Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘administratie publica

Martiriul PUZ-ului Buzesti – Berzei

leave a comment »

Primaria Generala s-a prins ca nu mai poate umbla cu PUZ-ul vopsit.Astfel ca il face frumusel, colorat, cum trebuie sa fie pentru a fi prezentat lumii si il pune acolo unde PMB intelege sa faca consultare publica – pe website. Daca esti cetatean si te intereseaza cum va sta treaba cu zona Buzesti – Berzei – Etc , ai de ales intre o plansa din care, evident, intelegi cum niste culori se potrivesc sau nu cu altele si un text. Textul este melodramatic si descrie lupta de secole a romanilor fata cu dusmanul – fie el turcul, molima sau cetateanul stupid care nu intelege dezvoltarea!

 

Va propunem un exercitiu de analiza si interpretare. Luam textul pe care administratia ni-l pune la dispozitie (http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/proiecte/files/1/ps/Memoriu.pdf) si il comentam, in direct, cu ascultatorii nostri!

Contextul in care se dezvolta acest proiect este unul de o factura aparte.”  Asa incepe documentul. Aparte de cine? Mai departe nu ne descrie caracterul de deosebire – nici fata de ce, nici cu ce anume este deosebit. Sau poate factura aparte vine din “P.U.Z. DUBLARE DIAMETRALA NORD-SUD BUCURESTI” care a fost deja pus in aplicare pe o lungime importanta”. Astfel ca, sintetizand, avem sub ochi un PUZ spre aprobare, deja pus in aplicare, pe o lungime importanta. Aparte este oare atunci cand te apuci de treaba inainte de a avea binecuvantarea Legii?

Lucrarile nu pot fi demarate in lipsa avizarii unui PUZ. Este ca atunci cand medicul iti sparge teasta pentru a verifica daca tumoarea este suficient de mare pentru a fi vizibila la tomograf. Si mai grav este ca argumentul demararii lucrarilor este folosit ca pro PUZ. Aceasta demarare a lucrarilor anterior aprobarii PUZ-ului este o circumstanta agravanta! Este ciudat cum administratia defileaza cu cu acest argument, care in fapt o incrimineaza.

Dupa 1989, se pare ca au inceput lipsurile. Explicatia: „Lipsa mijloacelor financiare si a timpului necesar pentru dezvoltarea unei retele de transport in comun (cu precadere metrou) de o calitate si densitate a traseelor care sa-l transforme intr-o alternativa preferabila deplasarii cu automobilul propriu”.  De aici se poate deduce (sau suntem noi predispusi spre optimism) ca administratia publica locala a inteles: transportul in comun este solutia durabila pentru orice oras. Aceasta „lipsa de bani, deci abandonam solutia potrivita” este nu un compromis, ci un sofism. Revenim la pacientul nostru imaginar – nu aveti bani de o operatie pe creier pentru tumoarea dumneavoastra, insa va ajung banii pentru amputarea membrului inferior drept! A face sosele prin centrul orasului pentru a diminua traficul este fix aceasta operatie de compromis!

„Libera folosire a automobilului a fost perceputa de catre majoritatea populatiei ca un castig al libertatii individuale, dupa restrictiile existente anterior anului 1989 in aceasta privinta. In aceste conditii, factorii de decizie au evitat cu grija orice masura de restrictionare a folosirii automobilului”. Acesta este punctul culminant al prezentarii. Care este studiul care atesta ca gaura din steagul de la revolutie reprezinta in fapt frustrarea de secole a romanilor de a nu avea masina? Iata,revolutia in fapt a fost despre masini. Si daca au fost starnite astfel  de pasiuni in 1989, de unde stim noi ca prin masuri care vin sa descurajeze traficul poporul nu mai iese o tura in strada? De unde? Din Anglia, spre exemplu, unde pentru a intra cu masina in centru trebuie achitata o taxa descurajant de mare.

