Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Primaria Capitalei

Catedrala creste, contribuabilul plateste

leave a comment »

In urma cu niste saptamani aflam, cu sfiiciunea contribuabilului constiincios, ca Sorin Oprescu isi asigura lui si institutiei sale o strana in Catedrala Mantuirii Neamului. Strana costa 10 milioane roni, bani ce urmeaza sa fie virati in conturile Patriarhiei sub forma de donatii. Evident noi am cerut sa dezbatem public ce se va face din banii truditi de noi. Cine stie, poate chiar conveneam ca „investitia” este necesara. Am primit raspunsul PMB, prim Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic,reprezentata de Traian Radu Negrei.

  1. Baza legala: sprijinul financiar pentru Catedrala Mantuirii Neamului se acorda in conformitate cu prevedrile Legii 376 dec 2007 pentru modificarea alin.2 al art. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.19/2005privind realizarea ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului”

Modificarea unei ordonante de urgenta printr-o Lege este o fictiune juridica. Nu se poate, nu exista. Fault!

  1. „Fondurile destinate construirii ansamblului Arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului vor fi asigurate de catre patriarhia Bisericii Ortodoxe Romane, de catre Guvernul Romaniei prin bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, precum si de catre autoritatii administratiei publice locale” (greselile nu sunt din tastarea textului).

De aici aflam urmatoarele:

–       se verifica intelepciunea batraneasca „fa ce zice popa, nu ce face el”. Daca la initierea proiectului Patriarhul promitea ca nu va folosi bani publici pentru realizarea proiectului, aflam dintr-un text de Lege ca statul investeste in edificii de lux ..ne scuzati, de cult. Intr-adevar, poate BOR nu stie despre aceasta Lege. Insa avem grija sa notificam institutia cu privire la acest aspect si vom cere o luare de pozitie publica: isi mentine smerenia pecuniara cu privire la banii contribuabililor sau accepta o donatie imorala prin lipsa de consultare a poporului?

–       Intelegem pozitia Primariei: Legea le acopera mana darnica cu ei si hulpava cu contribuabilul. Insa, de la legalitatea la moralitatea unor gesturi, lucrurile variaza. Si aceasta din urma cam incrimineaza institutia publica care da de pomana banii acelora care, spre exemplu, din iarna urmeaza sa raman fara subventia la caldura.

–       Oare Ministerul Culturii este guvernat din Romania? Nu au ajuns vesti cu privire la starea ingrijoratoare a cladirilor de patrimoniu din tara? Si chiar de sub nasul demn al functionarilor – din Bucuresti? Oare exista o ierarhie a prioritatilor acolo? (exceptand prioritatea demisiei, solicitate in repetate randuri de societatea civila, a domnului Ministru)

  1. Hotararea de Consiliu: Conform  HCGMB nr. 62/13.04.2011, la articolul bugetar 20.30.30 „Alte cheltuieli cu bunuri si servicii” a fost prevazuta acordarea unui sprijin financiar pentru Catedrala Mantuirii Neamului, in valoare de 10.000.000 lei”

– altfel spus „dragi ONG-uri, sunteti chiar ridicole!”. Noi cerem dezbatere publica in luna iunie, luna in care domnul Oprescu a iesit pentru prima data sa anunte donatia cand, de fapt, decizia exista din luna aprilie, prin hotarare de Consiliu General!

  1. Analiza:Realizarea acestui obiectiv de interes national reprezinta un viitor punct de atractie pentru atragerea de fonduri provenite din promovarea turismului cultural”

–       Estetica uratului, opulenta lipsita de bun gust si lipsa decentei este deja reprezentata in Bucuresti de Casa Poporului. Un al doilea astfel de edificiu este deja kitsch

–       Turismul cultural asuma cultura si valori. Construirea Catedralei se face in baza valorilor antidemocratice si obscure: banii publici pompati intr-o cladire de lux pentru un cult ce propovaduieste umilinita intr-un context social ce permite existenta a mii de persoane fara adapost in toata tara.

