Recunosc. Sunt un voyeur.

Provincialii lipsiti de posibilitati ori intetii de a-si achiziona prima, a doua, a x-a casa au soarta unui nomad. Incep, in multe dintre cazuri, cu un camin studentesc animat si aglomerat, pentru ca examenul de licenta sa te arunce in tumultul imobialiar a

cate ferestre, atatea stabilimente sociale

l proprietarilor intru inavutirea lor si tuturor generatiilor ce vor sa vie.

Si uite asa, din apartament in apartament, ajungi sa schimbi peisaje, scari de bloc, administratori si vecini. E firescul vietii urbane, te supui sau te intorci la caminul parintesc.

Acest du-te-vino locativ te deprinde cu viata de bloc, si nu orice bloc – blocul construit in era ceausista, mandru inaltate si insiruite de-a lungul si de-a latul orasului. Blocuri de 10 etaje, cu cate 4 apartamente pe etaj, ingramadesc familii, incheaga gospodarii si descrie tot atatea universe cate usii vezi pe palierul fiecarui etaj.

Peretii firavi intre aceste apartamente te fac, involuntar, martorul certurilor casnice ori, din contra. Daca esti dispus sa investesti timp, reusesti sa fii martoul nestiut al vietii famiale a vecinilor.

Si daca blocul in care locuiest nu este ”la sosea”, geamul este fereastra catre noi si multiple universe (trebuia sa folosesc acest cliesu, in ciuda usoarei tautologii). Blocurile vecine ce iti stau in coasta apartamentului te introduc in nenumarate alte vietii. Bucatarii cu aragaze aburinde ori sufragerii cu plasme un pic cam prea indraznete pentru niste bieti peretii ganditi intr-o epoca in care consumul minim era politica de stat – toate se desfasoara de-a lungul si de-a latul blocului.

Punctele comune sunt ghena blocului, respectiv casieria administratorului. Daca esti suficient de norocos, in lift te mai poti intersecta cu unul ori altul. Ridici privirea din podeaua liftului, zambesti complice, spui „la revedere” si atat. Tu stii ca aseara vecinul tau a vizionat un film dupa orele tarzii ale noptii.

De ce acest text pe acest blog? Viata urbana incepe in holul casei tale. Daca in vremurile in care aceste blocuri au fost construite, proximitatea apartamentelor si blocurilor facilita indeletnicirile securiste ale unor nomenclaturisit, azi devii involuntar, la o tigara, in balconul blocului tau, martorul strazii tale.

Ma intrebam daca vinovatia este reactia morala fireasca a faptului ca, timp de cateva zile, am urmarit doua bucatarii vecine de vis-a-vis. Eram fermecata de cum doua familii care, probabil, nu se cunosc, isi desfasoarele vietile complet paralel, iar eu le pot vedea acest parcurs. Eram un mic zeu al Titanului.

Intimitatea in blocurile „din spate” poate fi salvata doar de jaluze sumbre si susoteli. Ceea ce pare mai ingrijorator decat ceea ce se intampla inainte de 89. Nu avem decat sa ne plecam capetele in fata intimitatii noastre publice.

Si toate astea pentru ca acum, arhitectul de-atunci al Bucurestiului de azi,  sa se amuze de poate una dintre cele mai mari probleme lasate capitalistilor – intimitatea la bloc.