O contributie la aceasta renuntare [proiectelor de restructurare urbana] a adus-o si factorul psihologic, teama noilor decidenti de a fi asemuiti cu presedintele Ceausescu in cazul in care ar fi recurs la actiuni de expropriere si demolare, chiar si in situatii justificate de realizare a unei coerente urbane necesare”. Planul pentru Buzesti – Berzei este scos din sertarul secret al tovarasului. Tipul de actiune – demolare fara discernamant si evacuari in mizeul iernii (asa cum s-a intamplat in Decembrie 2010, in ciuda legilor care interzic acest lucru) sunt practici coborate din regimul totalitarist. Coerenta urbanistica necesara despre care se face vorbire la finalul paragrafului exista – situatia creata acum este in perfecta armonie cu contextul in care s-a construit Casa Poporului, spre exemplu.

Gata, lucrurile s-au luminat si colorat. Administratia a pus punctul pe psi si ne-a aratat de ce suntem in halul in care suntem: din cauza istoriei zbuciumate si nematurizate (miroase a nostalgie pe culoarele Primariei Generale), dar si din cauza cetatenilor nevricosi din fire sau din masochism. Dincolo de balada administrativa, singurul argument vehiculat pare a fi santierul este deja inceput, haideti sa ne miscam pentru a nu accentua disconfortul”. S-or fi prins autorii acestei justificari ca, de fapt, este un santaj si o mea culpa publica.

Dar, pentru ca nu mai vrem sa gaurim steaguri in Piata Universitatii, ne bizuim pe lege si pe urgentarea procedurilor. In manualele de drept si de educatie civica scrie negru pe alb: daca avizele lipsesc, vei fi tras la raspundere si supus unui oprobiu. Justitia inca mai judeca, evident, partea cu raspunderea. Insa oprobiul?

 

Nota: daca doriti sa va exprimati opiniile pe site-ul PMB cu privire la acest PUZ, fiti concisi. Foarte concisi – uneori aveti la dispoyitie doar 10 caractere! (cu tot cu spatii!). Si daca nu va apare comentariul este pentru ca administratia publica proceseaza (din) greu. Uneori atat de greu ca trece perioada de consultare si procesarea, deci postarea online a comentariului este o chestiune tabu.

Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

Iunie 15, 2011 at 11:12 am

De ce nu se vede aerul? Da’ orasul?

leave a comment »

Bucurestiul pare a fi intins pe un catafalc. In stare semi-comatoasa, agonizand, iar peste el, diferite ipostazieri ale societatii se zbat si incearca sa isi impuna propria dimensiune a binelui. Insa cum binele este unul conjunctural si interpretabil, fiecare dintre aceste tabere isi negociaza suprematia propriilor argumente. Cum se face ca dezvoltarea urbana nu este o chestie stiintifica, matematica, deci indiscutabila, ci este o perpetua intersanjibilitate a princiiplor care descriu sfera binelui?

 

Orasul este un spatiu dinamic, articulat in conformitate cu nevoile economice si cultura specifica (si aici nu vorbim de o cultura anume, ci de toate dimensiunile existente si „inventabile”). Abordarea cea mai cumpatata in discutarea spatiului (fie public, fie privat) vine de la urbanisti – spatiul este o negociere perpetua intre investitori si administratia publice (unde administratia publica este reprezentanta cetatenilor pe pamant). Iar aceasta negociere trebuie sa tina cont de principiile democratiei participative si, in mod imperativ, de tratatele internationale ratificate de noi.

A lua altfel decat in serios aceste principii pare a fi o sfidare a unei logici elementare a vietii in polis. A demonstra necesitatea asumarii unei semnaturi pe un tratat international ne pare jignitoare. Ne place sa credem ca aceste documente cadru sunt mai mult decat niste bife oportune in vederea atingerii unor scopuri macro. Pentru un stat matur si integrat (evident cea mai cea integrare), a reitera formele fara fond este de un rudimentarism cras.

Democratia participativa este atunci cand un stat este asa cum trebuie sa fie. Democratia participativa este o axioma, iar a invoca complexitatea unui domeniu pentru a anula acest exercitiu este, de aceasta data, jignitoare pentru capacitatea cetatenilor de a acumula informatii ce le vizeaza direct calitatea vietii.