„Bucurestiul – capitala Europeana, va deveni prin intermediul acestui important obiectiv cultural un centru de atractie cu un aflux mare de credinciosi pelerini din tara si strainatate”.

–       Capitalei Europene Bucuresti ii llipsea tichia de margaritar – cu probleme precum cainii comunitari, deficienta unui sistem de circulatie articulat si european (cu accent pe transport in comun si alternativ), cu grave probleme de devoltare urbana, cu un patrimoniu construit abandonat (de-o potriva de proprietari si de autoritati), cu persoane lipsite de adapost  – este bine ca aceasta Catedrala va fi mare: poate va ascunde toate aceste probleme!

„Se urmareste imbunatatirea calitatii vietii bucurestenilor, prin cresterea numarului de turisti, crearea numarului de locuri de munca, prin valorificarea potentialului turistic cultural local pe piata turistica nationala si internationala”

–       imbunatatirea calitatii vietii bucurestenilor prin micsorarea considerabila a spatiului verde (intr-un oras cu un acut deficit de spatii verzi). Ramane o enigma cu privire la aceasta plus valoare.

–       Se pare ca exista „un numar de locuri de munca” pe care acest proiect il va crea. Poate nu vorbim despre aceiasi muncitori care, de pe la orele 10 si pana spre orele 14 impart 3, 4 PET-uri de bere la lucrarea Buzesti Berzei. Acest pretext, al crearii unor locuri de munca vremelnice care, in fapt se dovedesc a fi niste contracte uriase cu firme de constructii, este inselator si hilar.

–       Valorificarea unui potential asuma utilizarea a ceva deja existent, insa sub forma latenta. Or cladirea unui edificiu pe spatiul verde este doar actualizarea unui abuz impotriva orasului Bucuresti.

Misiva de la Primarie se incheie apoteotic. Aparent, Catedrala Mantuirii Neamului este chiar solutia la toate problemele cu putinta: „Prin finalizarea acestui proiect se urmareste cresterea importantei turismului si culturii, ca factori care stimuleaza cresterea economica in capitala, respectand principiile dezvoltarii si ale protectiei mediului”. SIC!

Written by Irina Zamfirescu

Iulie 27, 2011 at 8:30 pm

Tacerea mieilor

with one comment

Contractul de cesiune dintre cetatean si administratorul public are ca obiectiv principal reprezentarea. Administratorul public este un mixt optim intre dorintele, nevoile si banii cetateanului, toate materializate in proiectul de buget si planul de investitii local anual. Iar cum setul de nevoi si dorinte sunt dinamice, analog trebuie sa fie relatia dintre cei doi.

Dezideratul comunicarii publice a fost upgradat la rangul de obligativitate de regimurile democratice si, deci, participative. Pentru a formaliza aceasta regula de bun simt (regula conform careia administratia publica trebuie sa isi comunice identitatea, planurile si investitiile) s-a ivit intrumentul Legea 544/2001. Aceasta lege ne asigura liberul acces la aceste informatii. Totusi, nu este o lege panaceu si nu poate prezenta subtilitatile unor procese atat de complexe. Aici intervin omul si povestea. Iar demersul nostru a fost gandit ca fiind unul axat pe discutii semi-libere, in baza unor repere clare legate de functia si demnitatea fiecarui conlocutor in parte.

Poate ca este de vina vara, care ne indeamna la discutii lungi sau poate dorinta reala de a discuta cu decidenti ori macar factori relevanti in procesul de dezvoltare urbana. In repetate randuri am auzit discursul pe care l-am disociat de nuanta politica: vrem sa discutam cu cetatenii, iubim orasul pe care il slujim, ne respectam cetatenii si vointa acestora. Deci avea sa fie simplu sa gasim oameni dispusi sa stea de vorba cu noi pret de 40 de minute despre obiectul afectiunii, grijei si atentiei administratorilor publici. Ne-am zis noi.

