Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘abuz

Catedrala creste, contribuabilul plateste

leave a comment »

In urma cu niste saptamani aflam, cu sfiiciunea contribuabilului constiincios, ca Sorin Oprescu isi asigura lui si institutiei sale o strana in Catedrala Mantuirii Neamului. Strana costa 10 milioane roni, bani ce urmeaza sa fie virati in conturile Patriarhiei sub forma de donatii. Evident noi am cerut sa dezbatem public ce se va face din banii truditi de noi. Cine stie, poate chiar conveneam ca „investitia” este necesara. Am primit raspunsul PMB, prim Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic,reprezentata de Traian Radu Negrei.

  1. Baza legala: sprijinul financiar pentru Catedrala Mantuirii Neamului se acorda in conformitate cu prevedrile Legii 376 dec 2007 pentru modificarea alin.2 al art. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.19/2005privind realizarea ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului”

Modificarea unei ordonante de urgenta printr-o Lege este o fictiune juridica. Nu se poate, nu exista. Fault!

  1. „Fondurile destinate construirii ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului vor fi asigurate de catre patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane, de catre Guvernul Romaniei prin bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, precum si de catre autoritatii administratiei publice locale” (greselile nu sunt din tastarea textului).

De aici aflam urmatoarele:

–       se verifica intelepciunea batraneasca „fa ce zice popa, nu ce face el”. Daca la initierea proiectului Patriarhul promitea ca nu va folosi bani publici pentru realizarea proiectului, aflam dintr-un text de Lege ca statul investeste in edificii de lux ..ne scuzati, de cult. Intr-adevar, poate BOR nu stie despre aceasta Lege. Insa avem grija sa notificam institutia cu privire la acest aspect si vom cere o luare de pozitie publica: isi mentine smerenia pecuniara cu privire la banii contribuabililor sau accepta o donatie imorala prin lipsa de consultare a poporului?

–       Intelegem pozitia Primariei: Legea le acopera mana darnica cu ei si hulpava cu contribuabilul. Insa, de la legalitatea la moralitatea unor gesturi, lucrurile variaza. Si aceasta din urma cam incrimineaza institutia publica care da de pomana banii acelora care, spre exemplu, din iarna urmeaza sa raman fara subventia la caldura.

–       Oare Ministerul Culturii este guvernat din Romania? Nu au ajuns vesti cu privire la starea ingrijoratoare a cladirilor de patrimoniu din tara? Si chiar de sub nasul demn al functionarilor – din Bucuresti? Oare exista o ierarhie a prioritatilor acolo? (exceptand prioritatea demisiei, solicitate in repetate randuri de societatea civila, a domnului Ministru)

  1. Hotararea de Consiliu: Conform  HCGMB nr. 62/13.04.2011, la articolul bugetar 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri si servicii” a fost prevazuta acordarea unui sprijin financiar pentru Catedrala Mantuirii Neamului, in valoare de 10.000.000 lei”

– altfel spus „dragi ONG-uri, sunteti chiar ridicole!”. Noi cerem dezbatere publica in luna iunie, luna in care domnul Oprescu a iesit pentru prima data sa anunte donatia cand, de fapt, decizia exista din luna aprilie, prin hotarare de Consiliu General!

  1. Analiza:Realizarea acestui obiectiv de interes national reprezinta un viitor punct de atractie pentru atragerea de fonduri provenite din promovarea turismului cultural”

–       Estetica uratului, opulenta lipsita de bun gust si lipsa decentei este deja reprezentata in Bucuresti de Casa Poporului. Un al doilea astfel de edificiu este deja kitsch

–       Turismul cultural asuma cultura si valori. Construirea Catedralei se face in baza valorilor antidemocratice si obscure: banii publici pompati intr-o cladire de lux pentru un cult ce propovaduieste umilinita intr-un context social ce permite existenta a mii de persoane fara adapost in toata tara.

„Bucurestiul – capitala Europeana, va deveni prin intermediul acestui important obiectiv cultural un centru de atractie cu un aflux mare de credinciosi pelerini din tara si strainatate”.

–       Capitalei Europene Bucuresti ii llipsea tichia de margaritar – cu probleme precum cainii comunitari, deficienta unui sistem de circulatie articulat si european (cu accent pe transport in comun si alternativ), cu grave probleme de devoltare urbana, cu un patrimoniu construit abandonat (de-o potriva de proprietari si de autoritati), cu persoane lipsite de adapost  – este bine ca aceasta Catedrala va fi mare: poate va ascunde toate aceste probleme!

