Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Oprescu

Martiriul PUZ-ului Buzesti – Berzei

leave a comment »

Primaria Generala s-a prins ca nu mai poate umbla cu PUZ-ul vopsit.Astfel ca il face frumusel, colorat, cum trebuie sa fie pentru a fi prezentat lumii si il pune acolo unde PMB intelege sa faca consultare publica – pe website. Daca esti cetatean si te intereseaza cum va sta treaba cu zona Buzesti – Berzei – Etc , ai de ales intre o plansa din care, evident, intelegi cum niste culori se potrivesc sau nu cu altele si un text. Textul este melodramatic si descrie lupta de secole a romanilor fata cu dusmanul – fie el turcul, molima sau cetateanul stupid care nu intelege dezvoltarea!

 

Va propunem un exercitiu de analiza si interpretare. Luam textul pe care administratia ni-l pune la dispozitie (http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/proiecte/files/1/ps/Memoriu.pdf) si il comentam, in direct, cu ascultatorii nostri!

Contextul in care se dezvolta acest proiect este unul de o factura aparte.”  Asa incepe documentul. Aparte de cine? Mai departe nu ne descrie caracterul de deosebire – nici fata de ce, nici cu ce anume este deosebit. Sau poate factura aparte vine din “P.U.Z. DUBLARE DIAMETRALA NORD-SUD BUCURESTI” care a fost deja pus in aplicare pe o lungime importanta”. Astfel ca, sintetizand, avem sub ochi un PUZ spre aprobare, deja pus in aplicare, pe o lungime importanta. Aparte este oare atunci cand te apuci de treaba inainte de a avea binecuvantarea Legii?

Lucrarile nu pot fi demarate in lipsa avizarii unui PUZ. Este ca atunci cand medicul iti sparge teasta pentru a verifica daca tumoarea este suficient de mare pentru a fi vizibila la tomograf. Si mai grav este ca argumentul demararii lucrarilor este folosit ca pro PUZ. Aceasta demarare a lucrarilor anterior aprobarii PUZ-ului este o circumstanta agravanta! Este ciudat cum administratia defileaza cu cu acest argument, care in fapt o incrimineaza.

Dupa 1989, se pare ca au inceput lipsurile. Explicatia: „Lipsa mijloacelor financiare si a timpului necesar pentru dezvoltarea unei retele de transport in comun (cu precadere metrou) de o calitate si densitate a traseelor care sa-l transforme intr-o alternativa preferabila deplasarii cu automobilul propriu”.  De aici se poate deduce (sau suntem noi predispusi spre optimism) ca administratia publica locala a inteles: transportul in comun este solutia durabila pentru orice oras. Aceasta „lipsa de bani, deci abandonam solutia potrivita” este nu un compromis, ci un sofism. Revenim la pacientul nostru imaginar – nu aveti bani de o operatie pe creier pentru tumoarea dumneavoastra, insa va ajung banii pentru amputarea membrului inferior drept! A face sosele prin centrul orasului pentru a diminua traficul este fix aceasta operatie de compromis!

„Libera folosire a automobilului a fost perceputa de catre majoritatea populatiei ca un castig al libertatii individuale, dupa restrictiile existente anterior anului 1989 in aceasta privinta. In aceste conditii, factorii de decizie au evitat cu grija orice masura de restrictionare a folosirii automobilului”. Acesta este punctul culminant al prezentarii. Care este studiul care atesta ca gaura din steagul de la revolutie reprezinta in fapt frustrarea de secole a romanilor de a nu avea masina? Iata,revolutia in fapt a fost despre masini. Si daca au fost starnite astfel  de pasiuni in 1989, de unde stim noi ca prin masuri care vin sa descurajeze traficul poporul nu mai iese o tura in strada? De unde? Din Anglia, spre exemplu, unde pentru a intra cu masina in centru trebuie achitata o taxa descurajant de mare.

O contributie la aceasta renuntare [proiectelor de restructurare urbana] a adus-o si factorul psihologic, teama noilor decidenti de a fi asemuiti cu presedintele Ceausescu in cazul in care ar fi recurs la actiuni de expropriere si demolare, chiar si in situatii justificate de realizare a unei coerente urbane necesare”. Planul pentru Buzesti – Berzei este scos din sertarul secret al tovarasului. Tipul de actiune – demolare fara discernamant si evacuari in mizeul iernii (asa cum s-a intamplat in Decembrie 2010, in ciuda legilor care interzic acest lucru) sunt practici coborate din regimul totalitarist. Coerenta urbanistica necesara despre care se face vorbire la finalul paragrafului exista – situatia creata acum este in perfecta armonie cu contextul in care s-a construit Casa Poporului, spre exemplu.