In aceste conditii, sfasierea pe care Bucurestiul o sufera este inexplicabila pentru o era a oamenilor educati. Din pacate am ajuns in momentul in care societatea este fragmentata perfect – 3 sfere „splendid de izolate”: cetatenii, sectorul non-guvernamental si administratia publica. Ne intoarcem la concepte si situatii ideale – toate aceste 3 sunt in fapt dimensiuni identice pentru instrumentul necesar dezvoltarii polisului. Antagonia si discrepantele erodeaza conceptul de polis la fel de grav ca si buldozerele.

Legitimitatea fiecareia dintre parti este in sine valabila. Insa unde se surpa platforma comuna? In intalnirea de saptamana trecuta de la Bruxelles, domnul Stolojan afirma: „in mod indiscutabil doua treimi din Bucuresti vor disparea pentru a face loc dezvoltarii economice”. Iata, aici este fisura – in intelegerea unor concepte precum dezvoltarea urbana durabila. Si aceasta nu isi poate avea cauza decat in lipsa de informatii, de educatie. Declaratia dlui. Stolojan ne-a frapat, insa acum pare masura perfecta pentru nivelul de „educatie urbanistica” al societatii romanesti, per ansamblu. Administratia publica locala prezinta acest domeniu ca fiind prea tehnic pentru a fi explicat muritorilor de rand, insa capacitatea noastra de a intelege de ratiune nu este deloc surprinzatoare – suntem cu totii fiinte rationale (si nu am zis-o noi primii). Este simplu – orice demers argumentativ are un public potential.

Absolut stupefiati, ne aflam in ipostaza de a explica administratiei publice locale principiile fundamentale ale dezvoltarii sustenabile. Invocarea tratatelor internationale mai sus amintite provoaca un gingas si ironic zambet pe fetele alesilor – „la noi nu se poate”. Avand in vedere ratificarea acestor tratate nu se poate este imoral si la limita legalitatii. A-ti asuma raspunderea pe un document international, in calitate de tara, induce reposanbilitatea angajamentelor. In calitate de Tara, nu de primarie!

 

Dezvoltarea urbana si administratia publica este matematica. Exista modele testate si functionale, exista tari „normale la cap”. Daca acest cadru teoretic exista, de ce sa facem acest oras conjunctural si nu unul durabil? De ce e nevoie de schimbarea regulilor pana cand acestea sunt in concordanta cu oamenii pe care ii avem la indemana? Nu e mai igienic sa cautam oameni care sa se ridice la nivelul acestor cadre teoretice si aplicatre cu succes in alte parti?

 


Written by Irina Zamfirescu

Aprilie 6, 2011 at 11:00 am

La tăți ni-i greu

leave a comment »

Institutiile publice, cu precadere cele locale, au chipul si infatisarea edilului care, evident, le conduce. Drept pentru care Primaria Sectorului 5, toamna devreme, parea incremenita in atmosfera unui targ comunal, cu coji de seminte la intrarea in institutie si persoane care fumau pe holurile instutiei. Voie buna, spirit voios si chef de munca ioc.

In urma cu aproximativ jumatate de an echipa Orasul esti tu! facea o ancheta – cum arata primaria povestita de consilieri locali. Evident, decenta oricarei anchete ne-a manat spre echidistanta, insa unde vointa nu e, echidistanta poate parea viciata. Dar am reusit, in ceea ce priveste Sectorul 5, sa discutam cu cate un consilier local PNL si un altul PDL. PSD ne-a tras teapa.

Ca sedintele de consiliu local, obligatoriu a se desfasura minim lunar, sunt cel mult la 2 luni jumtate, ca membrii CL nu au vazut niciodata documentatia din spatele propunerilor bugetului local, ca dl. Vanghelie vine noapte de teama de a semna hartii, le-am mai discutat. Haideti sa ne uitam in agenda recenta a domniei sale. E incarcata si cosmopolita.

