Prea de tot

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘referendum

Cronica unui referendum anuntat

leave a comment »

Motivul intoarcerii la popor este universal, insa nu este o practica sanatoasa. Si asta pentru ca ea survine dintr-o deraiere de la tocmai poporul. Daca ar exista o aderenta perpetua la vrerea si nevoile poporului, intoarcerea la care facem aici referire nu ar exista. Insa practicile de guvernare ale Bucurestiului au devenit usor autiste. Mecansimul firesc de revenire la bucuresteni – referendum ?

Auzim tot mai des ca Bucurestiul este neguvernabil. De-acord. Structura cu sectoare si cu o Primarie Matca pentru toate aceste sectoare se poate dovedi a fi greoaie. Insa nu stim sa existe o analiza in profunzime prin care factorul determinant pentru actualul esec de guvernare locala sa fie identificat in sistem, si nu in indivizii ce il constituie. Notiunea de sistem este abuziv invocata. Pare sa fie o derogare a individului de la locul pe care il ocupa in acest mecanism si, evident, responsabilitatea ce vine odata cu acest loc. Reiteram obsesiv – un sistem nu functioneaza de capul lui. Un sistem este cumulul tuturor acelora care il populeaza.

Reforma administrativa din Bucuresti este un proces. Nu poate fi limitata in termenii unei decizii – fie ea chiar si a cetatenilor. Avand in vederea complexitatea vietii pe malurile Dambovitei, acest tip de refundamentare este similara cu o revolutie. Conform DEX, revolutia este un « ansamblu de transformari calitative profunde ». Argumentele in baza caruia a fost initiat acest proiect sunt unele ce tin de calitatea – actului administrativ, contractelor public-privat, a indivizilor care semneaza aceste contracte.  Deci da, este o revolutie.

Administratia publica este o stiinta, nu o emanatie a unei necesitati de moment. In aceste conditii, a face o revolutie in baza unor date empirice este esecul anuntat al unui proces de refundamentare. Ok, lucrurile merg prost. Exista decizii de ilegalitate ale curtilor de decizie cu privire la o serie de proiecte imobiliare. Exista suspiciuni cu privire la contracte public-privat. Exista conflicte intre primari si consilierii locali. Via presa, aceste probleme ajung pe agenda publica. Stim si noi de ele. Insa cand vine vorba de reforma administrativa, parca e nevoie de ceva mai mult decat aceste « empirisme ». A fost identificata o problema – proasta administrare a Bucurestiului. Orice problema are o cauze generatoare si alternative de solutionare. Avem senzatia insa ca, la acest nivel, avem enuntata o problema si solutia unica. Exista trei etape care au fost date disparute de catre societatea civila : o analiza a cauzelor pentru care Bucurestiul este dpdv administrativ suferind, enumerarea tuturor solutiilor posibile pentru aceasta problema si validarea lor si informarea corecta a cetatenilor cu privire la aletrnativele de guvernare locala.

Referendumul propus de Primaria Generala, prin Consiliul General, este o pripeala in valoare de 4 milioane de euro. Nu contestam valabilitatea ori validitatea unui referendum. Chiar daca acesta are doar caracter consultativ (fara a genera automat consecinte juridice), referendumul, atunci cand este facut pentru si in folosul cetatenilor, nu poate fi conetstat. Insa referendumul din iunie este transpunerea post-modernista pentru formele fara fond. Si cum cetateanul nu este suficient de confuz cu privire la restructurarea administrativa a Bucurestiului, o noua provocare se arata – intrebarile existente pe buletinul de vot. Si iata, o perdea de fum se aseaza intre cetatean si reforma. O parte dintre aceste intrebari par a insulta cetateanul, deloc strain de mecanismele truismului. Spre exemplu :« Sunteti de-acord cu reducerea cheltuielilor aparatului din administratia Bucurestiului ? ». Intrebarea in sine este :

  • adresata fara a prezenta contextul (aceasta reducere asuma eficientizare ? asuma existenta unor rapoarte calitative de activitate a functionarilor publici, astfel incat sa se poata face disponibilizari in functie de criteriul muncii prestate? Asuma reducerea salariilor ? etc)
  • dubioasa: in contextual crizei financiare si a raspunsului recurent din partea administratiei publice “nu sunt bani!”, exista posibilitatea de a face astfel de reduceri si nu se purcede?
  • Adresata cui nu trebuie : aceasta intrebare asuma ca cetatenii sunt informatii cu privire la cheltuielile administrative ale PMB. Avand in vedere ca inca exista o disputa cu privire la Bugetul Capitalei, deci acesta este incert, este foarte putin probabil ca cetatenii stiu cat, cum si pe ce se cheltuiesc banii publici.