Gata, lucrurile s-au luminat si colorat. Administratia a pus punctul pe psi si ne-a aratat de ce suntem in halul in care suntem: din cauza istoriei zbuciumate si nematurizate (miroase a nostalgie pe culoarele Primariei Generale), dar si din cauza cetatenilor nevricosi din fire sau din masochism. Dincolo de balada administrativa, singurul argument vehiculat pare a fi santierul este deja inceput, haideti sa ne miscam pentru a nu accentua disconfortul”. S-or fi prins autorii acestei justificari ca, de fapt, este un santaj si o mea culpa publica.

Dar, pentru ca nu mai vrem sa gaurim steaguri in Piata Universitatii, ne bizuim pe lege si pe urgentarea procedurilor. In manualele de drept si de educatie civica scrie negru pe alb: daca avizele lipsesc, vei fi tras la raspundere si supus unui oprobiu. Justitia inca mai judeca, evident, partea cu raspunderea. Insa oprobiul?

 

Nota: daca doriti sa va exprimati opiniile pe site-ul PMB cu privire la acest PUZ, fiti concisi. Foarte concisi – uneori aveti la dispoyitie doar 10 caractere! (cu tot cu spatii!). Si daca nu va apare comentariul este pentru ca administratia publica proceseaza (din) greu. Uneori atat de greu ca trece perioada de consultare si procesarea, deci postarea online a comentariului este o chestiune tabu.

Written by Irina Zamfirescu

Iunie 15, 2011 at 11:12 am

Declaram nula stampila Primariei Generale

leave a comment »

Protestul poate lua forma unei manifestatii publice in care cetateni se strang si isi afirma (o)pozitia fata de un proiectul sau altul. Avand in vedere ca aceste manifestari trebuie aprobate de  Primaria Generala a Capitalei, este sesizabil un usor conflict de interese. Astfel ca o serie de evenimente precum concerte si piese de teatru gratis, in zona Piata Matache, nu au fost aprobate de Primarie. Deci, MUTE!

Daca pentru un protest e necesara o autorizatie, pentru manifestarea afectiunii fata de o cladire de patrimoniu nu este necesara stampila unei institutii. Ar fi culmea ca sentimentele unor cetateni si exprimarea lor sa fie confirmate de stampile si semnaturi. Hala Matache genereaza doua sentimente, de-o potriva de puternice si de valide: indignare fata de autoritati si modalitatea lor de a (de)construi si gingasie si afectiune fata de acele imobile care ne reprezinta istoria, identitate si, deci, pe noi. Si, aroganti ai spiritualitatii, ne mandrim cu faptul ca putem disocia intre aceste doua sentimente. Deci, daca primaria nu ne lasa sa contestam public, ne ducem si aducem prinoase Halei Matache. Deci, fara HUO, fara fluturasi, fara mesaje de “propaganda”, ne-am strans in fata cladirii si am facut ce putem si stim mai bine a face – desenam, schitam, pozam un bun public (doar l-a achizitionat Primaria, si cum Primaria este a noastra, it’s only fair ca Hala sa ne apartina).

Si ne-am strans peste 100 de persoane – cu mic, cu foarte mic, cu mare, cu persoane publice: cu totii doar sa sustinem o cladire, nu sa boicotam un proiect. Am inteles – boicotul nu a fost aprobat, dar reiteram libertatea de exprimare a convingerilor, a sentimentelor si libertatea de a face uz de ziua de sambata dupa cum dorim! Deci Primaria si stampila ei nu sunt relevante in fata acestor lucruri usor metafizice.