Si Primarul de Sector, nu oricare Sector, chiar 5, si-a luat traista la spinare si a mers spre unde a vazut a fi mai bine. Cum isi doreste o guvernare de vis s-a indreptat spre The American Dream. S-a dus, s-a vazut, s-a vorbit cu niste oameni – experti intre ale guvernarii locale si nu numai. Si s-a intors. Cele discutat acolo au fost decodificate de dl. Primar in termenii “foarte minunat”. Mai mult, lucrurile sunt “extrem de complicate” si nu pot fi redate in cadrul  unei emisiuni asa, pe fuga. Acum se pregateste o intalnire intre dl. Vanghelie si Printul Charles.

Pana i se rezerva un loc in avion, cazarea si toate celelalte logistice, socializeaza cu europarlamentarii. Si asa a a ajuns cu unii dintre acestia in Zabrauti. I-a dus in acele case fara lumina, fara canalizare, fara asfalt ori voiosie.

Angajatul, oricare si oriunde, cand nu isi face treaba sta cumintel si isi compune ample rapoarte de activitate. Se inchide in birou, la calculatorul lui, unde cel mai probabil joaca Solitaire, insa unde pare preocupat si asudanda pentru a pastra niste aparente. E greu de crezut ca un angajagt care si-a ignorat fisa de post isi invita seful in retea sa i se alature.

Dar nu, dl. Vanghelie aduce pe agenda publica nenorocirile Sectorului. Le aduce, le urla si cere ajutorul. Agonia unui primar care si-a abandonat sectorul mandate la rand. Si cum tichia nu-i completa fara margaritar, dl. Vanghelie culmineaza apoteotic cu un fel de axioma: „Populaţia romă creşte mai mult decât cea a românilor şi trebuie să ne gândim serios la programe de integrare, pentru că altfel vom avea o mare problemă. Banii ce se alocă trebuie să fie cheltuiţi prin administraţiile locale pentru că acestea sunt singurele care cunosc problemele comunităţilor”. Deci, aflam asa – romii sunt predispusi inmultiri. Si, mai mult, primarul care nu a raspuns niciodata unei solicitari de informatii in baza legii (oricare ar fi ea) isi cunoaste comunitatea. Ori dl Vanghelie sugereaza ca a fost atat de prins cu studii sociologice in teren, incat nu a mai avut timp de cele administrative?

Acum o jumatate de an, in fata ghiseului sordid si inghesuit al Sectorului 5 traiam o experienta sora cu moartea statului democratic – dna. care centraliza solicitarile „indivizilor” externi institutiei, cu ochii bulbucati si mana tremuranda pe document, cu o grimasa de functionar care a fost prins cu mana in sertarul cu documente secrete, ne intreaba: „vreti raportul de activitate a lu’ Sefu?!”. Aceasta este primaria ce va fi mantuita de Printul Charles, de expertii americani si de europarlamentari. Cat despre cetateni, mantuirea lor vine de la libertatea de miscare in cadrul Bucurestiului si miscarea migrationista aferenta.

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 22, 2011 at 10:13 am

Administratia publica, la loc pazit de transparenta

with 3 comments

Ideea unui „Raport de monitorizare a administraţiei publice locale în procesul dezvoltării urbane” a apărut într-un puseu de naivitate. Practic, am vrut o schimbare de paradigmă în relaţia dintre autoritatea publică şi ONG-uri. Am încercat să disipăm acel mit conform căruia între cei doi actori nu există dialog, ci doar confruntări sângeroase. Aşa că am creat un cadru metodologic care le-ar fi permis factorilor de decizie din administraţie să îşi evalueze onest şi liber propria activitate. Fără întrebări tendenţioase sau acuzatoare. Dimpotrivă, aveau ocazia să ne explice în detaliu cât de complicată este activitatea lor şi care le sunt opreliştile. Nu de alta, dar ar fi fost un bun prilej ca să punem capăt bârfelor despre neimplicare şi amatorism, care tot circulă în spaţiul public atunci când vine vorba despre aleşi locali şi funcţionari publici.

