Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘participare publica

De ce nu se vede aerul? Da’ orasul?

leave a comment »

Bucurestiul pare a fi intins pe un catafalc. In stare semi-comatoasa, agonizand, iar peste el, diferite ipostazieri ale societatii se zbat si incearca sa isi impuna propria dimensiune a binelui. Insa cum binele este unul conjunctural si interpretabil, fiecare dintre aceste tabere isi negociaza suprematia propriilor argumente. Cum se face ca dezvoltarea urbana nu este o chestie stiintifica, matematica, deci indiscutabila, ci este o perpetua intersanjibilitate a princiiplor care descriu sfera binelui?

 

Orasul este un spatiu dinamic, articulat in conformitate cu nevoile economice si cultura specifica (si aici nu vorbim de o cultura anume, ci de toate dimensiunile existente si „inventabile”). Abordarea cea mai cumpatata in discutarea spatiului (fie public, fie privat) vine de la urbanisti – spatiul este o negociere perpetua intre investitori si administratia publice (unde administratia publica este reprezentanta cetatenilor pe pamant). Iar aceasta negociere trebuie sa tina cont de principiile democratiei participative si, in mod imperativ, de tratatele internationale ratificate de noi.

A lua altfel decat in serios aceste principii pare a fi o sfidare a unei logici elementare a vietii in polis. A demonstra necesitatea asumarii unei semnaturi pe un tratat international ne pare jignitoare. Ne place sa credem ca aceste documente cadru sunt mai mult decat niste bife oportune in vederea atingerii unor scopuri macro. Pentru un stat matur si integrat (evident cea mai cea integrare), a reitera formele fara fond este de un rudimentarism cras.

Democratia participativa este atunci cand un stat este asa cum trebuie sa fie. Democratia participativa este o axioma, iar a invoca complexitatea unui domeniu pentru a anula acest exercitiu este, de aceasta data, jignitoare pentru capacitatea cetatenilor de a acumula informatii ce le vizeaza direct calitatea vietii.

In aceste conditii, sfasierea pe care Bucurestiul o sufera este inexplicabila pentru o era a oamenilor educati. Din pacate am ajuns in momentul in care societatea este fragmentata perfect – 3 sfere „splendid de izolate”: cetatenii, sectorul non-guvernamental si administratia publica. Ne intoarcem la concepte si situatii ideale – toate aceste 3 sunt in fapt dimensiuni identice pentru instrumentul necesar dezvoltarii polisului. Antagonia si discrepantele erodeaza conceptul de polis la fel de grav ca si buldozerele.

Legitimitatea fiecareia dintre parti este in sine valabila. Insa unde se surpa platforma comuna? In intalnirea de saptamana trecuta de la Bruxelles, domnul Stolojan afirma: „in mod indiscutabil doua treimi din Bucuresti vor disparea pentru a face loc dezvoltarii economice”. Iata, aici este fisura – in intelegerea unor concepte precum dezvoltarea urbana durabila. Si aceasta nu isi poate avea cauza decat in lipsa de informatii, de educatie. Declaratia dlui. Stolojan ne-a frapat, insa acum pare masura perfecta pentru nivelul de „educatie urbanistica” al societatii romanesti, per ansamblu. Administratia publica locala prezinta acest domeniu ca fiind prea tehnic pentru a fi explicat muritorilor de rand, insa capacitatea noastra de a intelege de ratiune nu este deloc surprinzatoare – suntem cu totii fiinte rationale (si nu am zis-o noi primii). Este simplu – orice demers argumentativ are un public potential.

Absolut stupefiati, ne aflam in ipostaza de a explica administratiei publice locale principiile fundamentale ale dezvoltarii sustenabile. Invocarea tratatelor internationale mai sus amintite provoaca un gingas si ironic zambet pe fetele alesilor – „la noi nu se poate”. Avand in vedere ratificarea acestor tratate nu se poate este imoral si la limita legalitatii. A-ti asuma raspunderea pe un document international, in calitate de tara, induce reposanbilitatea angajamentelor. In calitate de Tara, nu de primarie!

 

Dezvoltarea urbana si administratia publica este matematica. Exista modele testate si functionale, exista tari „normale la cap”. Daca acest cadru teoretic exista, de ce sa facem acest oras conjunctural si nu unul durabil? De ce e nevoie de schimbarea regulilor pana cand acestea sunt in concordanta cu oamenii pe care ii avem la indemana? Nu e mai igienic sa cautam oameni care sa se ridice la nivelul acestor cadre teoretice si aplicatre cu succes in alte parti?