Si nu am finalizat demersurile pentru care nu avem nevoie de binecuvantarea celor fara de binecuvantare. Zilele acestea strangem semnaturi pentru sustinerea Halei Matache pentru a merge, din nou, la Ministerul Culturii, mai legitimati decat am fost vreodata – dl. Horia Patapievici, dl. Theodor Paleologu, dl. Andrei Pippidi, dl. Serban Sturdza, dl. Vladimir Tismaneanu, dl. Gabriel Liiceanu, dl. Mircea Vasilescu, dl. Andrei Cornea si multi altii (carora le cerem scuze ca nu ii nominalizam aici) sunt semnatari ai acestei misive. De ce este important? Pentru ca acesti oameni nu sunt mai importanti decat noi toti cand vine vorba de dreptul la oras, cand ducem discutia in zona drepturilor cetatenesti. Insa daca noi, organizatiile non-guvernamentale, nu am putut obtine de la Ministerul Culturii promisiunea ferma de a nu declasa aceasta cladire, daca noi nu am putut stapani setea Primariei Generale de colb al demolarilor si abuz, apelam la ceea ce Romania are mai de pret – vocea cetatenilor sustinuta de formatori si lideri de opinie.

Stampila domnului Oprescu are, poate, juridic, puterea care anuleaza demersurile noastre. Insa, moral, aceasta stampila nu este sustinuta de nicio legitmitate. Declaram caduc votul prin care dl. Oprescu a fost investit.

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 13, 2011 at 12:04 pm

Primarul cu p mic!

leave a comment »

Agonia Buzestiului este oglindirea maniacala a ambitiilor PMB. Pentru o administratie publica, ambitia este dezirabila. Doar asa, nazuind, izbandim. Insa, in cazul Buzesti, ambitiile au depasit vrerea societatii civile, a Ministerului Culturii si, pe-alocuri, chiar pe aceea a legalitatii.

Primaria Generala a Municipiului Bucuresti, prin reprezentantul ei pe pamant (oare?), s-a ambitionat sa duca la indeplinire un plan pe care Ceausescu l-a pus cap la cap si l-a lasat mostenire celor care vor dori sa ii duca la indeplinire indraznetele-i manifestari faraonice. Daca in urma cu o luna povesteam despre demolarea unui imobil valoros pentru spatiul urban bucurestean, revenim cu o actualizare a situatiei. Intre timp au fost demolate Hotel Marna si Casa Constantin Radulescu (Cinema Feroviar). Restul imobilelor din calea proiectului au fost evacuate.

Tot ceea ce domnul Oprescu a facut pana acum cu privire la acest proiect este fie dovedit a fi ilegal fie „a-legal”, avand in vedere ca exista procese cu privire la proiect, deci verdictele finale nu au fost date. Si totusi, aproape retoric – cum se face ca nu poate fi oprit? Popularitatea domniei sale, acel om care s-a dezbarat de politica si care face administratie pur si simplu sa fi distras atentia publicului? Limbajul strengaresc si usor smechersc nu tulbura judecata limpede a justitiei si a cetatenilor cu atitudine critica – acest limbaj este o dovada in plus a practicilor golanesti de a administra orasul.

Dupa aproximativ 3 luni de demolari intense, vestea a ajuns pe Kiseleff. Domnul Ministru Kelemen Hunor promite sa protejeze, in al 17-lea ceas, ce mai poate fi protejat. Insa, in ceea ce priveste aceasta problema, Ministerul Culturii „actioneaza pasiv” – nu va declasa imobilele ramase in picioare de pe Buzesti. Nu e lucru mare, insa zicem multumim.

Intre timp, imobilele mai sus mentionate sunt evacuate sub pretextul ca au fost declasificate si urmeaza sa fie demolate. Justitia numeste asta fals in acte, noi ne-am hazarda si am numi-o minciuna. Odata evacuate imobilele, s-a instaurat o forma de anarhie urbana. Cladirile au devenit resurse – lemnul (podele, aocperis, tocurile), pentru foc, ornamentele din fier si tevile – fier vechi. Si unde este politia comunitara in tot acest tablou? Pe Buzesti, patruland. La intrebarea cumva fireasca intr-un stat de drept – de ce nu interveniti? Practic sunt distruse cladiri de patrimoniu. Raspunsul este paradoxal – Noi am fost mobilizati aici pentru a supraveghea sa nu se incaiere intre ei. Cine? Hotii!

In mod cert, cand va primi hartia de la Minister cu refuzul de declasare, rapunsul implacabil al „Primarelui” va fi rispisa de bani publici pentru reabilitarea unor imobile vandalizate. Vandalizate de cine? Vandalizate de chiar primar prin deciziile de evacuare fortata. Deci sa facem un calcul cu cat ne-ar costa reabilitatea lor si sa emitem o factura pe numele domniei sale.