„Se urmareste imbunatatirea calitatii vietii bucurestenilor, prin cresterea numarului de turisti, crearea numarului de locuri de munca, prin valorificarea potentialului turistic cultural local pe piata turistica nationala si internationala”

–       imbunatatirea calitatii vietii bucurestenilor prin micsorarea considerabila a spatiului verde (intr-un oras cu un acut deficit de spatii verzi). Ramane o enigma cu privire la aceasta plus valoare.

–       Se pare ca exista „un numar de locuri de munca” pe care acest proiect il va crea. Poate nu vorbim despre aceiasi muncitori care, de pe la orele 10 si pana spre orele 14 impart 3, 4 PET-uri de bere la lucrarea Buzesti Berzei. Acest pretext, al crearii unor locuri de munca vremelnice care, in fapt se dovedesc a fi niste contracte uriase cu firme de constructii, este inselator si hilar.

–       Valorificarea unui potential asuma utilizarea a ceva deja existent, insa sub forma latenta. Or cladirea unui edificiu pe spatiul verde este doar actualizarea unui abuz impotriva orasului Bucuresti.

Misiva de la Primarie se incheie apoteotic. Aparent, Catedrala Mantuirii Neamului este chiar solutia la toate problemele cu putinta: „Prin finalizarea acestui proiect se urmareste cresterea importantei turismului si culturii, ca factori care stimuleaza cresterea economica in capitala, respectand principiile dezvoltarii si ale protectiei mediului”. SIC!

Written by Irina Zamfirescu

Iulie 27, 2011 at 8:30 pm

Martiriul PUZ-ului Buzesti – Berzei

leave a comment »

Primaria Generala s-a prins ca nu mai poate umbla cu PUZ-ul vopsit.Astfel ca il face frumusel, colorat, cum trebuie sa fie pentru a fi prezentat lumii si il pune acolo unde PMB intelege sa faca consultare publica – pe website. Daca esti cetatean si te intereseaza cum va sta treaba cu zona Buzesti – Berzei – Etc , ai de ales intre o plansa din care, evident, intelegi cum niste culori se potrivesc sau nu cu altele si un text. Textul este melodramatic si descrie lupta de secole a romanilor fata cu dusmanul – fie el turcul, molima sau cetateanul stupid care nu intelege dezvoltarea!

 

Va propunem un exercitiu de analiza si interpretare. Luam textul pe care administratia ni-l pune la dispozitie (http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/proiecte/files/1/ps/Memoriu.pdf) si il comentam, in direct, cu ascultatorii nostri!

Contextul in care se dezvolta acest proiect este unul de o factura aparte.”  Asa incepe documentul. Aparte de cine? Mai departe nu ne descrie caracterul de deosebire – nici fata de ce, nici cu ce anume este deosebit. Sau poate factura aparte vine din “P.U.Z. DUBLARE DIAMETRALA NORD-SUD BUCURESTI” care a fost deja pus in aplicare pe o lungime importanta”. Astfel ca, sintetizand, avem sub ochi un PUZ spre aprobare, deja pus in aplicare, pe o lungime importanta. Aparte este oare atunci cand te apuci de treaba inainte de a avea binecuvantarea Legii?

Lucrarile nu pot fi demarate in lipsa avizarii unui PUZ. Este ca atunci cand medicul iti sparge teasta pentru a verifica daca tumoarea este suficient de mare pentru a fi vizibila la tomograf. Si mai grav este ca argumentul demararii lucrarilor este folosit ca pro PUZ. Aceasta demarare a lucrarilor anterior aprobarii PUZ-ului este o circumstanta agravanta! Este ciudat cum administratia defileaza cu cu acest argument, care in fapt o incrimineaza.

Dupa 1989, se pare ca au inceput lipsurile. Explicatia: „Lipsa mijloacelor financiare si a timpului necesar pentru dezvoltarea unei retele de transport in comun (cu precadere metrou) de o calitate si densitate a traseelor care sa-l transforme intr-o alternativa preferabila deplasarii cu automobilul propriu”.  De aici se poate deduce (sau suntem noi predispusi spre optimism) ca administratia publica locala a inteles: transportul in comun este solutia durabila pentru orice oras. Aceasta „lipsa de bani, deci abandonam solutia potrivita” este nu un compromis, ci un sofism. Revenim la pacientul nostru imaginar – nu aveti bani de o operatie pe creier pentru tumoarea dumneavoastra, insa va ajung banii pentru amputarea membrului inferior drept! A face sosele prin centrul orasului pentru a diminua traficul este fix aceasta operatie de compromis!