Metodologic, totul incepe cu o baza de date. Planurile noastre au integrat inclusiv varianta audientelor – instrument destinat tocmai comunicarii. Totul avea sa fie simplu pentru ca traim vremuri democratice, deci transparente. Din pacate, site-urile institutiilor s-au dovedit a fi, de cele mai multe ori, niste majordomi plictisiti sau pusi pe informatii eronate. In naivitatea noastra civica ne imaginam ca fiecare primarie are pe site postate numele si contactele lucratorilor care iau decizii vitale pentru comunitate. Eroare 404!

Ne-am suflecat manecile cu morga oficiala si am inceput sa trimitem solicitari curtenitoare si telefoane catre secretariatele primariilor. In noianul de alte solicitari, acestea aveau sa isi astepte randul. Iar randuiala administrativa a aruncat demersul nostru in abisul asteptarii, promisiunilor, amanarii. Deci urmatoarea etapa.

Optimismul, tangential naivitatii, ne-a impins inspre comunicarea directa cu partidele politice. Am plecat de la ipoteza de bun simt- consilierii locali sunt alesi, pe liste. Deci au in spate partide. Deci ele, partidele, trebuie sa fie interesate de discutii cu noi, cetatenii. Scriem misiva frumoasa, in care ne exprimam increderea ca mai mult decat sloganuri politice, ei, politicienii, sunt interesati de noi, cetatenii. Trecand de obstacole, precum identificarea numerelor de telefon, apoi de fax, am trimis. Nu am primit niciun semn.

Am facut ce am stiut mai bine – am reusit sa gasim cate un contact, ici colo, de care ne-am agatat pentru alte si alte contacte. Acolo unde nu a functionat paradigma virala, am apelat la cunostinte. Incepem sa credem cu tarie ca fiecare cetatean al tarii are cate o ruda in Italia si o alta, membru de partid. Rauri de limonada si de explicatii/justificari s-au scurs pentru a convinge niste oameni „din interior” sa scormoneasca in agendele telefoanelor personale. Si am reusit ceva discutii (admitem, exista un partid mai deschis decat toate celalalte. Nominalizarea lui in studiu, atunci cand acesta va fi finalizat in septembrie).

In ceea ce priveste parghiile oficiale, altele decat caciuleala aferenta unor discutii semiformale cu privire la contacte, nu am reusit sa utilizam. Comunicarea administrativa, in afara legii 544/2001, ne-a fost limitata. Am auzit povesti cu deschiderea si dorinta de a discuta cu membrii societatii civile, am auzit cum ca un primar ar iubi Bucurestiul, un altul ar fi pentru Mine, altul “este aici”. Si totusi noi, de mai bine de o luna, nu reusim sa discutam cu majoritatea acelora pe care i-am delegat sa ne reprezinte.

Facem un apel – daca sunteti consilier local, sa stiti ca v-am cautat. La primarie, la partid, pe facebook, pe blog. Vrem sa stam de povesti. Vrem sa ne amintim reciproc rolurile si scopurile noastre in mecanismul global – noi sa fim informati, dumneavoastra sa ne reprezentati.

Written by Irina Zamfirescu

August 11, 2010 at 8:10 am

Pe aici nu se transparenta decizionala si participare publica!

leave a comment »

Culmea panteismului: cladirile sa genereze abateri legale de la lege. Noul sediu al Primariei Generale a Bucurestiului are, asemenea mochetei portocalii (sic!), noi reguli de conduita, care reguli de conduita bat legile transparentei decizionale si participarii publice. De ce? „Pentru ca in sediul nou nu mai e ca pe Elisabeta, dom’le!”