Actul administrativ in Bucuresti este, intr-adevar, unul slab: consilierii locali uita de audientele cu cetatenii, primarii uita de legalitatea actelor emise, iar responsabilitatea pentru actul guvernarii graviteaza undeva metafizic, deasupra capetelor tuturor pseudo-decidentilor Bucuresteni. Reforma administrativa in Bucuresti incepe la urne, intr-adevar. Insa urnele acestea trebuie sa umple structurile cu indivizi cu adevarat administratori ai domeniului public. Deci care isi dedica munca interesului public. Or reforma, asa cum este ea propusa acum, cu schimbarea structurii, si repopulata de aceiasi oameni politici care uita de propriul mandat, pare sa ne arunce in capcana istoriei ciclice. Fie ea si locala.

Written by Irina Zamfirescu

Mai 2, 2011 at 6:17 pm

Populism urban

leave a comment »

Dupa mitinguri, procese, scandaluri si multa revolta cetateneasca, dl Oprescu decide: daca Curtea Suprema nu da dreptate cetatenilor in cazul Cathedral Plazza, va organiza un referendum. Faca-se voia cetateanului, peste capul justitiei si in pofida ei. Oare asta sa fie intelegerea pe care domnul Oprescu o are pentru notiunea participare publica?

Cathedral Plaza este pe atat de controversata, pe cat de ilegala ii este autorizatia de constructie. Si nu ne hazardam sa facem noi justitie via bloguri: doua instante au decis ilegalitatea autorizatiei de constructie. Si, dincolo de legalitate si lipsa ei, mai avem instrumental bunului simt. Unii dintre noi. 75 de metri, de la sol in sus, este obscen pentru o zona precum Calea Victoriei.

Februarie 2009, Tribunalul Dambovita a decis: autorizatia este ilegala. La Ploiesti, alta curte, alt verdict: este legala. Noi stim despre unele teorii ale interpretarii legii, stim cum e cu spiritual si litera legii, dar in aceasta faza suntem usor confuzi. Instanta numarul 3, probabil satula de acest nomadism al cauzei, decide, precis, irevocabil, definitiv: este ilegal. Scor: 2 la 1. Deci asa. Pai si atunci ce mai are de facut constructorul? Sa ajunga la cea mai cea instanta: Curtea Suprema.

Si cum grija cea mai mare pentru Bucuresti o poarta, prin fisa de post, dl. Oprescu, iata-l: „Constructorii au atacat cu recurs la Curtea Supremă, iar dacă nu vor câştiga, voi lăsa bucureştenii să decidă ce e de făcut cu această clădire. Se va organiza un referendum pe un grup reprezentativ pe 5.000-6.000 de bucureşteni în urma căruia să se decidă soarta clădirii de birouri”. Deci: avem 4 instante, un primar si „5.000 – 6.000 de bucuresteni”. Instantele, ca instantele: impartiale. Fiecare cu si in legea ei. Insa, ceea ce intereseaza cel mai mult aici – relatia dintre dl. Oprescu si cetateni.

Avem cazul cel mai recent al autostrapungerii centrale Buzesti – Berzei – Uranus. Modificarile in peisajul urban sunt majore. Pai si atunci unde a fost procedeul de participare publica? Care a fost sedinta aia in care s-a discutat despre proiect? Cati cetateni „reprezentativi” si-au exprimat acordul / dezacordul fata de proiect?

Si, sa alunecam un pic mai departe, si aici cerem deschis ajutorul specialistilor in ale juridicului si judiciosului: cum se poate ca un referendum sa anuleze decizia unei instante? Mai mult, a unei Curti Supreme? Noi intelegem si militam perpetuu pentru cetateanul – stapanul, vointa ultima si dorinta suprema. Insa daca cetatenii se urca in capul lor, al institutiilor, avem de-a face cu o clona de anarhie. Oare asta ne propune dl. Oprescu subtil?

Imobilul acela este, intr-adevar, o eroare. Eroarea masoara cam 12 etaje. Insa incalecarea unei instante supreme ne face sa sovaim un pic in confortul nostru cel de toate zilele, cum ca exista structuri care, teoretic, vegheaza. Intr-adevar, urbanismul nu se face in instante, insa nici urbanism prin referendum nu pare a fi solutia unui oras cu o strategie de dezvoltare. Participarea publica, cand este facuta cu sufletul curat este facuta la timp si cu folos. Or a antama cetateni reprezentativi intr-un proces care nu pare sa fie in acord cu oranduirea statului, ne face circumspecti in ceea ce priveste adevaratele intentii ale domnului Oprescu. Daca referendumul bate Curtea Suprema, referendumul este mai suprem decat ea?

Written by Irina Zamfirescu

Noiembrie 30, 2010 at 5:27 pm