„Libera folosire a automobilului a fost perceputa de catre majoritatea populatiei ca un castig al libertatii individuale, dupa restrictiile existente anterior anului 1989 in aceasta privinta. In aceste conditii, factorii de decizie au evitat cu grija orice masura de restrictionare a folosirii automobilului”. Acesta este punctul culminant al prezentarii. Care este studiul care atesta ca gaura din steagul de la revolutie reprezinta in fapt frustrarea de secole a romanilor de a nu avea masina? Iata,revolutia in fapt a fost despre masini. Si daca au fost starnite astfel  de pasiuni in 1989, de unde stim noi ca prin masuri care vin sa descurajeze traficul poporul nu mai iese o tura in strada? De unde? Din Anglia, spre exemplu, unde pentru a intra cu masina in centru trebuie achitata o taxa descurajant de mare.

O contributie la aceasta renuntare [proiectelor de restructurare urbana] a adus-o si factorul psihologic, teama noilor decidenti de a fi asemuiti cu presedintele Ceausescu in cazul in care ar fi recurs la actiuni de expropriere si demolare, chiar si in situatii justificate de realizare a unei coerente urbane necesare”. Planul pentru Buzesti – Berzei este scos din sertarul secret al tovarasului. Tipul de actiune – demolare fara discernamant si evacuari in mizeul iernii (asa cum s-a intamplat in Decembrie 2010, in ciuda legilor care interzic acest lucru) sunt practici coborate din regimul totalitarist. Coerenta urbanistica necesara despre care se face vorbire la finalul paragrafului exista – situatia creata acum este in perfecta armonie cu contextul in care s-a construit Casa Poporului, spre exemplu.

Gata, lucrurile s-au luminat si colorat. Administratia a pus punctul pe psi si ne-a aratat de ce suntem in halul in care suntem: din cauza istoriei zbuciumate si nematurizate (miroase a nostalgie pe culoarele Primariei Generale), dar si din cauza cetatenilor nevricosi din fire sau din masochism. Dincolo de balada administrativa, singurul argument vehiculat pare a fi santierul este deja inceput, haideti sa ne miscam pentru a nu accentua disconfortul”. S-or fi prins autorii acestei justificari ca, de fapt, este un santaj si o mea culpa publica.

Dar, pentru ca nu mai vrem sa gaurim steaguri in Piata Universitatii, ne bizuim pe lege si pe urgentarea procedurilor. In manualele de drept si de educatie civica scrie negru pe alb: daca avizele lipsesc, vei fi tras la raspundere si supus unui oprobiu. Justitia inca mai judeca, evident, partea cu raspunderea. Insa oprobiul?

 

Nota: daca doriti sa va exprimati opiniile pe site-ul PMB cu privire la acest PUZ, fiti concisi. Foarte concisi – uneori aveti la dispoyitie doar 10 caractere! (cu tot cu spatii!). Si daca nu va apare comentariul este pentru ca administratia publica proceseaza (din) greu. Uneori atat de greu ca trece perioada de consultare si procesarea, deci postarea online a comentariului este o chestiune tabu.

Written by Irina Zamfirescu

Iunie 15, 2011 at 11:12 am

Cronica unui referendum anuntat

leave a comment »

Motivul intoarcerii la popor este universal, insa nu este o practica sanatoasa. Si asta pentru ca ea survine dintr-o deraiere de la tocmai poporul. Daca ar exista o aderenta perpetua la vrerea si nevoile poporului, intoarcerea la care facem aici referire nu ar exista. Insa practicile de guvernare ale Bucurestiului au devenit usor autiste. Mecansimul firesc de revenire la bucuresteni – referendum ?

Auzim tot mai des ca Bucurestiul este neguvernabil. De-acord. Structura cu sectoare si cu o Primarie Matca pentru toate aceste sectoare se poate dovedi a fi greoaie. Insa nu stim sa existe o analiza in profunzime prin care factorul determinant pentru actualul esec de guvernare locala sa fie identificat in sistem, si nu in indivizii ce il constituie. Notiunea de sistem este abuziv invocata. Pare sa fie o derogare a individului de la locul pe care il ocupa in acest mecanism si, evident, responsabilitatea ce vine odata cu acest loc. Reiteram obsesiv – un sistem nu functioneaza de capul lui. Un sistem este cumulul tuturor acelora care il populeaza.

Reforma administrativa din Bucuresti este un proces. Nu poate fi limitata in termenii unei decizii – fie ea chiar si a cetatenilor. Avand in vederea complexitatea vietii pe malurile Dambovitei, acest tip de refundamentare este similara cu o revolutie. Conform DEX, revolutia este un « ansamblu de transformari calitative profunde ». Argumentele in baza caruia a fost initiat acest proiect sunt unele ce tin de calitatea – actului administrativ, contractelor public-privat, a indivizilor care semneaza aceste contracte.  Deci da, este o revolutie.