Periplului intre noul si vechiul sediu cu o hartie parafata si incarcata de naduful si nervul societatii civile ii era fireasca preocuparea pentru raspunsul autoritatilor la misiva noastra. Vorbim aici de hartia in care semnalam ca modul in care urma sa se adopte bugetul, precum si structura bugetului, nu sunt tocmai conforme cu normele, asteptarile si firescul democratiei si dezvoltarii durabile – vezi https://preadetot.wordpress.com/2010/03/22/post-telefonic-temporar-deranjat/ . Drept pentru care ne imbracam frumos, ne taiem unghiile si taxam regulamentar cartela de metrou. Tineri activi, voiosi si cu spirit critic – definitia a la carte a ONG-istului, reprezentanti a mai multor astfel de stabilimente, intram emotionati si patrunsi de mirosul de nou ce razbate inca de la intrarea in sediu.

Mirosul de nou al mobilierului este in puternic contrast cu mirosul de vechi al naravurilor. Sedinta publica ce urma sa dezbata bugetul era anuntata pentru ora 13. Ora la care ne-am insinuat in fata sediului a fost 12.45 – ne gandim ca avem sa bajbaim pe holurile noului sediu si nu am vrea sa pierdem preambulul. Strecurandu-ne printre stivele de cutii care inca indicau starea de nomadism institutional, suntem intampinati in usa institutiei de un strajer. Firesc, asa se intampla – suntem intrebati cine suntem. Cetateni. Ce vrem? Si noi, la sedinta publica de dezbatere a bugetului. Nu se poate! Nu? Nu. Bine. Atunci plusam. Suntem reprezentanti ai unor organizatii non-governamentale. Brusc se agita spiritele militienesti in jurul nostru care, prin diviziune mitotico-militieneasca, ajung la numarul de 5-6. Poate chiar mai multi. Carevasazica, cetateanul care este si ong-ist suscita interese deosebite si tratamente asemenea.

Usor descumpaniti, repetam obsesiv cuvintele „dreptul nostru” si „sedinta publica”. Analog, adica tot obsesiv, ne sunt repetate „reguli noi” si „sa primim ok de sus”. Nu, nu vorbesc de mantuirea lor si ok-ul providential. De sus ne asteptam noi izbandirea statului de drept. Insa, sus tacere. In tot acest timp, cetatenii declarati a fi ong-isti stau inghesuiti in holul institutiei, in coltul din spatele usii de acces. Si, va rog, luati absolut ad litteram aceasta descriere. In jurul nostru raman 3 din cei 5-6, poate mai multi strajeri institutional, agitati si grijulii ca noi sa nu iesim din perimetrul din spatele usii.

Bineinteles ca este, din nou, speculata moneda locurilor indisponibile. Dar societatea civila s-a imprietenit cu Realitatea TV. Realitatea TV era sus, in sala de sedinte, presa fiind o alta categorie de cetateni – tura aceasta cetateanul privilegiat (se pare ca o camera de filmat bate discursul complicato-abstract ce mentioneaza respectarea legilor). Telefonic, ne este confirmat – mai sunt locuri. Mai mult, Realitatea TV semnaleaza domnilor de la prezidiul PMB cum ca exista jos ONG-isti ce nu pot patrunde in sediu. Ei si?

La ora 13.15, obositi de a ne negocia drepturile, abandonam sediul. O jumatate de ora de negot, gardianul anihileaza cetateanul, iar abuzul legea.

Hilarul nu este complet fara tichia de margaritar. Aflam ca reprezentnatii aparatului administrativo-masonic ne acuza de lipsa de interes – dupa ce depui o contestatie, nu ai buna cuviinta si disponibilitatea de a veni sa o sustii. Noi am facut-o, insa intre noi. La parterul institutiei in care de sus nu mai vine nimic, cu o audienta jalnica – mici cerberi institutionali, convinsi ca sediul de pe Dambovita le da mai multa autoritate.

Propunem instalarea unei custi – locul poate fi chiar placut: soarele bate bland prin usa de termopan fumuriu si cu vedere spre apa statuta a Dambovitei. Scrieti dumneavoastra pe ea „ONG-isti si alte categorii de cetateni care nu sunt presa”. Si asa mai stabilim o noua regula in noul sediu cu vechii oameni.

