul de guerrilla utilizat de noi “sunt mii de victime anuale ale poluarii in Bucuresti”, dl. Chereches isi releva calitatea de semi-providenta: “nu moare cine trebuie!”. Deci exista o lista! Si dl. Chereches o are.

Despre dl. Patrascu, arhitectul sef al Capitalei, nu se pot spune multe aici. Pentru ca el nu a vrut sa spuna mai multe decat ca “legea este ambigua, speta e complicata, consiliul general se va pronunta”. Noua specialitate a dlui. Patrascu este diplomatia, neutralitatea si impecabilitatea in lipsa de argumente.

Ce mai e de spus? Poate ca, cel mai important lucru al discutiei de azi, concluzia care a fost trasa inca din deschidere de catre reprezentantii Primariei: “se va face o analiza pe marginea consultarii, va fi inaintata catre consilieri, iar acestia vor decide”. Consilierii, alesii nostri in fruntea Bucurestiului vor avea intelepciunea si discernamantul de a analiza, cantari si decide. Nu? Sau se tem de lista dlui Chereches?

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 18, 2010 at 9:17 pm