Administratia publica este o stiinta, nu o emanatie a unei necesitati de moment. In aceste conditii, a face o revolutie in baza unor date empirice este esecul anuntat al unui proces de refundamentare. Ok, lucrurile merg prost. Exista decizii de ilegalitate ale curtilor de decizie cu privire la o serie de proiecte imobiliare. Exista suspiciuni cu privire la contracte public-privat. Exista conflicte intre primari si consilierii locali. Via presa, aceste probleme ajung pe agenda publica. Stim si noi de ele. Insa cand vine vorba de reforma administrativa, parca e nevoie de ceva mai mult decat aceste « empirisme ». A fost identificata o problema – proasta administrare a Bucurestiului. Orice problema are o cauze generatoare si alternative de solutionare. Avem senzatia insa ca, la acest nivel, avem enuntata o problema si solutia unica. Exista trei etape care au fost date disparute de catre societatea civila : o analiza a cauzelor pentru care Bucurestiul este dpdv administrativ suferind, enumerarea tuturor solutiilor posibile pentru aceasta problema si validarea lor si informarea corecta a cetatenilor cu privire la aletrnativele de guvernare locala.

Referendumul propus de Primaria Generala, prin Consiliul General, este o pripeala in valoare de 4 milioane de euro. Nu contestam valabilitatea ori validitatea unui referendum. Chiar daca acesta are doar caracter consultativ (fara a genera automat consecinte juridice), referendumul, atunci cand este facut pentru si in folosul cetatenilor, nu poate fi conetstat. Insa referendumul din iunie este transpunerea post-modernista pentru formele fara fond. Si cum cetateanul nu este suficient de confuz cu privire la restructurarea administrativa a Bucurestiului, o noua provocare se arata – intrebarile existente pe buletinul de vot. Si iata, o perdea de fum se aseaza intre cetatean si reforma. O parte dintre aceste intrebari par a insulta cetateanul, deloc strain de mecanismele truismului. Spre exemplu :« Sunteti de-acord cu reducerea cheltuielilor aparatului din administratia Bucurestiului ? ». Intrebarea in sine este :

  • adresata fara a prezenta contextul (aceasta reducere asuma eficientizare ? asuma existenta unor rapoarte calitative de activitate a functionarilor publici, astfel incat sa se poata face disponibilizari in functie de criteriul muncii prestate? Asuma reducerea salariilor ? etc)
  • dubioasa: in contextual crizei financiare si a raspunsului recurent din partea administratiei publice “nu sunt bani!”, exista posibilitatea de a face astfel de reduceri si nu se purcede?
  • Adresata cui nu trebuie : aceasta intrebare asuma ca cetatenii sunt informatii cu privire la cheltuielile administrative ale PMB. Avand in vedere ca inca exista o disputa cu privire la Bugetul Capitalei, deci acesta este incert, este foarte putin probabil ca cetatenii stiu cat, cum si pe ce se cheltuiesc banii publici.

Actul administrativ in Bucuresti este, intr-adevar, unul slab: consilierii locali uita de audientele cu cetatenii, primarii uita de legalitatea actelor emise, iar responsabilitatea pentru actul guvernarii graviteaza undeva metafizic, deasupra capetelor tuturor pseudo-decidentilor Bucuresteni. Reforma administrativa in Bucuresti incepe la urne, intr-adevar. Insa urnele acestea trebuie sa umple structurile cu indivizi cu adevarat administratori ai domeniului public. Deci care isi dedica munca interesului public. Or reforma, asa cum este ea propusa acum, cu schimbarea structurii, si repopulata de aceiasi oameni politici care uita de propriul mandat, pare sa ne arunce in capcana istoriei ciclice. Fie ea si locala.

Written by Irina Zamfirescu

Mai 2, 2011 at 6:17 pm

Declaram nula stampila Primariei Generale

leave a comment »

Protestul poate lua forma unei manifestatii publice in care cetateni se strang si isi afirma (o)pozitia fata de un proiectul sau altul. Avand in vedere ca aceste manifestari trebuie aprobate de  Primaria Generala a Capitalei, este sesizabil un usor conflict de interese. Astfel ca o serie de evenimente precum concerte si piese de teatru gratis, in zona Piata Matache, nu au fost aprobate de Primarie. Deci, MUTE!

Daca pentru un protest e necesara o autorizatie, pentru manifestarea afectiunii fata de o cladire de patrimoniu nu este necesara stampila unei institutii. Ar fi culmea ca sentimentele unor cetateni si exprimarea lor sa fie confirmate de stampile si semnaturi. Hala Matache genereaza doua sentimente, de-o potriva de puternice si de valide: indignare fata de autoritati si modalitatea lor de a (de)construi si gingasie si afectiune fata de acele imobile care ne reprezinta istoria, identitate si, deci, pe noi. Si, aroganti ai spiritualitatii, ne mandrim cu faptul ca putem disocia intre aceste doua sentimente. Deci, daca primaria nu ne lasa sa contestam public, ne ducem si aducem prinoase Halei Matache. Deci, fara HUO, fara fluturasi, fara mesaje de “propaganda”, ne-am strans in fata cladirii si am facut ce putem si stim mai bine a face – desenam, schitam, pozam un bun public (doar l-a achizitionat Primaria, si cum Primaria este a noastra, it’s only fair ca Hala sa ne apartina).