Written by Irina Zamfirescu

Martie 30, 2010 at 9:22 pm

Cerberul institutional

with one comment

In mod cert, intre functie si institutie fiecare dintre noi opereaza cu o ierarhie clara a valorilor. Fie suntem orientati inspre o anumita cariera, iar apoi cautam locul ce permite dezvoltarea socio-profesionala, fie tintim o institutie, dupa care vedem unde anume putem fi introdusi in schema de personal, intru realizarea idealurilor parintilor nostri. Scenariul numarul doi pare cel mai riscant: in lipsa unor ambitii si proiecte personale, tindem sa ne contopim in prestigiul si autoritatea institutiei.

Primim pe posta redactiei un mail de la Adrian. Multumim, Adrian. Cu ceva ani experienta si, in mod cert, rabdare multa, sursa noastra asista docil la sedintele Consiliului General din cadrul Primariei Generale a Capitalei. Da, id

Sala de sedinte, mai mult goala decat plina

Sala de sedinte, mai mult goala decat plina

entificam un prim actor – institutia.

Ziua – 26 februarie. Personaje: sa zicem Adrian si presupusul domnu’ Vergiliu, portarul institutiei. Iata, actorul numarul 2.

Domnu Vergiliu, persoana de o varsta medie, cu trasaturi comune, sade la poarta institutiei, strajer. In dinamica fireasca a actorilor, cele doua personaje interactioneaza.

Adrian doreste sa intre si, onest din fire, insa usor naiv, isi afirma adevaratele intentii: da, domnu’, vreau sa asist la sedinta publica.  Predictibil, desi avem in fata o institutie publica si o sedinta publica, raspunsul a fost nu.

Pai nu se poate pentru ca sedinta la care Adrian doreste sa asiste a inceput de mai bine de o ora.  Nu se vine cu o ora intarziere de la ora stabilita pentru o intalnire. Ar deranja si acolo sunt capetele luminate ale Capitalei. Nu le dorim deranjate. Adrian insa insista, stiind ca in fapt intratul dupa inceperea sedintei nu este un sacrilegiu. Domnu’ Vergiliu, bag seama, sesizeaza ca nu are de-a face cu un tanar ce doreste sa se adaposteasca de capriciile meteorologice ale unei ierni tarzii, si ii mai da o sansa. Va intra in cladire, va patrunde in sala de consiliu (pe care, conform cu ce a precizat mai devreme, o va deranja) si va vedea „cum stam”.

Da, mai este un singur loc. Insa hazardul face ca alaturi de Adrian sa mai fie o persoana care isi negocia accesul intr-o institutie publica de ceva mai mult timp. Astfel ca soarta l-a aruncat pe Adrian in afara institutiei.

Adrian si frizura lui rezista. Face un mic imprejur, iar pe latura opusa a institutie o alta intrare, spre care se indreapta. Si, pentru ca ne plac finalurile fericite, reuseste sa intre nestingherit.

Ajuns in sala in care se desfasura sedinta, observa doua lucruri fundamental opuse cu ceea ce ii fusese spus de domnu’ Vergiliu: sedinta nu incepuse si locurile libere din sala depaseau numarul locurilor ocupate.

Deznodamant.

Putem concluziona, fara a emite judecati (grave) de valoare:

–          excesul de zel, cu un fin parfum de abuz, incepe inca de la poarta institutiei. Portarul, ajuns acolo pentru ca si-a simtit vocatia de cerber in sange, decide caracterul public al unei sedinte publice (sic!);

–          caracterul masonic al Primariei Generale – sedintele publice trebuie tinute departe de public;

–          minciuna are picioare scurte. Observam ca sunt si usor betege – daca e sa fie minciuna, sa fie la ambele intrari.

Domnu’ Vergiliu, ia vedeti ce se intampla la cealalta intrare!