 


Anunțuri

Written by Irina Zamfirescu

Aprilie 6, 2011 at 11:00 am

Planeta Sectorul 5

with one comment

Eficienta institutiilor publice este dependenta de existenta unui sistem functional. Functional asuma mai multi parametri, nu neaparat dependenti de deontologie, cat de simtul comun. Comunicarea: site-ul, telefonul, faxuri si registratura sunt principalele mobile si imobile de comunicare intre cetateni si institutie.  Transparenta decizionala: facilitata de cele mai de sus, asuma un flux continuu si directionat dinspre institutie inspre cetateni. Climatul general: componenta fireasca, inevitabila a oricarui organism format din oameni care trebuie sa colaboreze. Triada aceasta fundamenteaza functionalitatea sau, in cazul de fata, disfunctionalitatea uneri instituii publice.

De exemplu: Primaria Sectorului 5. In vederea unei lecturi facile, va invitam sa va aruncati un ochi pe http://www.sector5.ro/ . Daca domnul Vanghelie nu ar fi in constiinta populara si chiar in ethosul comun al Bucurestenilor, site-ul nu v-ar ajuta sa aflati cine-i domnul cu stampila. Fie domnul Vanghelie s-a dezis de site, fie site-ul l-a bagat in spam pe primul cetatean al sectorului. Tot o scanare relativ in diagonala a siteului ne arata: ultima actualizare a fost efectuata in 10 mai. Din 10 mai incoace (adica 28 iunie), Sectorul 5 este intr-o stare de criogenie administrativa. Ceea ce intriga este lipsa anunturilor a sedintelor publice. Intriga, in cazul de fata, este a celor neinitiati. Oricine care a avut de-a face cu acest exercitiu necesar administrativ – sedintele consiliului local, stie ca Sectorul 5 se aduna spontan, iar aceste aceste sedinte sunt emanatii ale aceleasi spontaneitati. Site-ul nu a functionat mai bine de o luna (aprilie). Telefonic, raspunsul implacabil: Stim, incercam sa il reparam! Dupa ce site-ul si-a revenit in simtiri, se afla in stare comatoasa, iar stirile care se perind in fata utilizatorului sunt acelea cu privire la directorii si adresele postale ale scolilor de pe raza sectorului, intr-un demers laudabil de incurajare a scolarizarii. Daca cetateanul persevereaza, suna la secretariatul Consiliului Local unde zilnic, iritata, insa perseverenta, dna. anunta cum ca nu s-a stabilit data sedintei. Si toate astea pana cand: Maine, maine este sedinta. Euforia vestii contracareaza consternarea: legea conform careia orice sedinta publica trebuie anuntata cu 5 zile inainte pare un moft.

Mutandu-ne, in cadrul aceleiasi institutii, insa la comisia de urbanism: sedintele acestora sunt saptamanale si publice, conform statutului. Raspunsul doamnei secretare, alta decat cea deja mentionata: membrii comisiei se intrunesc cand considera de cuviinta. Se strang si discuta. Dumneai nu poseda cunostinte para-administrative de a intra in mintile membrilor consiliului si a vedea necesitatea. Cand sunt, sunt.

Iar situatiile mai sus detaliate sunt, din nou, prilejuri de bucurie maxima si acest lucru pentru ca fie doamnele secretare raspund, fie ca postul telefonic nu este temporar deranjat, asa cum este la momentul depanarii acestui text.

Viata in cetate poate deveni extrem de banala. Hazardul probeaza insa uneori teorii ale ridicolului la care si Proust ar privi descumpanit. Generalizarea este un act interzis unei minti reflexive si articulate, dar cand Primaria Sectorului 1 raspunde la intrebarea cu privire la data sedintei publice a consiliului local cu “exista un zvon, insa nu il putem confirma: maine”, iar la ora 16:20, cu 10 minute inainte de sfarsit de zi a unui bugetar, raspunsul este, cu umilinta, “nu este confirmat, insa probabil maine”, parca o generalizare mica (sic!) este pe cat de tentanta, pe atat de fireasca.

Written by Irina Zamfirescu

Iunie 28, 2010 at 2:09 pm

Pe aici nu se transparenta decizionala si participare publica!

leave a comment »

Culmea panteismului: cladirile sa genereze abateri legale de la lege. Noul sediu al Primariei Generale a Bucurestiului are, asemenea mochetei portocalii (sic!), noi reguli de conduita, care reguli de conduita bat legile transparentei decizionale si participarii publice. De ce? „Pentru ca in sediul nou nu mai e ca pe Elisabeta, dom’le!”