Cazul Hala Matache este in egala masura halucinant si revoltator. Exista discursuri in paralel: Ministerul Culturii declara ca nu va fi declasata si domnul Oprescu promite demolarea ei si reconstruirea „oleaca mai in spate”. Despre reconstructia unui imobil de patrimoniu am mai discutat aici, insa despre halucinanta ambitie si lipsa de obedienta a Primarului in fata unor mecanisme de decizie superioare nu. Si, totusi, cate am putea spune?

Avand in vedere antecedentele PMB – demolarea unui imobil sambata spre duminica noaptea, ne hazardam sa il denumim pericol public. La fel de bine se poate propti cu buldozerul si in Hala Matache. Si, de ce nu, si in Palatul Stirbei Voda, in Ateneu.

Ne putem trezi, in zorii unei zile de duminica, cu un buldozer deasupra noastra si cu domnul Oprescu, cu cascheta, zambind had si aratandu-ne cum, peste casa noastra, va trece o autostrada, mantuirea soferilor din toata Romania.

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 4, 2011 at 1:19 pm

Clar de luna, lama de buldezer…

with one comment


Administratia publica cu raspunderi majore in Bucuresti, si aici ne referim la Primaria Generala a Capitalei, a decis précis: intre Buzesti si Rahova trebuie sa fie suplimentate benzile pentru decongestionarea traficului. Faptul ca exista opinii divergente cum ca, in fapt, aceasta artera va face exact contrariul, printre aceste voci chiar arhitectul sef al Londrei, domnul Oprescu stie mai bine. Si cum democratia nu s-a nasacut la sat, deci nu este vesnica, a decis de unul singur ce este mai bine pentru noi. Deci, sa se faca artera!

Despre proiect si inexistenta lui am mai scris aici. Deci revenim cu picioarele pe pamant si cu buldozerele pe Berzei. Este iarna si, mai important, este timpul scurt pana la alegeri. Deci domnul Oprescu trebuie sa vina cu niste lucruri finalizate pana in fatidicul an 2012. Si uite asa, in plina luna decembrie, ne dispare de pe harta patrimoniului, case una dupa alta. Si-asa nu sunt multe. E ca si cum nici nu ar fi.

Sa luam un exemplu intamplator. Sau nu: Berzei 34. Cladirea este protejata – face parte din ansamblul Stirbei Voda, al carui garant moral si legal este Ministerul Culturii. Cladirea a fost imprejmuita – precum ultima spovedanie a unui muribund, se fac cele trebuincioase si cele cuvenite pentru demolare. Demolarea insa a urmat intocmai regulile unui silogism impecabil: Ziua, toate sunt la vedere. Lucrurile ilegale / marsavesti / rusinoase trebuie facute discret. Concluzie: cladirea avea sa fie dezafectata noaptea, mai precis la orele 01.00. Am putea propavadui harnicia iesita din comun a administratiei publice, avantul muncitoresc iesit din comun, bunul simt care numai comun nu s-a dovedit a fi. Cum ong-istii nu au somn, domnul Oprescu a uitat ca noaptea nu este nici sfetnic si nici acoperamant bun. Deci, chemam militia. Da, militia. Pai de ce jignim aceasta institutie? Pai d-aia: initial au cerut sistarea lucrarilor, in lipsa unui document care sa legitimeze demolarea. Da, acel aviz de demolare. In mai putin de 10 minute si undeva in jurul orei 01.20, la fata locului apare o noua patrula. Una „mai superiora”: era trimisa de Oprescu insusi! Ca doar nu doarme cand orasul se darama. Deci dl. Oprescu a solicitat continuarea lucrarilor si singura masura pe care militia a luat-o a fost o amenda pentru „tulburarea ordinii publice”. Amenda se rupe, la fel si interesul militienilor pentru respectarea legii. Deci stau de straja ca lucrarile sa continue.

Bucurestiul este obisnuit cu demolarile de vineri spre sambata seara. Acestea se faceau, de-obicei, de catre proprietarii unor imobile de patrimoniu, atunci cand somnul natiunii este mai dulce, iar riscul de a fi opriti este redus. Este un comportament disperat al unor oameni care isi achizioneaza imobile-patrimoniu pentru terenul de desupt. Cladirea Berzei 34 a fost daramata vineri spre sambata noaptea, de catre domnul Primar Oprescu. Acesta nu este un pamflet, iar similititudinile sesizate nu sunt doar o gluma proasta. Este raportul de activitate al celui mai edil dintre edili!