După trei luni de muncă de teren, telefoane, faxuri şi invitaţii cordiale am rămas cu sentimentul că oraşele noastre sunt conduse din umbră, de nişte anonimi care nu doresc să expună nimic din tainele orândurii administrative. Legea transparenţei era doar un alt exemplu de umor negru, dialogul era o fantezie, iar legea administraţiei publice locale era doar o întâmplare. Puţini au dat curs iniţiativei noastre. Mulţi au promis că-şi vor face loc în agendele lor pentru o şuetă aplicată despre exerciţiul funcţiunii. Cei mai mulţi ne-au ignorat cu desăvârşire.

Bruma de informaţii şi destăinuiri pe care le-am colectat aici sunt doar vârful icebergului. Dacă ar fi să le luăm ca atare, dezvoltarea urbană este la pământ. Legislaţia în vigoare este respectată doar formal, adevăratele decizii fiind luate pe criterii strict politice. Aparatul administrativ, plin de compartimente şi birouri, este un paravan pentru incompetenţă şi incompatibilităţi. Iar consilierii aleşi civic şi democratic nu au nicio legătură cu electorii. Contractul dintre cetăţeni şi aleşi pare să fi fost dizolvat, unilateral, de către cei din urmă, chiar din ziua numărătorii voturilor. Ambiguitatea pare să fie cea mai traficată monedă în actul guvernării locale şi are dublă utilizare. O dată, în relaţia cu cetăţeanul şi comunitatea, care nu apar nici măcar în discursuri, darămite în organizarea unor consultări publice reale şi eficiente. Dar şi în relaţia cu competitorii politici sau cu superiorii din aparatul executiv. Nu de puţine ori, aparatul executiv este pus în mişcare sau ţinut în repaus tocmai de ambiţii politice.

Din păcate, disfuncţionalităţile identificate cu ajutorul celor care au binevoit să răspundă punctual întrebărilor noastre nu produc revelaţii. Doar frustrări şi confirmări ale unor ipoteze mai vechi. Cetăţenilor le-au fost confiscate oraşele (comunităţile), care au devenit locul de joacă al unor personaje mult prea mistice pentru zilele pe care le trăim. Constatăm cum dezvoltarea urbană a fost transformată într-un este un domeniu exclusiv şi exclusivist. Ne uimeşte încăpăţânarea cu care factorii de decizie refuză să trateze acest proces în rotunjimea lui. Deciziile despre oraş implică mobilizarea şi consultarea aproape permanentă a comunităţii. Deciziile nu se iau la masa verde şi nu prin telefoane şuşotite (cu suprataxă).

Însă, cât timp demersuri similare cu ale noastre vor fi tratate cu cvasi-indiferenţă, ne vom simţi legitimaţi să suspectăm administraţia publică de practici oculte. Chiar dacă a intrat deja în limbajul comun, administraţia publică este angajată de către cetăţean. În mod evident, serviciile prestate de administraţia publică fac obiectul unor sesizări la Oficiul Naţional pentru Protecţia Consumatorului. Procesul de reconciliere între părţi nu ar trebui să fie dureros. Pur şi simplu cineva va începe să îşi ia munca în serios. În cazul de faţă, administraţia locală.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 14, 2010 at 1:15 pm

Zero parale

leave a comment »

Primarul Neculai Ontanu a revenit pe micile ecrane. Aproape in prime-time si de-a dreptul in studiourile B1TV. Pret de aproape o ora s-a conversat cu doi jurnalisti pregatiti constiincios cu intrebari deloc provocatoare. Actul jurnalistic n-a reusit sa desluseasca actul administrativ in care este angajat domnul Ontanu. Totusi, timpul s-a scurs mai lin printre emanatiile distinsului ales.

 

Intriga a fost asigurata de anuntul domnului primar de a juca intr-o liga mai mare. In 2012 va candida la Primaria Generala a Capitalei. Cei zece ani de primarie de sector il recomanda. Plus ca, intre timp, s-a mai schimbat si compozitia alifiilor. Care alifii? Alea care ung omul simplu si-l transforma intr-un competitor feroce. Dincolo de ambitiile constitutionale si umane ale domnului primar, in retorica domniei sale am observat niscaiva apucaturi care i-ar putea ingreuna accesul la fotoliul de Primar. Facem un pustiu de bine si ii acordam putina consultanta. Cand va deveni Primar, promitem sa-i acordam mai multa Consultanta.