Si ne-am strans peste 100 de persoane – cu mic, cu foarte mic, cu mare, cu persoane publice: cu totii doar sa sustinem o cladire, nu sa boicotam un proiect. Am inteles – boicotul nu a fost aprobat, dar reiteram libertatea de exprimare a convingerilor, a sentimentelor si libertatea de a face uz de ziua de sambata dupa cum dorim! Deci Primaria si stampila ei nu sunt relevante in fata acestor lucruri usor metafizice.

Si nu am finalizat demersurile pentru care nu avem nevoie de binecuvantarea celor fara de binecuvantare. Zilele acestea strangem semnaturi pentru sustinerea Halei Matache pentru a merge, din nou, la Ministerul Culturii, mai legitimati decat am fost vreodata – dl. Horia Patapievici, dl. Theodor Paleologu, dl. Andrei Pippidi, dl. Serban Sturdza, dl. Vladimir Tismaneanu, dl. Gabriel Liiceanu, dl. Mircea Vasilescu, dl. Andrei Cornea si multi altii (carora le cerem scuze ca nu ii nominalizam aici) sunt semnatari ai acestei misive. De ce este important? Pentru ca acesti oameni nu sunt mai importanti decat noi toti cand vine vorba de dreptul la oras, cand ducem discutia in zona drepturilor cetatenesti. Insa daca noi, organizatiile non-guvernamentale, nu am putut obtine de la Ministerul Culturii promisiunea ferma de a nu declasa aceasta cladire, daca noi nu am putut stapani setea Primariei Generale de colb al demolarilor si abuz, apelam la ceea ce Romania are mai de pret – vocea cetatenilor sustinuta de formatori si lideri de opinie.

Stampila domnului Oprescu are, poate, juridic, puterea care anuleaza demersurile noastre. Insa, moral, aceasta stampila nu este sustinuta de nicio legitmitate. Declaram caduc votul prin care dl. Oprescu a fost investit.

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 13, 2011 at 12:04 pm

Administratia publica, la loc pazit de transparenta

with 3 comments

Ideea unui „Raport de monitorizare a administraţiei publice locale în procesul dezvoltării urbane” a apărut într-un puseu de naivitate. Practic, am vrut o schimbare de paradigmă în relaţia dintre autoritatea publică şi ONG-uri. Am încercat să disipăm acel mit conform căruia între cei doi actori nu există dialog, ci doar confruntări sângeroase. Aşa că am creat un cadru metodologic care le-ar fi permis factorilor de decizie din administraţie să îşi evalueze onest şi liber propria activitate. Fără întrebări tendenţioase sau acuzatoare. Dimpotrivă, aveau ocazia să ne explice în detaliu cât de complicată este activitatea lor şi care le sunt opreliştile. Nu de alta, dar ar fi fost un bun prilej ca să punem capăt bârfelor despre neimplicare şi amatorism, care tot circulă în spaţiul public atunci când vine vorba despre aleşi locali şi funcţionari publici.

După trei luni de muncă de teren, telefoane, faxuri şi invitaţii cordiale am rămas cu sentimentul că oraşele noastre sunt conduse din umbră, de nişte anonimi care nu doresc să expună nimic din tainele orândurii administrative. Legea transparenţei era doar un alt exemplu de umor negru, dialogul era o fantezie, iar legea administraţiei publice locale era doar o întâmplare. Puţini au dat curs iniţiativei noastre. Mulţi au promis că-şi vor face loc în agendele lor pentru o şuetă aplicată despre exerciţiul funcţiunii. Cei mai mulţi ne-au ignorat cu desăvârşire.

Bruma de informaţii şi destăinuiri pe care le-am colectat aici sunt doar vârful icebergului. Dacă ar fi să le luăm ca atare, dezvoltarea urbană este la pământ. Legislaţia în vigoare este respectată doar formal, adevăratele decizii fiind luate pe criterii strict politice. Aparatul administrativ, plin de compartimente şi birouri, este un paravan pentru incompetenţă şi incompatibilităţi. Iar consilierii aleşi civic şi democratic nu au nicio legătură cu electorii. Contractul dintre cetăţeni şi aleşi pare să fi fost dizolvat, unilateral, de către cei din urmă, chiar din ziua numărătorii voturilor. Ambiguitatea pare să fie cea mai traficată monedă în actul guvernării locale şi are dublă utilizare. O dată, în relaţia cu cetăţeanul şi comunitatea, care nu apar nici măcar în discursuri, darămite în organizarea unor consultări publice reale şi eficiente. Dar şi în relaţia cu competitorii politici sau cu superiorii din aparatul executiv. Nu de puţine ori, aparatul executiv este pus în mişcare sau ţinut în repaus tocmai de ambiţii politice.