Dincolo de componenta culturala, sa ne aplecam asupra umanitatii si a lipsei ei. Si, de ce nu, a legalitatii si, firesc, a aceleiasi lipse. Conform Legii, aceea care este, firesc, este interzisa evacuarea persoanelor intre lunile noiembrie si luni martie. In 10 decembrie, cetatenii de pe Berzei au fost scosi din imobile de ceea ce este intalnit in folclorul urban sub numele de mascati. Cu un hau in fata usii, mai precis excavatii din trotuarul stang pana in trotuarul drept, acestia au trebuit sa isi care mobila tiptil tiptil, lipiti de perete. De ce aceasta ilegalitate? Pentru ca primarul a zis ca este „o urgenta”.

Daca firma demolatoare a primit o amenda pentru tulburarea ordinii publice, vrem sa vedem si amenda pentru domnul Oprescu pentru tulburarea legalitatii si, de ce nu, suprimarea culturii. Sau poate o vom vedea in 2012.

Written by Irina Zamfirescu

Decembrie 11, 2010 at 10:54 pm

Publicat în proiecte publice

Tagged with , , , , ,

Tenorul buff in prime-time

with one comment

Nu mai tarziu de marti, domnul Oprescu ne tinea din nou in fata televizorului. Este edilul sef al capitalei (sic!), deci nu putine sunt ocaziile in care in domnia sa trebuie sa graiasca natiunii. A fi administrator, in genere, este un lucru complicat, insa a fi administrator de metropola damboviteana trebuie sa fie un lucru extrem de complicat, delicat si, pe alocuri, iritant. Dar, fara urma de tagada, comunicarea publica este vitala. Pentru ca: mandatul este unul temporar, niciodata suficient, vrei sa vorbesti cu alegatorii nu doar in audiente sau in urma unor cereri pe 544/2001 si, de ce nu, pentru ca asa se face in democratiile maturizate.

Domnul Oprescu, invitat prin videoconferinta in studioul TVR, explica cum a inteles sa aplice ordonanta 63/2010. Este o discutie de fond importanta, cu toate ca nu este in fapt obiectul acestei postari. Sintetizand: Guvernul zice ca nu mai sunt bani. Deci trebuie redus numarul anagajatilor din aparatele de stat. Pentru ca argumentul sa capete ciclicitate, aceasta masura trebuie sa aiba ca si consecinta directa economii, adica bani. Domnul Oprescu alege sa desfiinteze posturile vacante pentru ca, in logica domniei sale, oricum primaria este sub numarul necesar de angajati. Nu contestam, insa nu intelegem cum se face ca desfiintarea unor posturi care in fapt nu sunt ocupate de nimeni determina in mod direct economii la bugetul de stat.

Revenind la intalnirea de marti seara. Nu intram in teoria canalelor de comunicare in masa, insa este relevant, in acest context, sa readucem in discutie insasi ratiunea de a fi a mass-media: vector de comunicare. Ca orice vector de comunicare, ea, presa, nu vobreste cu un interlocutor de dragul suetei, ci pentru consumatorul de media – telespectatorul, cititorul, ascultatorul. Da, ascultatorul docil, curios totusi si intotdeauna direct beneficiar al actului jurnalistic. Deci, domnul Oprescu marti a vorbit nu doar cu crainicul TV, ci cu noi, cu toti aceia care au urmarit stirile TVR de marti de seara. Si cum intelege domnul Oprescu comunicarea, intr-o seara torida de marti? Pornind de la o neintelegere (a se citi in sensul propriu – dl. Oprescu nu a deslusit ce a spus dna. din studio) s-a iscat o pleiada de cuvinte,  mai mici si mai mari, mai multe mai mici, si, cum li se cuvin cuvintelor mici, un ton pe masura. Domnul Oprescu a tipat la noi.  Ridicarea tonului, in multe dintre culturile lumii, nu este un lucru la indemana ori apanaj al unor functii publice. Dar culturile difera, iar functiile publice, si ele, sunt traduse diferit.

Ridicam aici o problema de filosofie a limbajului – in terminologia curenta, pentru functii de stat mai este utilizat termenul de “demnitar”. Deducem, ca radacina acestui termen este demnitate. Insa specificatiile cu privire la demnitatea cui, fata de cine, formele de manifestare lipsesc. Precum multe alte notiuni abstracte, traducerea efectiva a termenului este in responsabilitatea simtului comun. Fiecare isi traduce demnitatea conform cu propriul sistem de valori si cod etic. Nu putem extrapola, marti seara a fost, in mod cert, un accident. Insa demnitatea nu stim sa comporte accidente.