  1. Rolul administratorului umil si apolitic care gestioneaza cateva mii de miliarde de lei (vechi), in beneficiul comunitatii nu mai prinde la public. Suntem in 2010, an de criza si de grija. Toti ochii sunt pe bani acum. Daca au disparut, noi vrem sa stim de ce. Daca ei exista (si mai este si excedent, dupa spusele domnului Ontanu), vrem, din nou, sa stim de ce. Nu ne aratati banii, doar sursa.
  2. Este profund indecent sa afirmati public ca cetatenii pe care ii pastoriti nu sunt informati si ca ar trebui sa se mai documenteze inainte de a se revolta in varii probleme. Invatati sa ascultati/cititi. La intrebari de genul „De ce  s-au schimbat de 3 ori, in 2 luni, dalele din Parcul Tei?”, nu se raspunde niciodata cu „Dar n-a fost investitie din bugetul local, ci privata. Contributia a fost de zero lei, zero bani.” Raspunsul ideal ar fi incercat sa cuprinda argumentele si logica edilitara din spatele amenajarii acelui parc. Va rugam, domnule Ontanu, nu-i mai certati pe cetatenii comuni cand se uita urat la investitiile repetitive si neinspirate din jurul lor. Dumneavoastra va laudati cu zece ani de domnie la primarie. Ei, nu se pot lauda cu cele doua decenii de absurditate si indolenta in guvernare. Fie ea mare sau mica.
  3. Este riscant sa promiteti ca, odata ales, veti activa si imputernici structuri ferme care sa controleze legalitatea constructiilor ce rasar din piatra de patrimoniu. Formal, stim ca acestea exista. Unde este plus valoarea? Cumva insinuati ca numai cu sceptrul de Primar ati putea starni controalele in teren?
  4. In actul comunicarii, limbajele non-verbal si paraverbal  au o pondere de 93%. Pe verificate. Va sugeram sa va calibrati discursul in functie de numarul de participanti. Daca sunteti doar dumneavoastra, in intimitatea oglinzii, sunteti liber sa spuneti orice si oricum. Problema devine delicata cand alaturi de dumneavoastra sunt mai multi receptori umani, plus un cameraman impertinent care tine cadrul cam detaliat cu mimica dumneavoastra. Asadar, va recomandam maxima prudenta cand afirmati ca ati demolat nenumarate constructii ilegale. (Apropo, mai primiti cu 544/2001? Nu stam mult, promitem!)
  5. Uniunea Europeana nu da bani gratis. Daca sunteti intrebat despre oportunitatea unui proiect, cu telegondola de pe Colentina in frunte, nu raspundeti NICIODATA ca banii erau gratis si ca ati fi fost mai putin inteligent daca nu puneti mana (laba?) pe finantare. Ideal ar fi sa raspundeti conform urmatoarelor criterii: impact pe termen mediu si lung asupra mediului si asupra vietii economice locale, dar sa nu uitati de impact social. Daca va incapatanati sa raspundeti ca la talcioc, nu faceti decat sa-i enervati pe colegii dumneavoastra din departamentul tehnic care se ocupa de documentarea respectivului proiect. Lecturi obligatorii pentru dumneavoastra: http://www.inforegio.ro/ si http://www.scribd.com/doc/10969427/Codul-bunelor-maniere .

Probabil astazi, domnul Neculai Ontanu a plecat de la birou spre studioul B1TV cu urmatorul proverb in gand: Zeii au hotarat ca virtutea sa fie obtinuta cu sudoare. Desi a avut toate conditiile (contractuale, oare?) pentru a ne seduce definitiv si iremediabil, a sfarsit intr-un proverb mai tragic si fatalist: Gura pacatosului adevar graieste! Pacat, domnule Ontanu! Ajungem la vorba bengalezului: Nu poti sa pasti o vaca in pom si sa usuci orezul cu vorba.