Written by Irina Zamfirescu

Martie 8, 2010 at 9:32 pm

Parcul Tineretului dezvoltator

leave a comment »

Cand nu faci, de ce nu faci? Cand faci, de ce faci asa? Asa decanteaza dl. Oprescu feedbackul bucurestenilor. Consternarea cetateanului in fata actului administrativ este tradus in perpetua insatisfactie, tipic damboviteana, si iritanta pentru un administrator preocupat, de-altfel, de ceea ce are in subordine.

Din nou societatea civila se aprinde. In intampinarea nedumeririi dlui. Primar general, vom detalia o parte dintre starile si frustrarile noastre in ceea ce priveste proiectul Aqua Parc – propunerea pentru reabilitarea parcului Tineretului.

Epopeea a inceput in anul 2005. Atunci institutia care coordoneaza grebla si lopata micilor verzi ce deretica prin oras a decis precis ca Parcul Tineretul trebuie reabilitat. Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), pentru ca despre ea este vorba, se ingrijeste, firesc si conform cu numele ei, ca  parcurile si lacurile sa fie administrate intru

Peste 5 hectare de zona verde din Parcul Tineretului vor fi betonate

Peste 5 hectare de zona verde din Parcul Tineretului vor fi betonate

agrementul bucurestenilor.  Daca in 2005 au concluzionat cu privire la necesitatea gospodaririi, in 2010 (sic!) isi sumet manecile si se apuca de dereticat. Mai precis, impreuna si cu sustinerea dlui. Oprescu, apar in presa cu master planul intitulat Aqua Parc.

Ti-ai dorit o piscina de lux, care sa sfideze notiunea vulgara si mediocra a strandului?  O piscina care sa fie inconjurata de nisipul cel mai fin, auriu, evident, in care mucurile de tigara sa se infinga mai cu stil, iar telefoanele 7D sa se astearna lin in incaltarile de prin Mallurile Bucurestene? ALPAB stie, ALPAB poate, ALPAB e magicianul. Mai mult, din piscina, zdup la concerte si alte manifestari culturalo-sociale – alaturea avem un frumos..ceva cu arene de sport si spatii pentru spectacole.

Avand in vedere etapa in care se afla acum acest proiect, discutia cred ca ar trebui sa se poarte in jurul oportunitatii acestui proiect. Dar subiectul in cauza este administratia publica locala din Bucuresti, deci de ce sa ne limitam la firesc cand ne putem si mai mult, sa mergem cu un pas mai departe inspre discutiile despre legalitate?

Trebuie punctat termenul de propus. Miracolul democratiei face ca proiectele de dezvoltare urbana sa fie agreate de comunitatea locala anterior demararii. Astfel ca, amintim autoritatilor de resort, ceea ce domniile lor prezinta ca plan este doar o propunere. Propunerea devine proiect ulterior validarii legalitatii si oportunitatii proiectului. Deci, propunem sa nu ne hazardam – proiectul Aqua Parc este o propunere. Sa o tratam ca atare.

Cum este posibil ca o constructie sa fie construita, scuzata-mi fie tautologia, pe un teren pe care nu se poate construi, scuzat fie-mi paradoxul? Terenul pe care urmeaza sa fie construit acest proiect a fost incadrat terenurilor pe care nu se poate amenaja nimic altceva in afara unor armonioase gradene de panselute. Faptul ca legea este facuta pentru a fi incalcata este, din nou, o afirmatie redundata si cu iz de cliesu. Insa chiar administratia sa fie aceea care sa isi sfideze regulile?

Credeti ca isi mai are rostul sa discutam despre oportunitate? Sa reluam discutia cu privire la traficul deja greoi din zona si sa adunam sutele de masini carora dl. Oprescu le va face loc in parcarea subterana din cadrul complexului? Din nou, ma tem ca devin banala.

In final, monumentala dovada de maestrie intelectuala – domnii de la APLAB considera piscina din cadrul complexului ”luciu de apa”. Adica oceanul, marea, lacul, balta – toate aceste acumulari naturale de apa, in cavitati naturale existente in sol – potrivirea fericita dintre gaura si precipitatii, sunt echivalente cu piscina ce va sa fie construita in Parcul Tineretului. In definitiv, discutam de apa, ce conteaza sursa, forma ori destinatia acestia? Apa e apa si e naturala.