Stire TVR: http://www.tvr.ro/articol.php?id=86647&c=49

Written by Irina Zamfirescu

August 6, 2010 at 10:43 am

Bugetul desertaciunii

leave a comment »

Investitiile publice asuma un amplu proces de analiza si negociere. Responsabilitatea pentru dramuirea fondurilor publice, dincolo de dimensiunea tehnico-juridica a gestionarii acestor fonduri (sau, din contra, doar in virtutea acestei dimensiuni), genereaza procesul necesar de analiza. In ceea ce priveste negocierea, publicul, despre ai carui bani discutam, este amplu, indecis, mofturos si carcotas.

Descentralizarea a creat micro-comunitati puternice, conduse de micro-zei cu micro-ample planuri de dezvoltare. Bugetele locale sunt precum iepurasii de ciocolata de Paste: sunt foarte grasuni, insa, in cvasitotalitatea cazurilor, sunt doar un invelis de ciocolata plin de aer. Drept pentru care necesita o gestionare pe cat de atenta, pe atat de frustranta: la final de proces, sumele foloste pentru investitii sunt umilite de sumele pentru salarizari ale aparatului de stat, achizitii publiceori ori subventii sociale.

Sa luam un exemplu deloc intamplator: Primaria Municipiului Bucuresti. Se pare ca din 2005 incoace totalul bugetului a fost de 6.4 miliarde de euro. Din aceasta suma, 90 de milioane au fost investiti efectiv. Restul, salarii, pixuri si agende. POS DRU ne indeamna sa investim in oameni. Nu isi are cazul – investitiile aduc imbunatatiri, or functionarul public de Bucuresti nu prea simte aerul imbunarii si profesionalizarii. Deci, ramanem la 90 de mil de euro in 5 ani.

Sa discutam despre nevoile bucurestenilor, asa cum emana ele din investitiile primariei. Ceasuri poleite, cantatoare si personalizate – 35.000 euro per ceas, 20 de ceasuri per Bucuresti. Care dintre discutii ar fi relevanta aici: importanta metafizica de a sti unde esti plasat, atat in timp, cat si in spatiu (ceasurile poarta inscriptia zonei in care se afla situat) ori presiunea estetica asupra orasului care necesita mobilier urban altfel decat comun ori ieftin?

Marcaje pe trotuare care ne indeamna, aproape politicos, sa folosim trecerea de pietoni pentru, firesc, a traversa. Cetateanul care nu foloseste trecerea de pietoni este: fie orb, fie aventurier, fie nepasator. In ceea ce privente orbirea, in mod cert terapia cromatica nu este de niciun folos. Aventurierul este pietonul „adrenachoolic”, frustratul lipsit de masina, deci care nu are „ce sa calce” pentru emotii tari. Strecuratul printre masini, in mers, stationand, dar musai cloxonand, este singura lui defulare.

Nepasatorul nu lacrimeaza in fata unor sanctiuni, riscuri sau a bunei cuviinte in trafic. Daca nu ii pasa de norme, sansele sa fie cromatico-sensibil sunt reduse spre minime. Fiecare dintre marcaje a costat aproximativ 3000 de euro. Si sunt..nenumarate.

Planurile minucipalitatii, cu grija de buget si atentie la cetateni, vizeaza: plaje de-a lungul Dambovitei si dusuri pe strazi. Incercam sa ne imaginam procesul de negociere intre binele comun si eficacitatea investiei. Si la final de exercitiu imaginativ, ne aflam in fata lemei: avem niste maluri, sa le facem strand! Dar cum tichia de margaritar nu este desavarsita, se pare ca exista suspiciunea dusurilor publice. Solutie pentru o problema neidentificata inca.

Procesul de negociere al nevoilor comunitatii va scoate la iveala grave suspiciuni de tendinte schizoide  intre vointa maselor si putinta administratiei. Ne este cald? Ne dau strand. Mirosim a furie? Ne dau dusuri publice. Suntem sinucigasi? Ne dau marcaje pietonale. Suntem dezorientati? Implanteaza ceasuri. Dar pentru deznadejde?