Written by Irina Zamfirescu

Octombrie 20, 2010 at 8:16 pm

Tenorul buff in prime-time

with one comment

Nu mai tarziu de marti, domnul Oprescu ne tinea din nou in fata televizorului. Este edilul sef al capitalei (sic!), deci nu putine sunt ocaziile in care in domnia sa trebuie sa graiasca natiunii. A fi administrator, in genere, este un lucru complicat, insa a fi administrator de metropola damboviteana trebuie sa fie un lucru extrem de complicat, delicat si, pe alocuri, iritant. Dar, fara urma de tagada, comunicarea publica este vitala. Pentru ca: mandatul este unul temporar, niciodata suficient, vrei sa vorbesti cu alegatorii nu doar in audiente sau in urma unor cereri pe 544/2001 si, de ce nu, pentru ca asa se face in democratiile maturizate.

Domnul Oprescu, invitat prin videoconferinta in studioul TVR, explica cum a inteles sa aplice ordonanta 63/2010. Este o discutie de fond importanta, cu toate ca nu este in fapt obiectul acestei postari. Sintetizand: Guvernul zice ca nu mai sunt bani. Deci trebuie redus numarul anagajatilor din aparatele de stat. Pentru ca argumentul sa capete ciclicitate, aceasta masura trebuie sa aiba ca si consecinta directa economii, adica bani. Domnul Oprescu alege sa desfiinteze posturile vacante pentru ca, in logica domniei sale, oricum primaria este sub numarul necesar de angajati. Nu contestam, insa nu intelegem cum se face ca desfiintarea unor posturi care in fapt nu sunt ocupate de nimeni determina in mod direct economii la bugetul de stat.

Revenind la intalnirea de marti seara. Nu intram in teoria canalelor de comunicare in masa, insa este relevant, in acest context, sa readucem in discutie insasi ratiunea de a fi a mass-media: vector de comunicare. Ca orice vector de comunicare, ea, presa, nu vobreste cu un interlocutor de dragul suetei, ci pentru consumatorul de media – telespectatorul, cititorul, ascultatorul. Da, ascultatorul docil, curios totusi si intotdeauna direct beneficiar al actului jurnalistic. Deci, domnul Oprescu marti a vorbit nu doar cu crainicul TV, ci cu noi, cu toti aceia care au urmarit stirile TVR de marti de seara. Si cum intelege domnul Oprescu comunicarea, intr-o seara torida de marti? Pornind de la o neintelegere (a se citi in sensul propriu – dl. Oprescu nu a deslusit ce a spus dna. din studio) s-a iscat o pleiada de cuvinte,  mai mici si mai mari, mai multe mai mici, si, cum li se cuvin cuvintelor mici, un ton pe masura. Domnul Oprescu a tipat la noi.  Ridicarea tonului, in multe dintre culturile lumii, nu este un lucru la indemana ori apanaj al unor functii publice. Dar culturile difera, iar functiile publice, si ele, sunt traduse diferit.

Ridicam aici o problema de filosofie a limbajului – in terminologia curenta, pentru functii de stat mai este utilizat termenul de “demnitar”. Deducem, ca radacina acestui termen este demnitate. Insa specificatiile cu privire la demnitatea cui, fata de cine, formele de manifestare lipsesc. Precum multe alte notiuni abstracte, traducerea efectiva a termenului este in responsabilitatea simtului comun. Fiecare isi traduce demnitatea conform cu propriul sistem de valori si cod etic. Nu putem extrapola, marti seara a fost, in mod cert, un accident. Insa demnitatea nu stim sa comporte accidente.

Stire TVR: http://www.tvr.ro/articol.php?id=86647&c=49

Written by Irina Zamfirescu

August 6, 2010 at 10:43 am

Legi, a-legi, cu-legi

leave a comment »

Statul este starea de asezare a societatii. In plan teoretic, statul este suportul si manifestarea ordonata a indivizilor, care indivizi, cumulati, sunt societatea. Iar statul functioneaza in virtutea si, paradoxal, contrar (uneori) legilor. Spiritul legilor, deloc metafizic, este interpretabil si flexibil. Interpretabilul genereaza: sensuri sporadice, alternative antagonice, ego-uri nimicitoare, logica a-rationala.