Written by Irina Zamfirescu

Martie 1, 2010 at 10:30 pm

Noua revolutia portocalie

leave a comment »

Mandatul de primar al dlui. Oprescu se impleteste armonios cu o campanie PR de promovare a actului dramaturgic. A admis, in sfarsit, ca starea soselelor a devenit inadmisibila. In sfarsit, suntem in complet acord. Doar ca argumentele care stau in spatele acestei deja devenite axiome sunt diferite pentru noi si pentru domnia sa.

Domnia sa a cedat in fata a 2 factori majori – presiunea mediatica si incetatenita si supralicitata, conform declaratiilor dlui. Oprescu, replica a contribuabilului care devine banal prin imputarea actului de utilizare a fondurilor publice.

Identificam din discursul tovarasului primar doua probleme majore – gropile si oamenii. Pentru a simplifica problema si a nu dilua mesajul, problema o reprezinta vocalizarea oamenilor cu privire la problema gropilor. Mult mai simplu asa. Opresiunea discursului mediatic este apanajul unei institutii pe care, imi permit o judecata de valoare, dl. Oprescu o regreta – cenzura mediatica politica de stat. Nu se mai poate. Cum altfel dejucam planurile maleficei media?

Strategic, a face din dusmanul poporului dusmanul conducatorului este o miscare inteligenta. Insa de ce sa fii doar inteligent cand poti fi genial? Astfel ca, pe ascuns, te aliezi si cu dusmanul mai sus mentionat. Si nimeni nu te uraste.

Oprescu se intalneste cu drumarii (?!) si le explica situatia. Indicele de isteritate al poporului devine iritant si greu de dat pe mute. Situatia necesita o reactie rapida. Asflatatul, evident, pentru ca nenumarate pagube materiale sunt reclamate. Acesta este raspunsul unui administrator, ceea ce dl. Oprescu este. Insa, asa cum am anuntat in deschiderea acestui post, primarul-serif peste capitala s-a ocupat de citit tratate de PR si studii de dramaturgie. Astfel ca propune o solutie in beneficiul imediat al tuturor partilor implicate – sa plantam in zonele ce suscita cele mai mari consternari cat ”mai multi oameni d-astia imbracati in portocaliu” care sa agite in jurul acestor gropi. Le si acoperim, daca tot ne mobilizam, si dupa ce se potoleste vanzoleala din presa, discutam si cu privire la calitatea lucrarilor.

Nu pot discerne acum ce este mai grav – perceptia unui ales public cu privire la articulatiile fundamentale ale unei societatii democratice, butaforia pe care a inscenat-o cu aceseasta categorie obscura a drumarilor sau faptul ca azi populatia Bucurestiului nu a fost in strada, in fata primariei.

Dl. Primar si-a anulat legitimitatea functiei obtinuta in virtutea mandatului dumnealui. Ma intreb,in meseria ( nu cred ca domnia sa a practicat vreodata vreo profesie, divedindu-si calitatile de meserias ) de medic, deonotlogic, s-a situat un pic mai sus?

Domnule Oprescu, dumneavoastra ati citit fisa postului?

Aici este linkul catre materialul audio intergal. Aspectele discutate in cadrul sedintei sunt multe, insa resursele mele emotionale nu. De-aceea, cu umilinta, va rog sa imi ingaduiti sa revin cu o serie de noi comentarii pe marginea acestui subiect.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6921471-audio-cum-rezolva-oprescu-spatele-usilor-inchise-problema-gropilor-asfaltatorii-din-capitala-vor-vada-rastesc-asfaltatori-declansam-gropaniada-face-liniste-vedem-treburile-noastre.htm .

Written by Irina Zamfirescu

Februarie 17, 2010 at 9:39 pm