Ceea ce vedeti in imagine sunt 3000 de euro

Ceea ce vedeti in imagine sunt 3000 de euro

Written by Irina Zamfirescu

Iunie 11, 2010 at 1:59 pm

Parcul Tineretului dezvoltator

leave a comment »

Cand nu faci, de ce nu faci? Cand faci, de ce faci asa? Asa decanteaza dl. Oprescu feedbackul bucurestenilor. Consternarea cetateanului in fata actului administrativ este tradus in perpetua insatisfactie, tipic damboviteana, si iritanta pentru un administrator preocupat, de-altfel, de ceea ce are in subordine.

Din nou societatea civila se aprinde. In intampinarea nedumeririi dlui. Primar general, vom detalia o parte dintre starile si frustrarile noastre in ceea ce priveste proiectul Aqua Parc – propunerea pentru reabilitarea parcului Tineretului.

Epopeea a inceput in anul 2005. Atunci institutia care coordoneaza grebla si lopata micilor verzi ce deretica prin oras a decis precis ca Parcul Tineretul trebuie reabilitat. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), pentru ca despre ea este vorba, se ingrijeste, firesc si conform cu numele ei, ca  parcurile si lacurile sa fie administrate intru

Peste 5 hectare de zona verde din Parcul Tineretului vor fi betonate

Peste 5 hectare de zona verde din Parcul Tineretului vor fi betonate

agrementul bucurestenilor.  Daca in 2005 au concluzionat cu privire la necesitatea gospodaririi, in 2010 (sic!) isi sumet manecile si se apuca de dereticat. Mai precis, impreuna si cu sustinerea dlui. Oprescu, apar in presa cu master planul intitulat Aqua Parc.

Ti-ai dorit o piscina de lux, care sa sfideze notiunea vulgara si mediocra a strandului?  O piscina care sa fie inconjurata de nisipul cel mai fin, auriu, evident, in care mucurile de tigara sa se infinga mai cu stil, iar telefoanele 7D sa se astearna lin in incaltarile de prin Mallurile Bucurestene? ALPAB stie, ALPAB poate, ALPAB e magicianul. Mai mult, din piscina, zdup la concerte si alte manifestari culturalo-sociale – alaturea avem un frumos..ceva cu arene de sport si spatii pentru spectacole.

Avand in vedere etapa in care se afla acum acest proiect, discutia cred ca ar trebui sa se poarte in jurul oportunitatii acestui proiect. Dar subiectul in cauza este administratia publica locala din Bucuresti, deci de ce sa ne limitam la firesc cand ne putem si mai mult, sa mergem cu un pas mai departe inspre discutiile despre legalitate?

Trebuie punctat termenul de propus. Miracolul democratiei face ca proiectele de dezvoltare urbana sa fie agreate de comunitatea locala anterior demararii. Astfel ca, amintim autoritatilor de resort, ceea ce domniile lor prezinta ca plan este doar o propunere. Propunerea devine proiect ulterior validarii legalitatii si oportunitatii proiectului. Deci, propunem sa nu ne hazardam – proiectul Aqua Parc este o propunere. Sa o tratam ca atare.

Cum este posibil ca o constructie sa fie construita, scuzata-mi fie tautologia, pe un teren pe care nu se poate construi, scuzat fie-mi paradoxul? Terenul pe care urmeaza sa fie construit acest proiect a fost incadrat terenurilor pe care nu se poate amenaja nimic altceva in afara unor armonioase gradene de panselute. Faptul ca legea este facuta pentru a fi incalcata este, din nou, o afirmatie redundata si cu iz de cliesu. Insa chiar administratia sa fie aceea care sa isi sfideze regulile?

Credeti ca isi mai are rostul sa discutam despre oportunitate? Sa reluam discutia cu privire la traficul deja greoi din zona si sa adunam sutele de masini carora dl. Oprescu le va face loc in parcarea subterana din cadrul complexului? Din nou, ma tem ca devin banala.

In final, monumentala dovada de maestrie intelectuala – domnii de la APLAB considera piscina din cadrul complexului ”luciu de apa”. Adica oceanul, marea, lacul, balta – toate aceste acumulari naturale de apa, in cavitati naturale existente in sol – potrivirea fericita dintre gaura si precipitatii, sunt echivalente cu piscina ce va sa fie construita in Parcul Tineretului. In definitiv, discutam de apa, ce conteaza sursa, forma ori destinatia acestia? Apa e apa si e naturala.

Written by Irina Zamfirescu

Martie 1, 2010 at 10:30 pm