Din păcate, disfuncţionalităţile identificate cu ajutorul celor care au binevoit să răspundă punctual întrebărilor noastre nu produc revelaţii. Doar frustrări şi confirmări ale unor ipoteze mai vechi. Cetăţenilor le-au fost confiscate oraşele (comunităţile), care au devenit locul de joacă al unor personaje mult prea mistice pentru zilele pe care le trăim. Constatăm cum dezvoltarea urbană a fost transformată într-un este un domeniu exclusiv şi exclusivist. Ne uimeşte încăpăţânarea cu care factorii de decizie refuză să trateze acest proces în rotunjimea lui. Deciziile despre oraş implică mobilizarea şi consultarea aproape permanentă a comunităţii. Deciziile nu se iau la masa verde şi nu prin telefoane şuşotite (cu suprataxă).

Însă, cât timp demersuri similare cu ale noastre vor fi tratate cu cvasi-indiferenţă, ne vom simţi legitimaţi să suspectăm administraţia publică de practici oculte. Chiar dacă a intrat deja în limbajul comun, administraţia publică este angajată de către cetăţean. În mod evident, serviciile prestate de administraţia publică fac obiectul unor sesizări la Oficiul Naţional pentru Protecţia Consumatorului. Procesul de reconciliere între părţi nu ar trebui să fie dureros. Pur şi simplu cineva va începe să îşi ia munca în serios. În cazul de faţă, administraţia locală.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 14, 2010 at 1:15 pm

Clar de luna, lama de buldezer…

with one comment


Administratia publica cu raspunderi majore in Bucuresti, si aici ne referim la Primaria Generala a Capitalei, a decis précis: intre Buzesti si Rahova trebuie sa fie suplimentate benzile pentru decongestionarea traficului. Faptul ca exista opinii divergente cum ca, in fapt, aceasta artera va face exact contrariul, printre aceste voci chiar arhitectul sef al Londrei, domnul Oprescu stie mai bine. Si cum democratia nu s-a nasacut la sat, deci nu este vesnica, a decis de unul singur ce este mai bine pentru noi. Deci, sa se faca artera!

Despre proiect si inexistenta lui am mai scris aici. Deci revenim cu picioarele pe pamant si cu buldozerele pe Berzei. Este iarna si, mai important, este timpul scurt pana la alegeri. Deci domnul Oprescu trebuie sa vina cu niste lucruri finalizate pana in fatidicul an 2012. Si uite asa, in plina luna decembrie, ne dispare de pe harta patrimoniului, case una dupa alta. Si-asa nu sunt multe. E ca si cum nici nu ar fi.

Sa luam un exemplu intamplator. Sau nu: Berzei 34. Cladirea este protejata – face parte din ansamblul Stirbei Voda, al carui garant moral si legal este Ministerul Culturii. Cladirea a fost imprejmuita – precum ultima spovedanie a unui muribund, se fac cele trebuincioase si cele cuvenite pentru demolare. Demolarea insa a urmat intocmai regulile unui silogism impecabil: Ziua, toate sunt la vedere. Lucrurile ilegale / marsavesti / rusinoase trebuie facute discret. Concluzie: cladirea avea sa fie dezafectata noaptea, mai precis la orele 01.00. Am putea propavadui harnicia iesita din comun a administratiei publice, avantul muncitoresc iesit din comun, bunul simt care numai comun nu s-a dovedit a fi. Cum ong-istii nu au somn, domnul Oprescu a uitat ca noaptea nu este nici sfetnic si nici acoperamant bun. Deci, chemam militia. Da, militia. Pai de ce jignim aceasta institutie? Pai d-aia: initial au cerut sistarea lucrarilor, in lipsa unui document care sa legitimeze demolarea. Da, acel aviz de demolare. In mai putin de 10 minute si undeva in jurul orei 01.20, la fata locului apare o noua patrula. Una „mai superiora”: era trimisa de Oprescu insusi! Ca doar nu doarme cand orasul se darama. Deci dl. Oprescu a solicitat continuarea lucrarilor si singura masura pe care militia a luat-o a fost o amenda pentru „tulburarea ordinii publice”. Amenda se rupe, la fel si interesul militienilor pentru respectarea legii. Deci stau de straja ca lucrarile sa continue.