Periplului intre noul si vechiul sediu cu o hartie parafata si incarcata de naduful si nervul societatii civile ii era fireasca preocuparea pentru raspunsul autoritatilor la misiva noastra. Vorbim aici de hartia in care semnalam ca modul in care urma sa se adopte bugetul, precum si structura bugetului, nu sunt tocmai conforme cu normele, asteptarile si firescul democratiei si dezvoltarii durabile – vezi https://preadetot.wordpress.com/2010/03/22/post-telefonic-temporar-deranjat/ . Drept pentru care ne imbracam frumos, ne taiem unghiile si taxam regulamentar cartela de metrou. Tineri activi, voiosi si cu spirit critic – definitia a la carte a ONG-istului, reprezentanti a mai multor astfel de stabilimente, intram emotionati si patrunsi de mirosul de nou ce razbate inca de la intrarea in sediu.

Mirosul de nou al mobilierului este in puternic contrast cu mirosul de vechi al naravurilor. Sedinta publica ce urma sa dezbata bugetul era anuntata pentru ora 13. Ora la care ne-am insinuat in fata sediului a fost 12.45 – ne gandim ca avem sa bajbaim pe holurile noului sediu si nu am vrea sa pierdem preambulul. Strecurandu-ne printre stivele de cutii care inca indicau starea de nomadism institutional, suntem intampinati in usa institutiei de un strajer. Firesc, asa se intampla – suntem intrebati cine suntem. Cetateni. Ce vrem? Si noi, la sedinta publica de dezbatere a bugetului. Nu se poate! Nu? Nu. Bine. Atunci plusam. Suntem reprezentanti ai unor organizatii non-governamentale. Brusc se agita spiritele militienesti in jurul nostru care, prin diviziune mitotico-militieneasca, ajung la numarul de 5-6. Poate chiar mai multi. Carevasazica, cetateanul care este si ong-ist suscita interese deosebite si tratamente asemenea.

Usor descumpaniti, repetam obsesiv cuvintele „dreptul nostru” si „sedinta publica”. Analog, adica tot obsesiv, ne sunt repetate „reguli noi” si „sa primim ok de sus”. Nu, nu vorbesc de mantuirea lor si ok-ul providential. De sus ne asteptam noi izbandirea statului de drept. Insa, sus tacere. In tot acest timp, cetatenii declarati a fi ong-isti stau inghesuiti in holul institutiei, in coltul din spatele usii de acces. Si, va rog, luati absolut ad litteram aceasta descriere. In jurul nostru raman 3 din cei 5-6, poate mai multi strajeri institutional, agitati si grijulii ca noi sa nu iesim din perimetrul din spatele usii.

Bineinteles ca este, din nou, speculata moneda locurilor indisponibile. Dar societatea civila s-a imprietenit cu Realitatea TV. Realitatea TV era sus, in sala de sedinte, presa fiind o alta categorie de cetateni – tura aceasta cetateanul privilegiat (se pare ca o camera de filmat bate discursul complicato-abstract ce mentioneaza respectarea legilor). Telefonic, ne este confirmat – mai sunt locuri. Mai mult, Realitatea TV semnaleaza domnilor de la prezidiul PMB cum ca exista jos ONG-isti ce nu pot patrunde in sediu. Ei si?

La ora 13.15, obositi de a ne negocia drepturile, abandonam sediul. O jumatate de ora de negot, gardianul anihileaza cetateanul, iar abuzul legea.

Hilarul nu este complet fara tichia de margaritar. Aflam ca reprezentnatii aparatului administrativo-masonic ne acuza de lipsa de interes – dupa ce depui o contestatie, nu ai buna cuviinta si disponibilitatea de a veni sa o sustii. Noi am facut-o, insa intre noi. La parterul institutiei in care de sus nu mai vine nimic, cu o audienta jalnica – mici cerberi institutionali, convinsi ca sediul de pe Dambovita le da mai multa autoritate.

Propunem instalarea unei custi – locul poate fi chiar placut: soarele bate bland prin usa de termopan fumuriu si cu vedere spre apa statuta a Dambovitei. Scrieti dumneavoastra pe ea „ONG-isti si alte categorii de cetateni care nu sunt presa”. Si asa mai stabilim o noua regula in noul sediu cu vechii oameni.

Written by Irina Zamfirescu

Martie 30, 2010 at 9:22 pm