Invariabil, discutiile purtate cu membrii administratiei locale, de oriunde, va fi infundatata de “legea nu imi permite sa fac ce trebuie” ori “legea este interpretabila in acest punct”. Cine este aceasta lege care este atat de gelatinoasa incat se poate distorsiona pana la propria-i anulare?

In cvasitotalitatea cazurilor in care (dis)functionarii publici admit erori ale institutiei, au implacabil la indemana anomalii legislative. Apanajul, gandit initial pentru a facilita normalitatea, acum incurca.

Deci: pe o strada, sa zicem din Bucuresti, pe fiecare dintre partile strazii, siruri de case. Una dintre partile strazii figureaza ca fiind spatiu verde, pe cealalta parte, nu. Cei care, conform hartiilor, stau illicit si contrar curentului eco pe petice de iarba, privesc cu amestecata uimire si invidie mansardele si etajele superiore ce se adauga vis a vis de ei. Deci cer aviz de primarie sa mai ridice si ei un etaj doua. Insa hartiile existente la PMB nu atesta vreo cladire in acele locuri, deci pe ce sa se ridice etaje suplimentare?

Autoritatea publica (sa ramanem in sfera conceptelor, fara nominalizari inutile) vrea sa ajute, insa legea nu permite. Ordonanta 114/2007 interzice constructiile pe spatiul verde, deci nici nu se poate aduce etaje suplimentare la o casa care, in mod ilegal, si-a permis trufia sa se iveasca intr-un astfel de spatiu. Dar nu, paradigma in care ne situam este aceea a functionarului public, deci spatiul verde se dovedeste a fi impertinent pentru a se fi insinuat sub casa omului. Aspiratiile inaltatoare, cu de la unul la 3 etaje, sunt firesti si incurajante intr-o societate in plin avant (inspre orice).

Deci,sa sintetizam argumentul organului ce ne are in administrare: ordonanta este proasta pentru ca nu recunoaste dreptul casei care se afla acolo (acolo = unde planurile urbanistice indica spatiu verde) de a exista. Deci ordonanta este un impediment real in calea sprijinului pe care, ea, administratia, o declara ca neconditionata si mereu in sprijinul dezvoltarii urbane. Iar dezvoltarea urbana este verticala, nu durabila.

Mai sus avem enuntata o problema. Sa desfasuram acum solutiile cele mai evidente, fara a aduce in discutie factori terti precum hazardul. Solutia propusa de administratie este de a anula acele dispozitii din ordonanta care neaga dreptul imobilelor de a fiinta pe spatiul verde. Cele doua premise pe care isi bazeaza argumentele: dezvoltarea orasului trebuie sa se faca conform unor state din occident care acum sunt expandate multilateral si in sprijinul betoanelor si, pe de alta parta, OUG 114 nu are fundament de aplicare pentru ca spatiile verzi din evidente nu sunt identice cu spatiile verzi din realitati.

Radicalistii ratiunii, excentrici ai logicii evidente, ar putea, evident, carcotind, sa contracareze cele mai de sus: dezvoltarea imobiliara, lipsita de un PUG actualizat si conform cu respectarea principiilor betoniste si verticale este contrara traditiei, culturii si bunului simt urban. In ceea ce priveste lipsa de consistenta a OUG 114 – cum indrazneste o ordonanta din 2007 sa nu recunoasca existenta unui imobil din 1996? – aici fisura poate fi reclamata ca fiind cauzata de lipsa de cartare a spatiilor verzi, o reinventariere a acestor spatii, conform cu realitatea actuala, nu cu povestirile lui Neculce.

Legile nu exista per se. Exista prin aplicabilitate. Iar aplicabilitatea este un proces sinuos in care intervin doi factori determinanti: capacitatea de interpretare si interesul celui care intelege sa aplice respectiva lege. Atunci, putem deduce anumite atribute ale celor care administreaza mosia publica – avand in vedere ca legea pentru ei este o piedica, fie au probleme de interpretare (care pot fi congenitale, deci nu putem perora acuzatii), fie intentiile lor nu le pot face cinste in piata publica a intentiilor.

Written by Irina Zamfirescu

Iulie 1, 2010 at 12:39 pm