Bucurestiul este obisnuit cu demolarile de vineri spre sambata seara. Acestea se faceau, de-obicei, de catre proprietarii unor imobile de patrimoniu, atunci cand somnul natiunii este mai dulce, iar riscul de a fi opriti este redus. Este un comportament disperat al unor oameni care isi achizioneaza imobile-patrimoniu pentru terenul de desupt. Cladirea Berzei 34 a fost daramata vineri spre sambata noaptea, de catre domnul Primar Oprescu. Acesta nu este un pamflet, iar similititudinile sesizate nu sunt doar o gluma proasta. Este raportul de activitate al celui mai edil dintre edili!

Dincolo de componenta culturala, sa ne aplecam asupra umanitatii si a lipsei ei. Si, de ce nu, a legalitatii si, firesc, a aceleiasi lipse. Conform Legii, aceea care este, firesc, este interzisa evacuarea persoanelor intre lunile noiembrie si luni martie. In 10 decembrie, cetatenii de pe Berzei au fost scosi din imobile de ceea ce este intalnit in folclorul urban sub numele de mascati. Cu un hau in fata usii, mai precis excavatii din trotuarul stang pana in trotuarul drept, acestia au trebuit sa isi care mobila tiptil tiptil, lipiti de perete. De ce aceasta ilegalitate? Pentru ca primarul a zis ca este „o urgenta”.

Daca firma demolatoare a primit o amenda pentru tulburarea ordinii publice, vrem sa vedem si amenda pentru domnul Oprescu pentru tulburarea legalitatii si, de ce nu, suprimarea culturii. Sau poate o vom vedea in 2012.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 11, 2010 at 10:54 pm

Publicat în proiecte publice

Tagged with , , , , ,

Scrisoare intre-deschisa catre proprietarul Palatului Stirbei

with 2 comments

Azi, la orele 9, 14 indivizi “derizorii” din punct de vedere numeric, au stat timp de o ora in fata Ministerului Culturii. Nu au stat oricum, ci militand pentru Palatul Stirbei, deci impotriva PUZ Complex Multifunctional Stirbei. Dintr-un birou cu o buna conexiune la internet, dl. Ovidiu Popescu trimite un comunicat de presa si, deci, un picior in capul ONG-istilor.

Nu reluam povestea cu Palatul si cu motivele pentru care noi nu consideram un proiect oportun ridicarea unui Complex in coasta unui Palat. Azi o sa analizam textele emise de domnul mai sus mentionat, proprietarul de fapt al Palatului (in ceea ce priveste proprietarul de drept, aici putem enumera pe fiecare dintre cetatenii Romaniei, in conditiile in care imobilul este monument istoric clasa A, deci de importanta nationala).

Dl. Popescu zice asa: „Am aflat cu surprindere şi indignare de protestul organizat astăzi de 14 indivizi care se opun unui proiect avizat de Comisia Naţioanala a Monumentelor Istorice şi care va crea mii de locuri de munca şi va aduce o investiţie de peste 100 de milioane de Euro. Consider că protestul de astăzi a unui număr derizoriu de indivizi este o nouă încercare de  denigrare a proiectului si de intimidare şi presiune pusă asupra instituţiilor statului de drept şi în special asupra Ministrului Hunor care trebuie să elibereze avizul”.

– nu vom discuta despre surprinderea si indignarea participantilor la miting de a vedea un PUZ respins in urma cu un an din nou pus pe masa Ministerului.

– cei 14 indivizi derizorii au in spate 13 organizatii non-guvernamentale.

– argumentul social al generarii locurilor de munca este unul primitiv si, mai mult, nici mijlocul nu scuza scopul. Niciodata.

– iata, aveti dreptate, asta am facut: presiune pe institutiile statului. Presiune de a respecta procedurile legale si de a-si respecta mandatul: societatea civila vrea proces de consultare publica.

Ovidiu Popescu: „acţiunea celor 14 indivizi sfidează toate comisiile care s-au pronunţat în favoarea acestui proiect. Proiectul de reamenajare al Palatului Ştirbei a fost aprobat în cadrul Comisiei tehnice de Urbanism a Primăriei Capitalei, în cadrul Secţiunii de Urbanism din cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi în cele din urma la CNMI.”

– Organizatiile Non-guvernamentale nu sfideaza institutiile. Acestea ar functiona perfect cu functionari perfecti. Noi reclamam proceduri, decizii, nu institutii.

Ovidiu Popescu: „Inaltimea cladirii a fost stabilita in perfect acord cu inaltimea cladirilor din vecinatate si se va alinia la cornisa cu dimensiunea acestora. “

– Intr-adevar, daca discutam de cladirea – turn din umbra Catedralei Iosif.

Ovidiu Popescu:” Din punctul nostru de vedere, centrul Bucurestiului trebuie sustinut din punct de vedere al densitatii, daca vrem ca acesta sa-si mentina importanta urbana in fata dezvoltarii tot mai accelerate a periferiei”.

– Evident, vorbim de punctul de vedere al constructorului pentru care densitatea urbana se traduce in densitatea conturilor. In ceea ce priveste densitatea Caii Victoriei ne permitem sa fim rezervati cu privire la necesitatea amplificarii ei. Riscam sa o transformam intr-un bloc compact de masini si cladiri.

Piesa de rezistenta: Ovidiu Popescu: „Cat despre afectarea structurii Palatului, aceste critici sunt din categoria “aberatii” si mici demagogii pe o tema care implica foarte multa cunoastere specializata. Echipa noastra de arhitecti, unii dintre cei mai recunoscuti si apreciati, au luat toate masurile ca Palatul sa fie in deplina siguranta iar structura lui sa nu fie in nici un fel afectata. Mai mult decat atat, restaurarea Palatului se va face cu arhitecti restauratori de prim calibru.”

– Aberatiile desapre care ne vorbeste dl. Popescu sunt sustinute de materialul difuzat de Antena 1 saptamana trecuta – de pe blocul vecin (sic!) este vizibila fundatia. Propriu-zis fundatia: excavatoarele ce au dezafectate cramele (si ele, monumente istorice pe vremea cand au fost doborate) au scos la iveala ceea ce ochiul nu ar fi trebuit sa vada decat in faza de construire – fundatia.

– Arhitectii cei mai cunoscuti si specializati despre care ni se povesteste in comunicat: cei mai dintre care? Ati uitat categoria de referinta. Si putem sa banuim despre ce arhitecti se face vorbire.

De ce Palatul Stirbei nu este restaurat decat simultan cu construirea Complexului? Aceasta pare o forma de santaj, iar santajul cu pretul cladirilor monument istoric este o josnicie. De ce planul de reabilitare a Palatului nu a aparut acum 2 ani, anterior PUZ-ului? Responsabilitatea in fata cetatenilor de a lua in grija, si nu in administrare acest Palat tranforma acest plan de reabilitare in „santaj civic”.

Ovidiu Popescu: „Din acest punct de vedere, ceea ce caracterizeaza capitala este eclectismul si nu armonia arhitectonica. Sau altfel spus, ordinea este data tocmai de dezordine si de amestecul stilurilor. Bucurestiul nu este un oras muzeu. El este un oras viu, in plina dezvoltare si fara „epoci de aur clare”

– Aceasta caracterizare ne pune in fata unui defetism urban: asa stau lucrurile. Punct. Insa daca reconstruim parcursul arhitectural cred ca putem identifica numele care stau in spatele lipsei de armonie. Dezordinea, deci haos (pentru ca semantic, sunt cam in aceeasi zona) nu este un dat, ci un scop: lucrurile trebuie sa mearga impotriva acestei dezordini, nu sa o alimenteze. Bucurestiul nu este un oras muzeu pentru ca Palatul Stirbei este in aceasta stare, pentru ca Lipscaniul este cum este, etc. Nefericite argumente acestea pentru dl. Popescu.

Ovidiu Popescu: „Ceea ce este cu adevarat important este ca noile cladiri sa fie necesare oraşului, sa-i aducă plus valoare si mai mult decat orice, sa fie de calitate.“

– Tot domnul Popescu ne spune care va fi destinatia cladiri nou construite: “gazdui boutique’uri de lux, cafenele si apartamente rezidentiale de lux”. Caracterul necesar al acestor stabilimente ne scapa total. Deci a picat si acest test.

Ovidiu Popescu : « Uneori, acestia [organizatiile protestatare] poate nici nu realizeaza ca printr-o astfel de atitudine de dispret superficial, ei se transforma de fapt, in “culturnici” pe stil nou care, prin blocarea intiativelor de restaurare si integrare urbana moderna condamna  patrimoniul la umilinta mizeriei. »

– Timp de doi ani v-am incurajat sa reabilitati Palatul Stirbei. O facem in continuare. Procedeul utilizat de dl. Popescu se cheama sofism : face abstractie de anumite premise relevante pentru a extrage o concluzie conform cu vrerea, si nu cu realitatea. Din nou : nu ne opunem reabilitarii palatului ori integrarii urbane moderne ( cine defineste acesti termeni?arhitectii contractati de dvs ?), ne opunem proiectului din spatele Palatului.

In final, domnul Ovidiu Popescu isi face autocritica si admite ca Palatul din proprietatea domniei sale nu se simte tocmai bine : “Amanarea unei decizii in privinta demararii acestui proiect poate duce la prelungirea agoniei unei importante cladiri de patrimoniu si in final, la distrugerea ei iremediabila pentru care vor exista responsabili daca nu legali, cel putin morali. “

Asa este, domnule Popescu, mortul este de vina intotdeauna.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 12, 2010 at 2:28 pm